Etichetă: scoala pentru toti

Workshop: Pandemia – o șansă pentru edutopie?

”Un nou mod de a învăța, prin intermediul digitalizării, este vital în viitor”, spune Adriana Iacob, inspector școlar în cadrul ISJ Cluj. 

Și viitorul e aproape aici, pentru că anul școlar 2020-2021 se conturează ca o îmbinare între prezența fizică a elevilor și a profesorilor în sălile de clasă și întâlnirile online. Pe de o parte, procesul e menit să le protejeze sănătatea, pe de altă parte, digitalizarea școlii este un pas natural în evoluția societății moderne.

Un pas pe care l-am făcut si noi  la World Vision, mai întâi prin adaptarea tuturor activităților și a proiectelor la mediul virtual, iar acum prin organizarea primului workshop exclusiv online. Intitulat ”Pandemia – o șansă pentru edutopie?”, atelierul a reunit cadrele didactice din cele 5 comunități în care se desfășoară proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate”. Scopul este de fiecare dată același: să înțelegem mai bine nevoile elevilor de astăzi, să găsim cele mai bune metode de a-i ține aproape de școală și să ne perfecționăm fiecare dintre noi metodele de predare și de a interacționa, ținând cont și de provocările viitorului.

”Această perioadă ne-a făcut să ne adaptăm, să ne schimbăm și să descoperim noi resurse mobilizatoare. Am creat cadre noi de învățare, contexte pentru ca ceea ce se învață să fie pus în practică, totul în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei. Crearea unei relații statornice cu elevii noștri, o comunicare bună, diversitate în educație,  sunt doar câteva dintre provocările la care încercăm să ne adaptăm și să găsim soluții în noul context”, a spus Romana Chioreanu, managerul proiectului ”Școala pentru toți”.

Concluzia? Creativitatea, inovația și puterea de adaptare rapidă la situații noi ar putea transforma educația de calitate dintr-o utopie, în realitate.

”Am demonstrat că avem resurse pentru mai mult, am fost și trebuie să rămânem un exemplu pentru elevi, prin faptul că reușim să ne reinventăm, găsim coordonatele salvării intelectuale prin intermediul școlii, am arătat că școala este un aliat și nu un dușman și este chiar mai aproape acum, suntem la un click distanță de doamna sau domnul profesor”, a spus inspectorul școlar Adriana Iacob la finalul workshop-ului.  

Pandemia ne-a obligat să vedem cât de importantă e modernizarea școlilor, accesul la internet, dar și pregătirea profesorilor și a elevilor pentru a interacționa și altfel decât prin dictarea lecției de la catedră, scoaterea elevului la tablă sau memorarea a pagini întregi de materie.

Dorim ca până la începutul noului an școlar, copiii din comunitățile vulnerabile în care suntem prezenți să beneficieze de acces la educație cu ajutorul tehnologiei. Iar profesorii lor să fie instruiți digital pentru a le oferi educație chiar și în situații de criză.


Fii alături de #EroiNeStiuti și dăruiește educație pentru ca noi să continuăm împreună să învățăm mii de copii!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

Grija față de aproape în vremea pandemiei

Trăim un moment istoric rar – o adevărată „lebădă neagră” după cum ar numi-o Nassim Taleb – care pune la încercare toate resursele noastre ca umanitate. Dincolo de efortul material al tuturor economiilor, pandemia de coronavirus este și un test pentru resursele noastre omenești: iubire, empatie sau solidaritate. Dacă Dostoievski spunea cândva că „iadul e neputința de a iubi”, ei bine, se pare că această criză reușește să scoată la iveală ceea ce este mai frumos în fiecare dintre noi, ca oameni.

Pentru că ne pasă! Ne pasă de semenii noștri deja contaminați, motiv pentru care am înțeles tot mai mulți importanța distanțării sociale; ne pasă de personalul medical, cei care se luptă din răsputeri să salveze vieți, motiv pentru care cetățenii au început să doneze masiv pentru echiparea corespunzătoare a unităților medicale. Pare-se că umanitatea și-a redescoperit principala trăsătură ce a ajutat-o să scrie istorie: solidaritatea.

Se spune că nimic nu va mai fi ca înainte. Ne vom schimba stilul de viață, învățând să prețuim ceea ce este cu adevărat important; vom redesena procesul economic, având grijă ca lanțurile de producție să fie cât mai locale; și vom încerca să reșapăm instituțiile statului, astfel încât să asigurăm servicii de calitate tuturor cetățenilor, ca educația și sănătatea.

Până atunci, însă, World Vision Romania s-a străduit să nu uite de cei care par a fi „uitați” mereu în România. Neglijați aproape continuu în ultimele decenii, de multe ori acuzați că ar fi „leneși” și tratați ca niște cetățeni de mâna a doua, oamenii din mediul rural trăiesc o adevărată dramă în aceste momente. Mulți dintre ei, beneficiari ai programelor de intervenție socială a WVR, sunt romi, prea puțin școlarizați și angrenați în activități economice informale (zilieri, salahori, „cu ziua”, meșteșugari etc.). Pentru aceștia, restricțiile impuse de ordonanțele militare înseamnă o condamnare la foame. Evident, cel mai ușor e să pui toate aceste neajunsuri pe seama lor: nu au vrut să învețe, nu vor nici să muncească sau nu știu să se ajute între ei. Nu mai contează că nimeni nu a vrut să îi învețe, că nimeni nu vrea să îi plătească pentru munca prestată, la fel cum puțini sunt cei care chiar vor să îi ajute.

Misiunea de a împărți pachete alimentare și rechizite pentru copiii din Cojocna, județul Cluj, în Joia Mare a fost o adevărată încercare a limitelor umane. Oameni simpli, care respectă măsurile impuse de autorități, dar supărați că nimeni nu se interesează de soarta lor; copii pentru care „școala de acasă” e iluzorie, pentru că ei nu au ce mânca (ce să mai vorbim de tablete sau calculatoare…).  Unii s-au bucurat de ajutorul primit, alții păreau să spună că totul a venit prea târziu sau prea puțin. Ne-am dat seama rapid că oamenii erau speriați, flămânzi, se întrebau cine și cum îi va ajuta să iasă din această situație. Ar dori să muncească, dar nu pot părăsi nici măcar curtea lor, ce să mai zicem de transportul către oraș, care a fost suspendat.  Ar dori să muncească, dar nu au cu cine să lase copiii. Ar dori să muncească, dar nu au unde, efectiv. E o situație dificilă, care le sapă fragila temelie a subzistenței.

La finalul zilei, am părăsit comunitatea cu sentimente ambivalente. Pe de o parte, bucuroși că am putut să ajutăm semenii noștri în nevoie, că am putut să le transmitem o vorbă de încurajare și că am avut ocazia să le oferim copiilor din Cojocna câteva lucruri care să îi întoarcă – măcar cu gândul – la școală. Triști, însă, să vedem că viața la sat continuă să fie o luptă pentru supraviețuire, chiar și în secolul al 21-lea.

Suntem în continuare țara cu cel mai mare procent de populație rurală din cadrul UE, iar 30% din populația României se află în risc de sărăcie. Dacă nu vom lua măsuri ferme pentru sprijinirea acestora în această perioadă, în România vor apărea adevărate insule de sărăcie în decurs de câteva luni. World Vision România încearcă să atragă atenția tocmai asupra acestui fapt. Prin „Intervenție de urgență în comunitățile rurale” oferim pachete alimentare și de igienă familiilor vulnerabile, încercăm să implementăm soluții digitale de educație și oferim consiliere psihologică și medicală pentru a monitoriza starea de sănătate a copiilor și părinților acestora.

Dacă îți pasă de cei de lângă noi, alătură-te și tu campaniei! O faptă bună făcută acum va deveni o amintire frumoasă din vremuri de restriște!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

”Pedagog de școală nouă” – viziunea noastră pentru educație de calitate în școlile de la țară

Sub titlul „Pedagog de școală nouă”, în data de 29 ianuarie 2020 a avut loc cel de-al 4-lea workshop din cadrul activității A.2.1. a proiectului „Școală pentru toți: acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tematica a fost importanța dezvoltării și instruirii permanente a cadrului didactic într-o lume în continuă schimbare. Pornind de la o preocupare tot mai vizibilă în spațiul public cu privire la viitorul educației în România, atelierul de lucru a încercat să găsească răspuns unor întrebări relevante pentru acest proiect și, în general, pentru educația rurală:

  • Ce competențe ale cadrelor didactice ar trebui dezvoltate pentru rezultate cât mai relevante în mediul rural?
  • Putem construi o relație colaborativă între comunitate și școală?
  • Este cadrul didactic un lider în comunitate?

Ca metodă, acest atelier și-a propus o abordare de tip bottom-up, creându-se un context adecvat și securizat pentru ca fiecare cadru didactic să își exprime punctul de vedere cu privire la subiectele menționate mai sus. Opiniile au convers înspre aceeași direcție: este nevoie de o implicare a comunității în actul didactic, un rol important în facilitatea acestei relații urmând a fi jucat de asistentul social, mediatorul școlar sau de cel sanitar. Nu au fost ocolite nici barierele care stau în calea relației dintre școală și comunitate. Fiind situate în comunități rurale, în risc de excluziune socială și cu un grad ridicat de analfabetism (funcțional), școlile partenere în proiect întâmpină serioase probleme în a stabili un dialog cu părinții elevilor. De aici o stare de neîncredere a părinților și de frustrare a cadrelor didactice, care nu cunosc așteptările comunității vis-a-vis de misiunea comunitară a profesorului. În consecință, rezultatul e unul al unui provizorat continuu: „improvizăm”, „adaptăm” sunt cuvintele care stau pe buza oricărui profesor atunci când vorbește de relația cu comunitatea.

 

Prin „pedagog de școală nouă” încercăm să depășim paradigma comic-sardonică a lui Rostogon din schița omonimă a lui I.L. Caragiale. Prin „pedagog de școală nouă” workshop-ul a încercat să transmită necesitatea regândirii paradigmei educaționale în mediul rural, astfel încât relația dintre școală, cadre didatice și comunitate să devină într-adevăr un parteneriat înspre binele copilului.

Tocmai din acest motiv o discuție aparte a fost aceea a nevoii de formare continuă a cadrului didactic, formare care să vizeze deprinderea abilităților și competențelor necesare rezolvării problemelor existente la nivel local. Din acest punct de vedere, școlile din Aghireșu, Cojocna, Mera, Poieni și Sînpaul își propun să devină „școli care învață”: sunt școli care învață de la comunitate, învață pentru a ști cum să contribuie la dezvoltarea comunității pentru ca, într-un final, să învețe împreună cu comunitatea.

Școala este un organism viu, care învață continuu, la fel cum și actul de predare este un „proces continuu, fluid, care se desfășoară și se dezvoltă pe tot parcursul vieții noastre profesionale, și nu o metodă statică, fixă, pe care cineva și-o poate însuși definitiv” (Peter Senge, Școli care învață).

Într-o eră marcată de tentația reformei dar și de inițiative abandonate înainte de a se fi uscat cerneala de tipar pe actele oficiale, cineva s-ar putea întreba de ce ar fi  nevoie de „pedagogi de școală nouă” și, mai ales, de ce ar fi nevoie de „școli care învață”?

Răspunsul este provocarea viitorului. Principalul reproș adus educației și educatorilor în general este acela că pregătește absolventul pentru un viitor în care actorii actului educațional (profesorii) nu vor mai trăi. Se vorbește tot mai mult în zilele noastre de schimbările disruptive care vor afecta societatea în următoarele decenii și mai ales de cea de a patra revoluție industrială, cu impact pe piața muncii. Desigur, multe dintre locurile de muncă actuale vor dispărea, dar mai mult ca sigur că locul acestora va fi luat de altele noi, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Noutatea, însă, e faptul că job-urile viitorului necesită altfel de competențe, celebrii „4C” în limba engleză: comunicare, colaborare, gândire critică și creativitate. Educația viitorului – la fel ca și economia viitorului – este despre personalizare: „Educația nu este singura sursă a diferențelor de venit, dar formele de educație pe care reforma standardelor le promovează o accentuează. Natura fadă a educației standardizate îi inspiră prea puțin și le dă insuficientă forță celor captivi în sărăcie”, remarca Ken Robinson în celebra sa lucrare „Școli creative”.

Tocmai din acest motiv școlile din proiect au conștientizat necesitatea organizării schimbării prin asumarea unei viziuni, prin dezvoltarea aptitudinilor necesare, prin alocarea unor resurse cheie și prin creionarea unui plan de acțiune. Pe scurt, școlile și cadrele didactice au lăsat în urmă abordarea autosuficientă a lui „facem ce știm” și au acceptat o nouă provocare: aceea de a „ști ce facem”.

”Școli care învață” sau cum încercăm să redăm școlii un rol viu în comunitate

Trăim într-o lume în care ritmul schimbărilor este atât de rapid încât reperele par să se dizolve. Cu toate acestea, mulți specialiști în educație au remarcat faptul că sala de clasă se încăpățânează să rămână – mai mult sau mai puțin – la fel ca în urmă cu un secol: bănci pentru elevi, de la care se așteaptă să fie cuminți și atenți la oră, un profesor care conduce magistral transferul de cunoștințe și o programă – mai degrabă încărcată – pe care elevii trebuie să și-o însușească. Acesta este modelul „educației industriale”, care fabrică absolvenți tot mai departe de cerințele lumii actuale. Aproape ca o moară care macină în gol, generând o stare de neîncredere crescândă în sistem atât din partea profesorilor, cât și a elevilor și a părinților acestora.

 Proiectul „Școala pentru toți: acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea de Nord-Vest” încearcă opusul. Își propune să iasă din această paradigmă care privește elevul ca principal beneficiar al actului educațional, dar îl tratează de multe ori drept o simplă piesă statistică în peisajul rezultatelor excepționale sau al fenomenului abandonului școlar. Urmărește să construiască un nou tipar al actului pedagogic, în care profesorul este mai mult decât un simplu specialist „tobă de carte”; profesorul redevine cel care ajută la învățare în loc să indice ce trebuie învățat. Totodată, proiectul vede în părinți și în ceilalți membri ai comunității niște parteneri în asigurarea unei educații de calitate pentru elevi.

Practic, proiectul urmărește să revină la sensul etimologic al cuvântului „școală”. În limba greacă, termenul skholé desemna „timp liber”, iar în latină termenul de skola va ajunge la înțelesul de „timp liber dedicat învățării”. Deși poate părea un deziderat prea optimist, actorii implicați în proiect sunt convinși că doar printr-o schimbare de paradigmă putem într-adevăr contribui la reconstruirea încrederii în educație, ca pregătire pentru viață.

De altfel, printre criticile aduse sistemului educațional actual e și faptul că școala pregătește copiii pentru un viitor în care niciunul dintre profesorii adulți nu va ajunge să trăiască. Așa se explică mutarea accentului dinspre actul transferului de educație („educația de tip container”, cum ar numi-o cercetătorul Mihai Nadin) înspre educația celor 4C (comunicare, colaborare, creativitate și simț critic), care să îi permită viitorului adult să înțeleagă și să acționeze responsabil și în cunoștință de cauză în orice context.

     Despre aceste aspecte s-a discutat și în cadrul întâlnirii de lucru din data de 28 octombrie 2019, găzduită de Școala Gimnazială Cojocna, județul Cluj, partener în proiectul „Școala pentru toți”. Doamna Iacob Adriana, inspector în cadrul ISJ Cluj, a vorbit despre rolul comunității în revigorarea educației și în reconectarea activităților școlare și a comunității. „Școala ca sistem viu” reprezintă, de altfel, o preocupare la nivel internațional, plecându-se de la premisa că o instituție puternică depinde de relațiile pe care le construiește și mai puțin de lucrurile pe care le stăpânește. Privită astfel, relația dintre școală și comunitate depășește cadrul oarecum simplist al voluntariatului sau al serbărilor cu public, îndreptându-se spre construirea unei colaborări din care ambele părți să învețe, în vreme ce elevii sunt reconectați la realitățile vieții de zi cu zi. Metafora zidurilor care îngrădesc școala a fost, astfel, înlocuită cu cea a farului care luminează traseul comunității.

În privința rezultatelor palpabile ale proiectului, s-a observat o ameliorare a situației școlare a elevilor care au participat la programul „Școală după școală” în decursul anului școlar 2018-2019. Evident, există loc de mai bine, fapt ce a condus discuția înspre urgența reînnodării relației dintre școală și cadrele didactice, pe de o parte, și comunitatea de părinți, de cealaltă parte.

Acesta a fost subiectul prezentării realizate de domnul prof. Ioan Ivașcu, directorul Școlii Gimnaziale din Cojocna, care a reiterat necesitatea elaborării unui plan realist și documentat de intervenție educațională, un plan care să pornească de la o cunoaștere aprofundată a problemelor comunității în ansamblul ei. Aceasta pare a fi principala provocare pentru orice demers ce urmărește o înnoire a educației: demolarea zidurilor care separă profesorii, elevii și părinții; în fond, ei ar trebui să constituie o comunitate, dar realitatea este că noțiunea de conlucrare este înlocuită în chip nefericit cu cea de contrare.

 Întâlnirea a continuat cu o dezbatere, în cadrul căreia au luat cuvântul cadrele didactice, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj și ai World Vision România. Principala provocare: cum să construiești o imagine pozitivă a școlii, într-o comunitate marcată serios de problema sărăciei și de cea a analfabetismului? Răspunsul constă în adoptarea de noi metode pedagogice – cum ar fi cea a service-learning-ului – care să fie puse în aplicare în toate cele 3 componente ale proiectului: Școală după școală, A doua șansă și Școala părinților.

 Întâlnirea a fost un exercițiu util de recapitulare și reinițializare a activităților din proiectul ”Școala pentru toți” la nivelul comunității. O dovadă că învățăm din experiențele trecute pentru a face față provocărilor noului an. „Școli care învață” este titlul unei cărți care încearcă să prezinte câteva direcții prin care școala poate redeveni parte a comunității. „Școli care învață” trebuie să devină motto-ul fiecărui profesionist angrenat în actul educațional.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.
Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”
OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6
Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”
Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania
Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571


                                                                                         

O vacanță de care să-și amintească! Experiențe inedite pentru aproape 160 de copii din proiectul ”Școala pentru toți”

O pereche de șlapi, un rucsăcel în spate și un amestec de emoții: teamă, nerăbdare, curiozitate… Grupurile de copilași, încă însoțiți de părinți și frați, așteaptă în fața școlii sosirea autocarului care îi va duce în prima aventură a vieții lor. Odată intrat pe străzile înguste ale satului, autocarul mare, roșu, atrage toate privirile: oare unde merge?! Cei mici sunt mândri, a venit pentru ei și îi duce la Brașov, acolo unde vor sta 5 zile. E prima dată când pleacă departe de casă atâtea zile, nici nu prea au știut ce să-și ia cu ei și nu reușesc să aprecieze distanța pe care o au de parcurs, de aceea tot drumul au o singură curiozitate: ”Doamna, pe unde suntem? Mai avem mult?”

Drum lung, rău de mașină, un pic de agitație, dar un popas în frumoasa cetate Sighișoara mai liniștește spiritele. „Și noi urcăm multe scări scări până la școală, în fiecare zi”, spune o fetiță din Cojocna, care astfel a găsit un termen de comparație pentru celebra scară acoperită. După multe poze cu panorama orașului și primii bănuți cheltuiți pe suveniruri, pornim spre Brașov. Alte întrebări: Cum o fi hotelul, cu cine stau în cameră și, mai ales, oare ce ne dă de mâncare? Ah, și când mergem la magazin, acel loc miraculos unde sunt pufuleții, chipsurile, sucurile și tot ce încercăm să evităm când devenim adulți, dar ni se pare fascinant când suntem mici.

Prima impresie, restaurantul frumos aranjat, pregătit să primească la cină oaspeții de seamă: 80 de copii de clasele I-VIII, în prima săptămână, și 77 de copii în a doua săptămână, veniți tocmai de la Cluj. Francisca, din Poieni, e fascinată. ”Aici o să mâncăm noi, doamna?! Ce fain îi!” În secunda următoare, interesul se mută spre lift. O jucărie metalică ce te poartă în sus și în jos cu o simplă apăsare de buton. Dar ce senzatie ai în stomac când se pornește! Încercați să vă imaginați zeci de copii, fiecare dornic să apese butonul și să prindă măcar o tură cu liftul. Le cerem scuze turiștilor care au fost nevoiți să-și care bagajele pe scări, dar cerem și înțelegere pentru o copilărie mai simplă, în care contactul cu tehnologia e limitat de sărăcie, lipsuri și, de ce să nu o spunem, uneori de ignoranță!

Interzicerea liftului a fost o dezamăgire, dar s-au găsit rapid alte distracții: alergatul pe scari, bătutul pe la uși, parcul din fața hotelului, cartela de la cameră, pe care fiecare ar fi vrut să o păstreze ca pe o cheie a regatului… Iar pe parcursul următoarelor zile au fost alte provocări și activități educative pregătite de organizatorii taberei, Ludic Education din Brașov. Seară de cinema, ateliere de pictură și design din ziare, menite să le stimuleze creativitatea, petrecere în pijama sau bal mascat, unde cei mai curajoși și-au etalat talentul la dans și, evident, plimbarea prin centrul Brașovului. Au mers de-a lungul zidurilor vechii fortificații și au admirat panorama de pe Turnul Negru, au ascultat poveștile ghidului despre Biserica Neagră și incendiul care a distrus-o sau despre orga impresionantă. E greu de crezut că, după o zi, o săptămână, un an, vor ține minte în ce stil e construită biserica sau câte tuburi are orga, dar de un lucru suntem siguri. Peste ani, când vor vedea la televizor sau vor auzi pe cineva povestind despre Biserica Neagră, vor spune cu mândrie: am fost acolo!

O zi în aer liber, cu fotbal, volei, frisbee, tir cu arcul sau vânătoare de comori a fost dovada că, măcar uneori, dorințele li se împlinesc. Câtă energie s-a răspândit la Domeniul Dâmbul Morii și cât de fascinant a fost focul de tabără pornit sub amenințarea furtunii, unde ne-a cântat și ne-a încântat domnul Gusti, cu a lui chitară rece!

Ultima zi a venit cu noi emoții amestecate: dor de casă, nostalgie, nerăbdare și aceleași întrebări: ”Doamna, când plecăm? Cât facem până acasă? La ce oră ajungem?”. Întrebați dacă le-a plăcut sau ce i-a impresionat cel mai mult, copiii nu stau mult pe gânduri: tot! Unii reușesc totuși să se gândească la ceva mai special: mâncarea (acasă mănâncă toată ziua  piure sau cartofi prăjiți), fântâna arteziană din Piața Sfatului sau faptul că au învățat unii de la alții să vorbeasc maghiară sau română.

E greu să exprime elaborat ce simt. Pentru majoritatea acestor copii a fost o experiență unică, mulți n-au mai trecut până acum granițele județului Cluj, n-au socializat niciodată cu atâția oameni și n-au avut parte de atâta confort. Reacția lui Andrei, un băiețel de 9 ani, la micul dejun, când l-am întrebat de ce nu își pune un pahar de suc, a fost dureroasă: ”Nu am bani la mine!”. S-au bucurat de lucrurile mărunte, pentru noi banale, dar ne-am dat seama cu adevărat ce a însemnat pentru ei această tabără abia când au ajuns din nou acasă. La coborârea din autocar schimbau repede numere de telefon și își strigau unii altora: ne vedem la anul!

Atunci am realizat și noi un lucru: cea mai frumoasă amintire din tabără sunt oamenii. Aceia care lunea erau niște necunoscuți și după care vineri îți vine să plângi pentru că nu știi când o să-i mai vezi. Aceia pe care, la plecare, nu aveai curaj să îi privești, iar la întoarcere le-ai păstrat loc lângă tine, în autocar. Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul sau Poieni, nu a mai contat locul din care a venit fiecare. La final, ne-am agățat cu toții, copii și adulți, de vorba cântecului: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Copiii cu aripi de fluture. Cum încurajăm ”zborul” elevilor din proiectul ”Școala pentru toți”

La grădinița din Sânpaul, sub îndrumarea psihopedagogului Șarolta Lazăr, câțiva pitici de 2, 3 sau 4 ani sunt atât de concentrați să facă arici pe hârtie că nici nu aud când intră cineva și îi salută. Unii arici sunt rotunzi, alții ovali; unii au mustață, alții ochelari; unii au țepi doar pe cap, alții de jur împrejur. Sunt la fel de diferiți ca și imaginația copiilor. ”Eu îi pun niște mustăți, apoi îi fac țepi maro”, spune o fetiță, total absorbită de activitatea ei. Codițele ei blonde și privirea ștrengară aduc foarte mult cu „Pippi Șosețica”, personajul celebrului serial difuzat și în țara noastră prin anii ’90.

Toți micuții decupează hârtii, fac schimb de lipici, își fură creioanele colorate și trag cu ochiul la desenul colegului, să nu cumva să fie mai frumos. Între timp, observă musafirul care le face poze și imediat le stârnește curiozitatea: ”Cum te cheamă? Eu sunt Maria. Tu o să vii cu noi acasă, cu microbuzul?” Nu, răspund, eu locuiesc în altă parte și merg cu altă mașină. ”Păi da, pentru că fiecare trebuie să meargă la el acasă”, concluzionează tacticoasă Maria.

Ceva mai mărișori, copiii din clasele primare care rămân la activitățile de tip ”școala după școală” sunt și ei concentrați la maximum pe ceea ce au de făcut. La grupa condusă de psihologul Mădălina Prodan e liniște. După ce li s-a citit povestea ”Băiețelul cu aripă de fluture” a Ioanei Macoveiciuc, creativitatea copiilor e stimulată și de un fundal sonor relaxant. Trebuie acum să-și imagineze personajul și să zugrăvească în culori propria variantă a poveștii. ”Nu mi-a ieșit bine mâna… Mai am nevoie de puțin roșu pentru aripă”, spune Denisa, elevă în clasa a III-a. De altfel, asta le place cel mai mult copiilor la aceste ore, că au voie să fie ei înșiși. ”Cu Mădă îmi place să colorez, să fac felicitări și… de toate”, spune și Remus.

La grupa Cristinei Constantinescu, psiholog, atmosfera e mai vioaie. Și-a propus să facă activități de comunicare și dezvoltare motrică. După un salut prietenesc, prin dans sau îmbrățișări, copiii sunt încurajați să cânte și să facă mișcare pe Gașca Zurli. Deloc surprinzător, toți știu versurile și coregrafia: ”Am o căsuță mica, așa și-așa/ Și fumul se ridică așa și-așa”. Și toți încep să dea din mâini, să arate cum iese fumul și să ”accelereze” pasul. Prin astfel de activități, învățarea pare o joacă pentru copii: ”Îmi place că desenez, colorez, ne jucăm, cântăm…”, spune Rebeca.

Ei sunt încă mici și inocenți, dar pe măsură ce cresc e o provocare tot mai mare să le menții treaz interesul pentru activități educative. De grupa de gimnaziu din Sânpaul se ocupă psihopedagogul Petronela Pop și are nevoie de timp pentru a le atrage atenția. Unii butonează telefonul mobil pe sub bancă, alții mai au de povestit întâmplări din pauză, iar alții își aruncă priviri piezișe. Cu răbdare și tact, se așterne într-un final liniștea și Petronela reușește să le atragă atenția. Pe principiul improvizației, fiecare copil prezent trebuie să spună un cuvânt, cu ajutorul căruia se construiește o poveste. ”Paul a văzut… un cățeluș… care… mergea… în… 3 picioare… pentru că… al 4-lea era rupt”. Pe rând, toți sunt atrași în exercițiu, scotocesc prin minte după cuvinte mai elevate și fac conexiuni cu firul poveștii. Apoi trec printr-un filtru propriu calitățile și defectele, sunt provocați să se autodescopere și să-și recunoască emoțiile. Scrise pe hârtie par mai inofensive decât dacă le-ar discuta cu voce tare.  

Cu toții, indiferent de vârstă, sunt ca băiețelul cu aripă de fluture. Fragili și vulnerabili în fața a ceea ce e acceptat în societate drept ”normal”, dar atât de speciali prin particularitățile lor. Sărmani, dar isteți; poate mai prost îmbrăcați, dar respectuoși; necultivați, dar talentați. În loc să încercăm să-i ”vindecăm”, prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” îi încurajăm să-și dezvolte laturile pozitive, să își pună în valoare calitățile și să-și folosească ”aripile”.

Povestea e și a noastră a tuturor, pentru că nu suntem perfecți, dar avem cel puțin o calitate care ne face deosebiți. Trebuie doar să conștientizăm că o aripă îți permite să zbori, chiar dacă nu poți să bați din palme și nu te împiedică să zâmbești, chiar dacă nu poți să prinzi mingea.

Plan de intervenție educațională pentru elevii și profesorii din cadrul proiectului ”Școala pentru toți ”

Fiecare copil e diferit și are nevoi diferite. De la această premisă am pornit încă de la început proiectul ”Școala pentru toți”, prin care încercăm să găsim instrumentele și metodele potrivite să asigure învățarea și dezvoltarea în funcție de cerințele multiple și complexe ale copiilor din comunitățile vizate: Aghireșu-Fabrici, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Acesta a fost și scopul celui de-al 3-lea workshop organizat pe 21 mai la Hotel Napoca, unde aproximativ 50 de specialiști în educație au fost invitați să contribuie activ la alcătuirea unui Plan de Intervenție Educațională pentru elevii din grupul țintă. Ce înseamnă asta? Așa cum a spus și coordonatorul activităților SDS, Antonius Coșier, ”planul reprezintă un document elaborat pentru a sprijini copilul în procesul de învățare, identificând pe de o parte dificultățile sau problemele care stau în calea procesului de învățare. În discuțiile anterioare, mi-am dat seama că uneori ne plângem de anumite probleme, dar ele nu reprezintă cauze, ci efecte. Încercăm să identificăm cauza problemei sau amenințarea, pentru ca apoi să identificăm modalitățile de intervenție în vederea depășirii acestora și atingerii unor scopuri de învățare și dezvoltare.”

”Metode individualizate și centrate pe nevoile elevului, de asta avem nevoie în acest moment. Asta presupune identificarea și monitorizarea atentă a elevilor cu risc de abandon școlar, dar necesită și implicarea permanentă a familiei”, a spus doamna Berar Adina, profesor de matematică la Cojocna.

Un subiect aparte în cadrul workshop-ului l-a constituit impactul programului în rândul elevilor din grupul-țintă, observându-se o ușoară ameliorare a performanței școlare a acestora în anul școlar 2018-2019. De altfel, până la finalul perioadei de implementare, ne propunem să contribuim la o creștere calitativă a performanțelor școlare a circa 80% dintre elevii din grupul țintă al proiectului „Școală pentru toți”. Reprezentantul partenerului din proiect, Inspectoratul Școlar Județean, a reiterat faptul că scopul final al proiectului este acela de a crea o comunitate de învățare, atât pentru elevi, dar și pentru profesori, care să devină specialiștii necesari implementării viitoarelor proiecte ce își vor propune diminuarea ratei de abandon școlar din România.

Exercițiul de socializare de la finalul workshop-ului, susținut de Sarolta Lazăr, psihopedagog în cadrul proiectului, a avut nu numai scopul de relaxare, ci și de a spori gradul de coeziune a grupului implicat în proiect. Prin jocuri și activități de socializare, dascălii și pedagogii au putut să interacționeze liber și să se pună, pe rând, în pielea elevului cu probleme, a părintelui sau a dascălului care trebuie să gestioneze o situație tensionată.

Încă e greu să măsurăm rezultatele, dar ne bucurăm să fim parte dintr-un efort comun de a crea un sistem de educație incluzivă, care să dea șanse egale copiilor de la țară să-și asigure un viitor. Suntem conștienți că orice pas spre schimbare trebuie atent pregătit, analizat și adaptat la nevoile care pot să apară pe parcurs, dar știm că doar astfel școala va deveni o instituție prietenoasă, care nu va lăsa în afara sistemului niciun copil din România.

Între două lumi diferite, căutăm asemănările. Soluții pentru reducerea inegalităților din sistemul de educație

Copiii se joacă în noroi, folosesc pietrele pe post de minge și rostogolesc cauciucuri de la unul la altul. La prânz, cea mai consistentă masa a zilei, mănâncă ”porridge”, un fel de mămăligă de-a noastră, dar făcută din griș, cu o lingură de tocană de legume alături. Nu au văzut niciodată un computer și încearcă să-și imagineze cum funcționează o tastatură doar privind un desen pe o foaie. Sunt mai tot timpul desculți și igiena nu e o prioritate, oricum și casele, și școala, și totul e făcut acolo din pământ și paie. ”În Kenya un profesor predă pentru 50 de copii și predăm de toate: matematică, informatică, muzică, engleză. Există o singură carte din care profesorul explică și e greu să le menții interesul când cei din spate abia aud sau văd ce le arăți. După ce am început să le dăm o masă caldă, interesul copiilor pentru școală a crescut enorm”, povestește Rogers Wasuna, profesor în Kenya.

  Traversăm continente și ajungem în țara cu un sistem de învățământ recunoscut ca fiind cel mai bun din lume. În Finlanda, unde principala menire a şcolii este de a-i pregăti pe copii pentru viitor. Acolo unde elevii merg de plăcere la școală, au manuale digitale, prânz cald în fiecare zi, cursuri interactive în spații deschise și… rezultate: peste 90% dintre absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat și peste 65% dintre liceeni ajung la facultate.  ”Unul din principiile de bază în sistemul educațional finlandez este să nu arzi etapele. Dacă un copil spune că nu a înțeles lecția, apoi mai spun și alții același lucru, se întâmplă ca la Formula 1: apar acele pit stopuri și o echipă întreagă de pedagogi intervin pentru a-i ajuta pe acei elevi să țină pasul”, explică Gabriela Niță, care a făcut voluntariat in școlile din Finlanda.

Undeva între aceste două sisteme suntem noi. În România avem de toate: copii excepționali care iau medalii de aur la olimpiade, dar și copii care abandonează după gimnaziu ori nu trec bacalaureatul. Avem școli dotate cu laptop-uri și laboratoare performante, dar și școli cu toaleta în curte, fără apă curentă și fără căldură.

Cum reducem aceste diferențe?

Cum fac față dascălii din Kenya și ce fac atât de bine cei din Finlanda?

Între două lumi diferite, am căutat asemănările împreună cu dascăli, mediatori școlari, pedagogi, reprezentanti ai autoritatilor locale și persoane cu experiență în domeniu în cadrul celui de-al doilea workshop interactiv din proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, programul ”Școala pentru toți”, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe” ID: POCU/74/6/18/104571. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.983.905,55 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 7.799.988,51 lei, echivalentă cu 97,70% din valoarea totala eligibilă aprobată.

Scopul acestui workshop a fost să găsim variante de diversificare a ofertei educaționale din mediul rural. Prezentarea practicilor și politicilor educaționale din Kenya și Finlanda au oferit baza pentru dezbatere si alegerea celui mai probabil scenariu, ținând cont în același timp de mai multe variabile: demografice, economice, valoarea învățării și accesul la educație pentru diferite comunități sau etnii, tendința în creștere de părăsire timpurie a școlii etc.  Munca în echipe mixte a participanților ne-a apropiat de obiectivul workshopului: stabilirea viziunii privind îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale la nivelul fiecărei comunități: Mera, Cojocna, Aghireșu, Sânpaul, Poieni.

Viziunea conturată la final este încrederea că fiecare copil poate fi îndrumat în procesul de învățare și se poate dezvolta armonios dacă este încurajat să facă alegeri privind igiena și nutriția, activitățile la care participă el si colegii săi, poate duce sarcini la bun sfârșit,   dar mai ales dacă beneficiază de un mediu favorabil învățării atât în clasă cât și în afara ei. Asta presupune crearea unui climat școlar în care copiii sunt tratați echitabil și înțeleg limitele în reușită ale acțiunii individuale vs colective, în timp ce sunt potențate relațiile și interacțiunile specifice unei largi diversități de copiii cum este cea din mediul rural vizat.

La fel ca in Kenya sau în Finlanda, am introdus deja masa caldă la prânz pentru sute de copii de la țară. Pentru unii, a devenit principala motivație de a veni zilnic la școală. În Finlanda, accesul la tehnologie și metodele moderne de predare dau rezultate remarcabile. Pe același sistem am creat și noi ”grădinițele prietenoase”, în care copii din culturi familiale diferite se joacă, învață și se dezvoltă împreună, ținând cont în același timp de nevoile individuale. La unitatea grupului contribuie fiecare cu gândirea, emoția și creativitatea proprie. Ne convingem în fiecare zi că prin jocuri, cântecele, desene și activități creative, copiii încep să se implice în procesul de învățare din proprie inițiativă și nu din obligație.