Şcoala de vară, organizată în ultima saptămână din vacanţa de vară, la Bran, i-a ajutat pe cei 12 tineri din Consultativ al Copiilor World Vision România să se cunoască mai bine şi să devina un grup unit, să-şi îmbunătăţească abilităţile de prezentare şi comunicare, sa lucreze eficient la proiectele viitoare.
Iată ce ne-au mărturisit ei despre aceasta experienţă:
,,Scoala de vara ne-a oferit oportunitatea de a învăţa lucruri care cu siguranţă o să ne ajute în viitor şi ne-a învăţat că oamenii oricât de diferiţi ar fi, mereu o să îi unească ceva. Acel ceva al nostru este dorinţa de a schimba ceva în urma noastră. Am cunoscut persoane care mi-au schimbat perspectiva asupra vieţii, mi-au arătat că prietenia se naşte când te astepţi mai puţin şi m-au făcut să simt cu adevărat că traiesc. Extraordinar! 12 copii cu o maturitate precoce,dornici să trăiască frumos! Eu asta am văzut. Emoţiile de la despărţire mi-au inundat sufletul. Aş fi vrut să se oprească timpul măcar încă puţin!!” – Teodora Fodorica (Valcea)
,,Şcoala de vară a însemnat în primul rând apropierea dintre membrii grupului, a fost momentul prielnic pentru a cunoaşte capacitatea şi felul de a fi a fiecărei persoane în parte! Excursia a fost plina de good vibes!!!” Arlett Faifer (Vaslui)
,,Şcoala de vară a fost pentru mine momentul în care am simţit că ne-am definit concret ca grup. Nu doar ca ne-am împărtăşit ideile şi am lucrat în echipă, dar am avut şi oportunitatea de a ne cunoaşte reciproc. A fost o perioadă în care am avut parte şi de clipe memorabile de care îmi voi aminti mereu cu zâmbetul pe buze. Şi desigur…Amazing and Refreshing ” Alexandru Scăfaru (Vaslui)