Copiii, sursa soluțiilor la problemele generației lor

Zi de zi suntem prea preocupaţi în a găsi soluţii la problemele noastre şi ale copiilor noştri. Prea preocupaţi ca să ne oprim în loc şi să le cerem şi lor părerea, pentru că, de multe ori, soluţiile sunt la ei și mai puțin vizibile pentru noi, adulții.

Ultimul an, cel al pandemiei, a fost unul greu pentru fiecare dintre noi. Dar pentru copii, adolescenţi şi tineri cu siguranţă a fost îngrozitor. Pentru ei, lumea a devenit brusc un loc mai mic, mai însingurat, mai rece, mai gol. Fără şcoală, fără prieteni, fără ieşiri în parcuri. Câţi dintre noi ne-am gândit că de la copii vin soluţiile pentru copii? Ei îşi înţeleg cel mai bine unii altora nevoile, suferinţele şi apăsările. Trebuie doar să-i încurajăm să se exprime. Și mai trebuie să-i ascultăm.

Fundația World Vision România a lansat recent proiectul „Young Leaders Speak out for European Values”, finanțat de Parlamentul European, cu durata de un an, prin care intenționează să formeze viitori lideri civici. În România și în Europa, copiii sunt adesea ignorați de societate și autorități. Oficial, o cincime dintre ei cresc nefericiți și cu teamă față de viitor.

Sunt însă ţări care au luat atitudine în faţa acestor provocări. Şi nu de ieri, de azi.

Programul „Experts by experience”, implementat la nivel național în Finlanda, vizează copiii și tinerii considerați „experți” pe anumite teme grație experienței lor personale, precum copiii din familiile de imigranți sau azilanți. Perspectiva lor este considerată valoroasă și este solicitată în toate stadiile de planificare, implementare și evaluare a politicilor din acest domeniu.

În Irlanda, toate districtele locale au de 17 ani încoace câte un consiliu al copiilor (cu vârste între 12 și 17 ani), finanțat de către stat. Aceste consilii participă la luarea deciziilor cu impact local.

În Malta, copiii au fost în mod activ implicați în toate fazele elaborării unui studiu național despre sistemul de plasare la asistenți maternali, precum și în elaborarea Legii protecției minorilor. Copiii au avut întâlniri cu parlamentari, reprezentanți ai sistemului de justiție și experți.

În orașul german Herrenberg există un mecanism de consultare cu copiii și tinerii (persoane cu vârsta între 12 și 21 de ani) cu privire la planificarea urbană a localității. Mecanismul a fost creat în 2012 chiar de către copii și include o delegație permanentă a copiilor pe lângă consiliul local, un forum online despre acest subiect (pentru copiii cu vârsta de peste 13 ani) și un forum anual al tinerilor, eveniment care are loc în școlile din oraș.

Proiectul World Vision vizează copiii cu vârste între 12 și 18 ani din zonele rurale, în special din cele defavorizate. Organizația va folosi în acest scop toate canalele media proprii și ale partenerilor pentru a pune pe agenda publică dreptul copiilor de a fi consultați. Timp de un an de zile, copiii vor putea publica pe canalele proprii de social media ale World Vision și vor putea avea astfel o voce.

*Acest articol face parte din proiectul „Young Leaders Speak out for European Values”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul acestei publicații este responsabilitatea exclusivă a Fundației World Vision România și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.

 

Tinerii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România au luat parte la ,,Întâlnirea anuală de lucru”

Weekend-ul trecut, la Bucureşti, cei 12 tineri care formeaza Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România (CCC) au luat parte la ,,Întâlnirea anuală de lucru”. Aceştia provin din judeţele Cluj, Dolj, Ialomiţa, Vaslui şi Vâlcea şi reprezintă vocea a peste 40.000 de copii din comunităţile rurale în care World Vision îşi desfăşoară activitatea. Rolul lor este acela de a transmite principalele probleme cu care se confruntă copiii şi a propune soluţii pentru rezolvarea lor.

Dupa bucuria revederii, sesiunile de lucru au fost deschise cu trecerea în revista a principalelor realizări din ultimul an. Printre acestea se numără lansarea primului lor raport naţional ,,Rolul copiilor în prevenirea violenţei în România”, cercetarea ,,Impactul mediatizării violenţei asupra copiilor şi tinerilor din oraşul Negreşti”, raportul ,,Impactul mediatizării violenţei asupra copiilor şi tinerilor din oraşul Negreşti” care reflectă rezultatele cercetării, participarea la doua evenimente internaţionale: Youth Peace and Security European Regional Consultation şi European Development Days, participarea la lansarea raportului „De ce lovim copiii?”, precum şi numeroase activităţi desfăşurate în cadrul campaniei globale împotriva violenţei în comunităţile rurale din judeţele din care aceştia provin.

 ,,PROGRES este cuvântul care pentru mine a stat la baza tuturor activităţilor din anul anterior. Numeroase idei care s-au îmbinat armonios, prietenii, ore de lucru, râsete, emoţii, lacrimi vărsate, activităţi realizate împreună şi multe alte acţiuni au dus la ceea ce suntem acum. Ne-am dezvoltat şi privim lumea acum din alta perspectivă şi ştim că viitorul poate fi schimbat doar de cei care cred ca acesta poate fi mai bun”, a spus Florentina H. 17 ani, jud. Vaslui.

Activitatea care a stârnit cel mai mult interesul şi implicarea tinerilor a fost cea care a vizat organizarea unui Forum Naţional al Copiilor. Entuziasmul lor a dus la creionarea unor idei foarte frumose.  Au reuşit să-şi stabilească strategia de lucru, tematica, activităţile, invitaţii, partenerii şi rolul acestora.

,,În ciuda timpului relativ scurt, am reuşit să creionăm un proiect ce ar putea deveni uşor o tradiție, un prim pas al unui demers amplu în soluţionarea problematicii violenţei, aceasta fiind tema aleasă de noi pentru Forumul Naţional al Copiilor. Aceste zile au fost pentru mine şi un mod de mă încărca pozitiv şi de a-mi aminti de ce fac parte din CCC de fapt; de a resimţi că vocea noastră, a TINERILOR este ascultată şi că mai departe depinde de NOI dacă are loc SCHIMBAREA pentru care militam!”  a spus Alexandru S., 17 ani, jud. Vaslui.

Întâlnirea a mai cuprins sesiuni ce au vizat aprofundarea procesului de advocacy şi a metodei Photo voice. Totodată, alături de Loredana Giuglea, Manager Proiect, tinerii au avut ocazia să discute despre cum pot contribui la îndeplinirea Obiectivele de Dezvoltare Durabilă în cadrul Proiectului „Make Europe Sustainable for All”, finanțat de Uniunea Europeană în perioada iulie 2017 – iunie 2020. Proiectul are 25 de parteneri din 14 țări europene. În cadrul lui, World Vision abordează obiectivele: ,,Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context” şi ,,Pace, justiţie şi instituţii eficiente” – cu focus pe stoparea violenței asupra copiilor în familie.

Obiectivele de dezvoltare durabilă au constituit, de asemenea, tema aleasă de tineri pentru proiectul de Photo Voice pe care urmează să-l desfăşoare în perioada următoare în comunităţile rurale din care fac parte.

,,Au fost ca de fiecare dată trei zile în care copiii au investit mult suflet şi energie, în care au demonstrat ca deşi se văd foarte rar, formează o echipă foarte puternică care nu se mulţumeşte cu puţin şi mereu îşi doreşte să se implice mai mult şi mai bine în toate proiectele pe care le iniţiază. Discuţiile şi modul în care şi-au înţeles rolul în cadrul întâlnirii ne-au depăşit aşteptările iar planurile pe care şi le-au făcut pentru perioada imediat următoare sunt extrem de ambiţioase. Noi nu putem decât să ne bucurăm că îi avem alături în toate demersurile noastre naţionale şi să le oferim tot sprijinul astfel încât proiectele lor să devină realitate,” a spus Simona Mihai, Coordonator Naţional Consiliul Consultativ al Copiilor – World Vision România.

Ieşirile în echipă şi aventura de la Laser Hunt au demonstrat, o dată în plus, că grupul este unul unit iar timpul liber petrecut împreună este unul de calitate.

Ce ne spun tinerii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România despre Şcoala de Vară

Şcoala de vară, organizată în ultima saptămână din vacanţa de vară, la Bran, i-a ajutat pe cei 12 tineri din Consultativ al Copiilor World Vision România să se cunoască mai bine şi să devina un grup unit, să-şi îmbunătăţească abilităţile de prezentare şi comunicare, sa lucreze eficient la proiectele viitoare.

Iată ce ne-au mărturisit ei despre aceasta experienţă:

,,Scoala de vara ne-a oferit oportunitatea de a învăţa lucruri care cu siguranţă o să ne ajute în viitor şi ne-a învăţat că oamenii oricât de diferiţi ar fi, mereu o să îi unească ceva. Acel ceva al nostru este dorinţa de a schimba ceva în urma noastră. Am cunoscut persoane care mi-au schimbat perspectiva asupra vieţii, mi-au arătat că prietenia se naşte când te astepţi mai puţin şi m-au făcut să simt cu adevărat că traiesc. Extraordinar! 12 copii cu o maturitate precoce,dornici să trăiască frumos! Eu asta am văzut. Emoţiile de la despărţire mi-au inundat sufletul. Aş fi vrut să se oprească timpul măcar încă puţin!!” – Teodora Fodorica (Valcea)

,,Şcoala de vară a însemnat în primul rând apropierea dintre membrii grupului, a fost momentul prielnic pentru a cunoaşte capacitatea şi felul de a fi a fiecărei persoane în parte! Excursia a fost plina de good vibes!!!” Arlett Faifer (Vaslui)

,,Şcoala de vară a fost pentru mine momentul în care am simţit că ne-am definit concret ca grup. Nu doar ca ne-am împărtăşit ideile şi am lucrat în echipă, dar am avut şi oportunitatea de a ne cunoaşte reciproc. A fost o perioadă în care am avut parte şi de clipe memorabile de care îmi voi aminti mereu cu zâmbetul pe buze. Şi desigur…Amazing and Refreshing ” Alexandru Scăfaru (Vaslui)

,,Noi nu judecăm, noi găsim soluţii. Fii vocea celor neauziţi!” a fost motto-ul atelierului pe care l-am susţinut la Summitul Tinerilor, Ediţia I

În perioada 11-16 noiembrie, s-a desfăşurat la Timişoara, Capitala Naţională a Tineretului, prima ediţie a Summitului Tinerilor, organizat de Consiliul Tineretului din România, în colaborare cu o multitudine de parteneri, printre care Ministerul Tineretului şi Sportului, Fundaţia World Vision România şi sub patronatul Preşedenţiei României.  Au participat 155 de tineri din toată ţara, speakeri de la 15 asociaţii de şi pentru tineret şi reprezentanţi a patru formaţiuni politice.

20161112_124430

În cadrul acestui summit, a avut loc, în perioada 11-13 noiembrie, Conferinţa ,,Prioritățile mișcării de tineret – de la Science Fiction la Stare de Fapt, în cadrul căreia Ioana Cordoş-Pană, specialist Vocea şi Participarea Copiilor World Vision Romania, alături de reprezentanţi din partea Asociaţiei Liceenilor Maghiari şi Asociaţia Naţionala a Surzilor din România – Filiala Tineret , a facilitat atelierul „Cum devin tinerii promotori ai scăderii discriminării în societatea românească?”. La acest atelier au luat parteşi  Vlad Avarvari, 17 ani, şi Alexandru Stoleru, 14 ani, doi tineri plini de iniţiativă din Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, care s-au implicat activ atât în organizare, cât şi în discuţii.

20161112_174929

Motto-ul atelierului: “Noi nu judecăm, noi găsim soluţii. Fii vocea celor neauziţi!” a fost ales chiar de Vlad, 17 ani. Discuția din cadrul atelierului s-a centrat asupra mecanismelor necesare pentru a fi implementate de către stat pentru a scădea discriminarea în societatea românească, asupra manierelor prin care tinerii din grupurile vulnerabile se pot implica în comunitate  și asupra modului  în care tinerii se pot implica în acest demers.

20161112_123651

Astfel, am expus modalităţile prin care fundaţia noastră se implică în combaterea discriminării privind grupurile vulnerabile, reprezentate cu precădere de copiii şi tinerii din mediul rural. Am prezentat, totodată, modul de funcţionare şi obiectivele Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, proiectele Pâine şi Mâine şi Vreau în clasa a noua.

15034230_941949079272289_1008699093_o

,,A fost prima mea experienţă de o astfel de anvergură. Am fost foarte entuziasmat să am ocazia să întâlnesc persoane cu multă experienţă în domeniul social. Astfel, am avut ocazia să mă dezvolt pe plan spiritual şi cognitiv şi vreau să includ în proiectele din cadrul grupului de copii în care activez un program de promovare a limbajului persoanelor cu deficit de auz,” a spus, Alexandru, 14 ani.

,,Experienţa pe care am avut-o la Summit este unică, deoarece am descoperit o lume nouă în România, care promoveaza drepturile tinerilor şi integrarea în societate a tuturor semenilor nostri. În activitatea mea la Consiliul Copiilor, voi prelua tehnici aflate aici şi voi insista mai ales pe munca în echipă şi pe non-discriminare, pentru a putea ajuta cât mai mulţi copii şi tineri din localitatea mea şi pe plan naţional, unde aş vrea să colaborez cu alte fundaţii pentru o schimbare reală,” a spus Vlad, 17 ani.

După toate atelierele conferinţei (12 la număr), s-a coagulat o rezoluţie a tinerilor, menită să influenţeze schimbarea în bine a politicilor de tineret.

Iată care este citatul nostru din rezoluţie:

,,Ne dorim o politică de tineret unitară, care să reflecte și să adreseze problemele cu care se confruntă tinerii în societatea actuală, probleme de ordin socio-economic și educațional. Suntem ferm convinși că acest lucru nu se poate realiza fără o conlucrare transparentă și susținută între instituțiile publice și societatea civilă. Credem cu tărie în capacitatea copiilor și a tinerilor de a se reprezenta și în necesitatea imperioasă a implicării lor în procesul decizional de la nivel local, regional și național. Opinia copiilor și a tinerilor este valoroasă și trebuie luată în considerare, iar adulții trebuie să-i sprijine și încurajeze să se exprime liber și să participe la dezvoltarea comunităților lor.”

“Forumul copiilor” – editia a III-a la Vatra Dornei

Inainte de a incepe noul an scolar, World Vision Romania a organizat cea de-a treia editie a “Forumului Copiilor” care a reunit participarea a 39 de copii din clasele V–VIII din Consiliul Consultativ al Copiilor infiintat in comunele programului de dezvoltare “Un viitor mai bun pentru copiii nostri” (Rebricea, Negresti, Pungesti, Osesti, si Vulturesti). Elevii au fost insotiti de sapte cadre didactice si patru reprezentanti World Vision Romania.

Forum2015_1 blog

Reuniti pentru patru zile, in perioada 9-11 septembrie 2015, la Dorna Arini, Manastirea ‘Acoperamantul Maicii Domnului’, copiii si adultii au avut sansa de a impartasi experiente din anul scolar anterior, au participat din nou la procesul de formare al grupurilor de initiativa si au parcurs etapele de implementare a ideilor si proiectelor care pot imbunatati viata copiilor din comunitatea lor.

Pentru elevi, “Forumul Copiilor” a insemnat recapitularea si evaluarea mini-proiectelor anterioare, a responsabilitatilor care decurg din calitatea de membru al Consiliului Consultativ al Copiilor si al Grupurilor de Initiativa. Intalnirea a fost deosebit de benefica si pentru adultii care au avut sansa sa reflecteze la necesitatea implicarii copiilor in implementarea de mini-proiecte in comunitate.

Forum2015_4 blog

Activitatile planificate i-au pus pe copii in situatia de a-si depasi limitele si de a-si descoperi noi abilitati. Multi dintre ei au declarat ca aceasta experienta i-a ajutat sa devina mai increzatori, mai constienti de calitatile pe care le au si mai dornici sa se implice in viata comunitatii.

Pentru unii copii a fost chiar prima iesire din comunitatea lor, iar deplasarea a fost un prilej sa descopere lucruri precum: timpul real in care se parcurg distantele, diferentele de temperatura inregistrate odata cu trecerea in zona muntoasa si particularitatile peisagistice ale diferitelor zone prin care au trecut.

Forum2015_2 blog

„Inainte credeam ca nu putem lucra singuri, dar acum am vazut ca putem”, ne-a spus unul dintre elevii din Osesti. „Inainte de a veni aici credeam ca la fiecare concurs trebuie sa castigi mereu. Acum nu mai cred asa. Pe viitor, nu vreau sa castig doar eu,” a declarat un alt elev.

Si profesorii insotitori au marturisit ca excursia a fost utila si motivanta pentru menirea lor de dascal: “Aici am redescoperit copiii, talentele lor, faptul ca isi pot invinge timiditatea prin implicare. Inainte credeam ca unii copii se implica mai putin, acum cred ca toti copiii se pot implica”, a declarat un cadru didactic. “Intalnirea aceasta a fost constructiva si benefica pentru formarea mea profesionala. Voi participa cu mai mult devotament si incredere ca pot realiza lucruri frumoase cu copiii,” a marturisit un cadru didactic.