Consilierea – suport real pentru copiii din mediul rural în timpul pandemiei

Sesiunile de consiliere și dezvoltare personală sunt parte esențială a proiectului ,,Alege școala – educație de calitate, viitor în comunitate!”. Prin întâlniri individuale sau de grup, online sau față în față când acest lucru a fost permis, experții proiectului au fost alături de copii de la începutul pandemiei, ajutându-i să-și gestioneze emoțiile, să-și crească stima de sine, să rămână pozitivi și să aibă grijă de ei. De fiecare dată când a fost nevoie, copiilor li s-au alăturat și părinții care au primit sfaturi utile despre cum să gestioneze stresul generat de contextul pandemiei și să interacționeze cu copiii pentru a îi face să se simtă în siguranță.

,,Am trecut prin stări diferite de-a lungul școlii online. Uneori îmi lipsea motivația să învăț, alteori eram tristă și îmi era dor de colegi, de profesori, de școală. De aceea, sesiunile de consiliere online la care am luat parte m-au ajutat foarte mult. Am putut să împărtășesc ce simt, am primit sfaturi și am văzut ca mai sunt și alți copii care simt la fel,” a spus Andreea, clasa a VIII-a.

Și în luna martie sesiunile de consiliere au fost dublate de întâlniri online de dezvoltare personală. UBUNTU – ,,Eu sunt pentru că suntem!” – a fost tema întâlnirilor online pe care experții proiectului le-au susțin cu copiii din clasele gimnaziale din proiect. Inspirate de tema dedicată anul acesta  ,,Zilei Mondiale a Asistenței Sociale”, sărbătorită în luna martie,  întâlnirile au avut ca scop să îi aducă pe copii cât mai aproape de puterea unității, a iubirii, a compasiunii, mai ales în această perioadă marcată de pandemie în care am conștientizat mai mult ca oricând cât de mult depindem unii de altii și, totodată, cât de multe depind de comportamentul fiecăruia dintre noi.

,,Rolul nostru ca oameni și specialiști este să aducem bucurie și lumină în viața copiilor înscriși în proiecte. Acest lucru este posibil prin consiliere individuală, prin activitățile de lucru în grup, prin consolidarea încrederii în sine și validarea punctelor forte pe care copiii le îmbogățesc constant. Menirea copiilor este să se bucure și să învețe. Uneori se abat de la drum, dar trebuie să revină mereu la educație, la pasiunile lor, la perseverență și determinare.  Educația înseamnă o viață împlinită și fiecare copil merită să strălucească prin puterea propriei ființe.” a spus Cristina Măciuceanu, asistent social proiectul Alege școala – educație de calitate, viitor în comunitate!

Pentru a facilita accesul copiilor la educație și a găsi cele mai bune soluții împreună, alături de cadre didactice, părinții copiilor din proiect și reprezentanți din comunitățile partenere, experții proiectului au adus în dezbatere online mai multe teme: „EDUCATIA- mai mult decât a merge la scoala”, ,,Rolul familei în formarea atitudinilor morale ale elevilor”, ,,Relația famile școală, factor primordial al reușitei școlare.”

Totodată, alături de preoții din comunitațile partenere, copiii din clasele gimnaziale au luat parte la Școala de Duminică și sesiuni de educație non-formală cu tema: „Mărțișorul – prilej de bucurie pentru toate vârstele”, „Doamne, ocrotește-i pe bătrâni!”,„Înțeleg ce citesc?” cu scopul de a îi înzestra pe copii cu valori morale și abilități care să îi ajute pe tot parcursul vieții.

***

Despre proiectul Alege școala – educație de calitate, viitor în comunitate!

Proiectul ,,Alege Școala – educație de calitate, viitor în comunitate!” este desfăşurat de fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, în comunităţile Predeşti, Sopot, Băileşti (jud. Dolj) şi Parpaniţa (jud. Vaslui), pe o perioda de 36 de luni.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Prioritatea de investiții 10(i) Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non-formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare. Contract Nr. POCU/74/6/18/105515 – 26350/19.04.2018.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.