La grădinița din Sânpaul, sub îndrumarea psihopedagogului Șarolta Lazăr, câțiva pitici de 2, 3 sau 4 ani sunt atât de concentrați să facă arici pe hârtie că nici nu aud când intră cineva și îi salută. Unii arici sunt rotunzi, alții ovali; unii au mustață, alții ochelari; unii au țepi doar pe cap, alții de jur împrejur. Sunt la fel de diferiți ca și imaginația copiilor. ”Eu îi pun niște mustăți, apoi îi fac țepi maro”, spune o fetiță, total absorbită de activitatea ei. Codițele ei blonde și privirea ștrengară aduc foarte mult cu „Pippi Șosețica”, personajul celebrului serial difuzat și în țara noastră prin anii ’90.
Toți micuții decupează hârtii, fac schimb de lipici, își fură creioanele colorate și trag cu ochiul la desenul colegului, să nu cumva să fie mai frumos. Între timp, observă musafirul care le face poze și imediat le stârnește curiozitatea: ”Cum te cheamă? Eu sunt Maria. Tu o să vii cu noi acasă, cu microbuzul?” Nu, răspund, eu locuiesc în altă parte și merg cu altă mașină. ”Păi da, pentru că fiecare trebuie să meargă la el acasă”, concluzionează tacticoasă Maria.
Ceva mai mărișori, copiii din clasele primare care rămân la activitățile de tip ”școala după școală” sunt și ei concentrați la maximum pe ceea ce au de făcut. La grupa condusă de psihologul Mădălina Prodan e liniște. După ce li s-a citit povestea ”Băiețelul cu aripă de fluture” a Ioanei Macoveiciuc, creativitatea copiilor e stimulată și de un fundal sonor relaxant. Trebuie acum să-și imagineze personajul și să zugrăvească în culori propria variantă a poveștii. ”Nu mi-a ieșit bine mâna… Mai am nevoie de puțin roșu pentru aripă”, spune Denisa, elevă în clasa a III-a. De altfel, asta le place cel mai mult copiilor la aceste ore, că au voie să fie ei înșiși. ”Cu Mădă îmi place să colorez, să fac felicitări și… de toate”, spune și Remus.
La grupa Cristinei Constantinescu, psiholog, atmosfera e mai vioaie. Și-a propus să facă activități de comunicare și dezvoltare motrică. După un salut prietenesc, prin dans sau îmbrățișări, copiii sunt încurajați să cânte și să facă mișcare pe Gașca Zurli. Deloc surprinzător, toți știu versurile și coregrafia: ”Am o căsuță mica, așa și-așa/ Și fumul se ridică așa și-așa”. Și toți încep să dea din mâini, să arate cum iese fumul și să ”accelereze” pasul. Prin astfel de activități, învățarea pare o joacă pentru copii: ”Îmi place că desenez, colorez, ne jucăm, cântăm…”, spune Rebeca.
Ei sunt încă mici și inocenți, dar pe măsură ce cresc e o provocare tot mai mare să le menții treaz interesul pentru activități educative. De grupa de gimnaziu din Sânpaul se ocupă psihopedagogul Petronela Pop și are nevoie de timp pentru a le atrage atenția. Unii butonează telefonul mobil pe sub bancă, alții mai au de povestit întâmplări din pauză, iar alții își aruncă priviri piezișe. Cu răbdare și tact, se așterne într-un final liniștea și Petronela reușește să le atragă atenția. Pe principiul improvizației, fiecare copil prezent trebuie să spună un cuvânt, cu ajutorul căruia se construiește o poveste. ”Paul a văzut… un cățeluș… care… mergea… în… 3 picioare… pentru că… al 4-lea era rupt”. Pe rând, toți sunt atrași în exercițiu, scotocesc prin minte după cuvinte mai elevate și fac conexiuni cu firul poveștii. Apoi trec printr-un filtru propriu calitățile și defectele, sunt provocați să se autodescopere și să-și recunoască emoțiile. Scrise pe hârtie par mai inofensive decât dacă le-ar discuta cu voce tare.
Cu toții, indiferent de vârstă, sunt ca băiețelul cu aripă de fluture. Fragili și vulnerabili în fața a ceea ce e acceptat în societate drept ”normal”, dar atât de speciali prin particularitățile lor. Sărmani, dar isteți; poate mai prost îmbrăcați, dar respectuoși; necultivați, dar talentați. În loc să încercăm să-i ”vindecăm”, prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” îi încurajăm să-și dezvolte laturile pozitive, să își pună în valoare calitățile și să-și folosească ”aripile”.
Povestea e și a noastră a tuturor, pentru că nu suntem perfecți, dar avem cel puțin o calitate care ne face deosebiți. Trebuie doar să conștientizăm că o aripă îți permite să zbori, chiar dacă nu poți să bați din palme și nu te împiedică să zâmbești, chiar dacă nu poți să prinzi mingea.
