Despre conflict și rezolvare prin mediere, la întâlnirea cu bursierii ,,Vreau în clasa a noua” din Bârlad

O nouă întâlnire tematică a bursierilor Proiectului ,,Vreau în clasa a noua!”. În Bârlad, cei nouă bursieri, toți elevi în clasa a X-a, și-au primit bursele lunare şi apoi au participat la o activitate educativă. În cadrul sesiunii a fost abordată problematica rezolvării conflictelor prin identificarea cu ajutorul unor teste psihologice a stilului predominant de abordare a situației conflictuale în cazul fiecăruia dintre ei. Mai mult, elevilor le-a fost prezentată mediera ca metodă alternativă de gestionare a unei neînțelegeri sau a unei situații tensionate.

,,Cred că întâlnirea a fost cu adevărat utilă deoarece ne-au fost prezentate metode noi de a ne integra mult mai bine în societate și în colectivele din care facem parte. Pentru mine aceste întâlniri înseamnă foarte mult pentru că aflu informații noi într-un mod plăcut și relaxant”, a spus Ionela R.

,,Am jucat jocul Cuvântul din spatele cuvintelor, joc pe care nu-l știam și care mi-a plăcut foarte mult. Am învățat despre mediere și mediator și am făcut testul de identificare a stilului de abordare a conflictelor”, a spus Ionela C.

,,Îmi place foarte mult să particip la aceste întâlniri organizate de World Vision. De fiecare dată învăț ceva nou, învăț să comunic și să cum să mă comport în societate”, a spus Cristina D.

Programul de burse ,,Vreau în clasa a noua!” isi propune prevenirea abandonului școlar pentru elevii de liceu din mediul rural. Elevii sunt absolvenți de gimnaziu cu rezultate școlare bune, care își doresc continuarea studiilor la liceu, însă nu au resursele financiare necesare. Bursierii primesc asistență și suport material continuu pe tot parcursul ciclului liceal, în funcție de planul de intervenție al fiecărui copil. Din bursa lunară elevul poate acoperi parțial cheltuielile cu masa, cazarea, transportul, rechizitele sau îmbrăcămintea elevului. Totodată, copilul participă la activități educative și de socializare, excursii și tabere de vară, care facilitează socializarea și contribuie la dezvoltarea abilitaților de comunicare și lucru în echipă, astfel încât elevul provenit din mediul rural să se integreze cât mai ușor în noul colectiv de la liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.