“GUIDE ME” spre un viitor mai bun!

La World Vision România căutăm în permanență resurse și oameni cu ajutorul cărora să putem îndruma copiii și adolescenții spre o evoluție sănătoasă, întrucât vedem dezvoltarea personală ca o componentă a educației.

Așa s-a întâmplat și în cazul Liceului Tehnologic „Iordache Zossima”, din Armășești, unde împreună cu Fundația Vodafone România, am început o serie de activități prin care oferim tinerilor din clasele a XI-a și a XII-a sesiuni lunare de dezvoltare personală și suport educațional prin meditații, pe toată durata anului școlar. Activitățile au ca scop creșterea promovabilităţii examenului de Bacalaureat, dar și susținerea elevilor pentru identificarea profesiei care li se potrivește și metodele prin care pot ajunge să aibă o carieră de succes. Sesiunile de dezvoltare fac parte din programul „GUIDE ME”, creat de către angajații “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, cărora li s-au alăturat psihologii de la Cortul Terapeutic (un proiect al Asociației Enable EMOTIONS, având ca obiectiv promovarea pshioterapiei, în special la tineri, pentru a-i ajuta să aibă un alt start în viață).

În primele 3 luni de proiect (octombrie, noiembrie și decembrie ale anului trecut) peste 40 de elevi au participat la o serie de activități de educație non-formală, realizate în cadrul liceului sau chiar la sediul companiei “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, ȋn București, unde voluntarii, cu mult entuziasm și încredere în demersul lor, i-au provocat pe tinerii adolescenți să-și identifice atât potențialul, cât si viitoarele meserii pe care ar dori să le urmeze după finalizarea liceului. De asemenea, au avut loc discuții în care s-a dezbătut importanța examenului de Bacalaureat în contextul unei viitoare orientări profesionale; acestea au vizat înlăturarea unor cutume legate de viitorul elevilor şi al neclarităților care îi împiedică pe aceștia să își dorească suficient de mult să promoveze examenul.

Pentru a fi mai convingători, voluntarii și-au împărtășit propriile experiențe de viață, care nu difereau cu nimic de poveștile trăite de elevi, tocmai pentru a-i face să înțeleagă că stă în puterea lor să învingă aceste bariere puse de contextul socio-economic în care trăiesc. În același timp, poveștile voluntarilor expuse ca exemplu personal au avut ca scop creșterea încrederii în sine, dar și accentuarea faptului că adevăratele reușite și oportunități în viață apar odată cu continuarea studiilor. Poate că de aceea, toate aceste exerciții practice, jocurile de rol, discursurile și interacțiunea cu psihologii Cortului Terapeutic au condus firesc către un logo al Programului: Eu Cred, Eu Pot!

Sesiunile au fost distractive și captivante. Printre activități s-a numărat și realizarea unor scurt metraje, gândite, regizate şi filmate chiar de elevi. Activitatea le-a stimulat adolescenților latura creativă şi i-a făcut să conștientizeze bucuria dată de lucrul bine făcut și dus până la capăt, chiar dacă la început li s-a părut a fi imposibil. Realizarea filmelor a fost coordonată de psihologii Cortului Terapeutic, care au urmărit în principal ca elevii să capete încredere că orice obiectiv poate fi îndeplinit atunci când îți dorești suficient de mult. Și, pentru că orice succes merită un premiu, voluntarii au organizat și „Gala Oscarurilor”, jurizarea fiind făcută tot de către elevi.

Vizita la sediul “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România a oferit elevilor posibilitatea de a vizita atelierul de inovații, unde le-au fost prezentate ultimele noutăți în materie de tehnologie, printre care și o imprimantă 3D cu ajutorul căreia le-a fost creată elevilor o monedă personalizată. Activitățile au fost condimentate de discuții libere şi întrebări din partea elevilor care au dus la împărtășirea experiențelor personale privitoare la traseul profesional al voluntarilor implicați. Așa încât acestora le-a venit natural să aducă în discuții concepte precum „conștientizare”, „implicare”, „asumare” fără de care tot acest demers nu este posibil.

Muțumim angajaților “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, Cortului Terapeutic și Fundației Vodafone România pentru dăruirea cu care se implică în dezvoltarea personală a tinerilor, determinându-i să conștientizeze importanța studiilor în trasarea viitorului lor profesional! Suntem recunoscători pentru disponibilitatea și sprijinul celor care ni se alătură în demersurile noastre, mai ales când observăm impactul pe care activitățile îl au asupra elevilor implicați.

 

„Proiectul Vodafone este unul foarte de ajutor pentru noi, elevii. În vizita la sediul Vodafone mi-au plăcut toate activitățile, pentru că sunt folositoare și ne ajută în viitorul nostru. Îmi plac foarte mult oamenii cu care comunicăm. Din partea dumneavoastră un gest foarte frumos și folositor, mulțumim!”- Emilia, cls. a 12-a

Eminență prin determinare

Cristiana are 15 ani și este elevă în clasa a IX-a la un liceu cu profil filologic din Craiova. Îi place foarte mult la școală, este o elevă silitoare și iubită de profesori. Când o să fie mare, Cristiana visează să urmeze cursurile Academiei de Poliție.

La prima vedere, și povestea ei pare asemănătoare cu cea a multor fete de aceeași vârstă, dar dacă stai de vorbă cu ea, îți dai seama că lucrurile nu au fost mereu foarte simple pentru ea, deși e încă un copil.

 A crescut într-un sat din județul Dolj împreună cu parinții și sora mai mică, întreaga zonă fiind vestită pentru lipsa oportunităților de angajare. Părinții au ajutat-o și au susținut-o, totuși, întotdeauna să-și continue studiile, asigurandu-i suportul necesar în măsura în care au putut. După evaluarea națională, Cristiana a reușit să intre la un colegiu de prestigiu și, datorită susținerii financiare, cât și morale primite din partea PEPCO Romania, dar și a evoluției ei și rezultatelor foarte bune, a devenit bursieră a programului  ,,Vreau în clasa a 9-a”. Participarea în program a motivat-o pe Cristiana să învețe cât mai bine și să se numere printre primii din clasă. Cu toate că este o prezență discretă și timidă, Cristiana reușește întotdeauna să se facă remarcată. Atât în comunitatea ei, la școală sau la întâlnirile din cadrul programului, este printre primii care răspunde, se implică sau vrea să ajute. Este o tânără încrezătoare, care privește cu speranță spre viitor.

Seriozitatea, dăruirea și dragostea pentru învățat au continuat să îi aducă elevei rezultate tot mai frumoase. A terminat primul semestru din clasa a IX-a cu media 9.83. Intrarea în proiect i-a adus și bucuria de a fi parte dintr-o echipă mare. Participă cu drag la toate întâlnirile lunare și îi place să împărtășească din experiențele proprii. Se înțelege foarte bine cu colegii de proiect.

Rugând-o să ne împărtășească din perspectiva ei asupra drumului parcurs, Cristiana ne-a mărturisit: “Chiar dacă nu avem posibilitățile materiale necesare, părinții noștri au făcut mereu tot posibilul să nu ducem lipsă de nimic și să putem învăța cât mai bine. Știu că pentru a ajunge departe, educația este cea mai importantă. Nu locuiesc lângă liceu și dacă aș face naveta ar însemna să parcurg în fiecare zi aproximativ două ore pentru a ajunge la școală și încă două ore pentru a ajunge din nou acasă. De aceea, am fost nevoită să stau în gazdă, deci să nu fiu, în timpul săptămânii, lângă părinții și sora mea… Bursa pe care o primesc lunar este mai mult decât binevenită, deoarece o folosesc pentru a-mi achiziționa alimente, haine și cărți – sunt foarte pasionată de lectură. În plus, toate activitățile la care am participat alături de World Vision m-au ajutat să mă dezvolt și să capăt mai multă încredere în forțele proprii. Am reușit să ies din rutina comunității mele și să văd ce se ascunde dincolo de limitele satului natal. Toate acestea m-au pregătit pentru etapa următoare a dezvoltării mele. Pot spune că, de când fac parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a”, mi-am făcut prieteni noi și am participat la numeroase activități, fie vizite în parc sau la film, fie ieșiri în aer liber, toate realizate pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a ne acomoda mai ușor cu viața de licean, în oraș. Totodată, mă bucur pentru că am avut șansa să merg pentru prima dată într-o tabără de vară, în care am participat la foarte multe activități interesante. Nu m-aș afla astăzi aici fără sprijinul familiei și fără șansa de a fi parte din Programul ,,Vreau în clasa a 9-a”. Privesc cu încredere spre viitor și, zi de zi, mă străduiesc să devin mai bună, pentru că îmi doresc să întorc binele făcut. Vă mulțumesc din suflet pentru grija pe care mi-o purtați!”.  

Despre conflict și rezolvare prin mediere, la întâlnirea cu bursierii ,,Vreau în clasa a noua” din Bârlad

O nouă întâlnire tematică a bursierilor Proiectului ,,Vreau în clasa a noua!”. În Bârlad, cei nouă bursieri, toți elevi în clasa a X-a, și-au primit bursele lunare şi apoi au participat la o activitate educativă. În cadrul sesiunii a fost abordată problematica rezolvării conflictelor prin identificarea cu ajutorul unor teste psihologice a stilului predominant de abordare a situației conflictuale în cazul fiecăruia dintre ei. Mai mult, elevilor le-a fost prezentată mediera ca metodă alternativă de gestionare a unei neînțelegeri sau a unei situații tensionate.

,,Cred că întâlnirea a fost cu adevărat utilă deoarece ne-au fost prezentate metode noi de a ne integra mult mai bine în societate și în colectivele din care facem parte. Pentru mine aceste întâlniri înseamnă foarte mult pentru că aflu informații noi într-un mod plăcut și relaxant”, a spus Ionela R.

,,Am jucat jocul Cuvântul din spatele cuvintelor, joc pe care nu-l știam și care mi-a plăcut foarte mult. Am învățat despre mediere și mediator și am făcut testul de identificare a stilului de abordare a conflictelor”, a spus Ionela C.

,,Îmi place foarte mult să particip la aceste întâlniri organizate de World Vision. De fiecare dată învăț ceva nou, învăț să comunic și să cum să mă comport în societate”, a spus Cristina D.

Programul de burse ,,Vreau în clasa a noua!” isi propune prevenirea abandonului școlar pentru elevii de liceu din mediul rural. Elevii sunt absolvenți de gimnaziu cu rezultate școlare bune, care își doresc continuarea studiilor la liceu, însă nu au resursele financiare necesare. Bursierii primesc asistență și suport material continuu pe tot parcursul ciclului liceal, în funcție de planul de intervenție al fiecărui copil. Din bursa lunară elevul poate acoperi parțial cheltuielile cu masa, cazarea, transportul, rechizitele sau îmbrăcămintea elevului. Totodată, copilul participă la activități educative și de socializare, excursii și tabere de vară, care facilitează socializarea și contribuie la dezvoltarea abilitaților de comunicare și lucru în echipă, astfel încât elevul provenit din mediul rural să se integreze cât mai ușor în noul colectiv de la liceu.

Bursierii ,,Vreau în clasa a noua” din Iaşi au învăţat cum să vorbească în public cu succes

Bursierii ,,Vreau în clasa a noua!” din jud. Iaşi au primit primele burse şcolare şi au participat la prima activitate educativă din acest an școlar. Din cei 25 de bursieri din județul Iași, 20 sunt în clasa a XII-a, doi sunt în clasa a XI-a, doi sunt în clasa a X-a și unul în clasa a IX-a. Activitatea a fost menită să le dezvolte abilitățile de comunicare și de susținere a unui discurs public. Pentru că cei mai mulți dintre tineri vor absolvi în acest an liceul, activitatea a avut ca scop și familiarizarea lor cu regulile de care trebuie să țină cont atunci când vor susține probele orale din cadrul examenului de bacalaureat.

La final, bursierii au trebuit să demonstreze că au înțeles ceea ce înseamnă un discurs corect. Iar pentru asta, fiecare și-a prezentat planurile de viitor în fața colegilor, folosind evident regulile unei relatări în public.

,,Viitorul meu este nesigur, posibil sumbru sau unul ideal. Totul depinde de mine și de capacitatea mea de înțelegere asupra vieții. Trebuie să fac ceea ce îmi place, doar așa voi fi fericit. Astăzi, în schimb, eu Petru, vă anunț că voi avea un viitor!”, a spus Petru P, elev în cls a XII-a.

Robert I. este elev în clasa a IX-a iar din acest an școlar și bursier al Fundației World Vision România. Deși pentru el aceasta a fost prima întâlnire cu ceilalți beneficiari ai Programului ”Vreau în clasa a noua!”, emoțiile nu l-au împiedicat să-și mărturisească cu încredere planurile de viitor.

,,Pentru mine, viitorul reprezintă țelul suprem pentru care muncesc, mă pregătesc și la care visez. De când eram mic, îmi doream să ajung medic. Aceast gând pentru mine era ceva spontan dar apoi, odată cu maturizarea, mi-am dat seama că aceasta este chemarea mea. Pentru mine, a deveni medic este un vis nu doar o formalitate de a face ceva pe viitor. Cu alte cuvinte, toate sacrifiicile le fac pnntru obiectivul pe care mi l-am propus, acela de a ajuta oamenii”, Robert.

Programul de burse ,,Vreau în clasa a noua!” îşi propune prevenirea abandonului școlar pentru elevii de liceu din mediul rural. Elevii sunt absolvenți de gimnaziu cu rezultate școlare bune, care își doresc continuarea studiilor la liceu, însă nu au resursele financiare necesare. Bursierii primesc asistență și suport material continuu pe tot parcursul ciclului liceal, în funcție de planul de intervenție al fiecărui copil. Bursa lunară este oferită direct și are o valoare de 100 de lei, bani cu care elevul poate acoperi parțial cheltuielile cu masa, cazarea, transportul, rechizitele sau îmbrăcămintea elevului. Totodată, copilul participă la activități educative și de socializare, excursii și tabere de vară, care facilitează socializarea și contribuie la dezvoltarea abilitaților de comunicare și lucru în echipă, astfel încât elevul provenit din mediul rural să se integreze cât mai ușor în noul colectiv de la liceu.

Beatrisa şi Alise, surorile gemene din proiectul ,,Vreau în clasa a noua”

_DSC0981

Beatrisa şi Alise, surori gemene şi bursiere Vreau în clasa a noua,  împlinesc astăzi  17 ani.  Acestea sunt nedespărţite încă de la naştere şi se completează una pe alta.

Sunt eleve în clasa a X-a la un liceu de prestigiu  din Râmnicu Vâlcea, la Specializarea “Ştiinte Sociale”.

Deşi Beatrisa spune că nu e o competiţie între ele, Alise spune despre ea că tot timpul se simte în competiţie cu sora ei. Premiante la şcoală, fetele sunt pasionate de poezie şi muzică.

Le place să trăiască clipa şi să se bucure de adolescenţă.

“Proiectul Vreau în clasa a noua, chiar schimbă viaţa copiilor de la ţară. Când am venit în oraş ne simţeam singure, nu aveam prieteni, nu aveam ajutor. Am învăţat  că după orice uşă închisă, urmează o fereastră deschisă. Am învăţat să fim comunicativi, uniţi, plini de speranţă, că tot ce vom realiza, ni se va îndeplini, am învăţat de fapt să credem în noi,” a declarat Alise.

_DSC0963

Tinerele îşi doresc să meargă împreună mai departe şi să urmeze Academia de Poliţie.

“Ne vedem îmbrăcate în uniformă, apreciem foarte mult aceasta meserie şi chiar ni se potriveşte. Sunt sigura că ni se va îndeplini acest vis,” declară Beatrisa.

Lunar, fetele participă la toate activităţile de socializare  şi sunt foarte implicate, atente şi încântate de tot ce învaţă. “La activităţi pe lângă informaţiile  utile pe care le primim, am legat prietenii pe viaţă” declară Alise.

Deşi au o situaţie modestă acasă, Beatrisa şi Alise au învăţat că numai prin munca şi seriozitate îţi poţi îndeplini visele.

,,Mândru să fiu fermier!”: dezbatere despre educaţia agricolă la Salonta

Fundaţia World Vision România împreună cu  Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta au organizat  la sediul liceului, o nouă masă rotundă în cadrul campaniei „Mândru să fiu fermier”, parte a programului national „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii”. La eveniment au participat reprezentanţii Liceului Tehnologic nr.1 Salonta, autorităţilor locale, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, fermieri şi agenţi economici locali.

17022135_1674272049535066_266928842446689195_n

Dezbaterea din cadrul mesei rotunde a avut ca temă principală găsirea răspunsului la întrebări majore despre educaţia agricolă care ar trebui să reprezinte o parte importantă a învăţământului profesional şi tehnic-agricol din România, având în vedere potenţialul de dezvoltare a activităţilor agricole sau non-agricole, din mediul rural:

Cum îi ajutăm pe liceenii de acum să devină fermieri şi antreprenori în agricultură?

Cum sprijinim liceele agricole pentru ca ele să poată oferi programe educaţionale relevante pentru economia locală?

Ce pot face marile ferme / afacerile agricole pentru a ajuta elevii liceelor agricole să facă stagii de practică relevante?             

,,E nevoie de ambiţie şi dragoste faţă de natura şi animale şi de multa practică pentru a fi un bun agricultor. Sistemul de învăţământ ar trebui gândit astfel încât elevii trebuie să poată participa la toate fazele tehnologice şi nu doar în perioada când este programată practica”, le-a declarat domnul ing. dr. Ioan Matiu, fost profesor de horticultura, în prezent fermier, elevilor liceului din Salonta şi elevilor şcolilor gimnaziale din Talpoş şi Ciumeghiu, prezenţi la eveniment.

17103281_1674272892868315_2955679966963119983_n

Deşi se spune că ,,veşnicia s-a născut la ţară!”, domnul inspector Florian Mielut de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a declarat că imaginea învăţământului profesional şi tehnic s-a degradat dupa anii ’90, foarte multe licee agricole abandonandu-şi profilul: Singurul liceu din judeţ care a reuşit să-şi păstreze profilele agricole este liceul din Salonta”. Întrebat despre legea învăţământului dual, domnul inspector Mielut a detaliat beneficiile aduse atât pentru elevi cât şi pentru fermierii locali, subliniind faptul ca prin acesta se vor dezvolta parteneriate puternice între licee şi agenţii economici. Interesul agentului economic va fi să-l pregătească bine pe elev deoarece acesta va fi viitorul angajat.

O problemă semnalată de liceu dar şi de unul dintre partenerii de practică, domnul Istvan Molnar, este aceea a carnetului de conducere pe tractor care nu poate fi obţinut de elevii de la profilul mecanic agricol din cauza prevederilor legislaţiei rutiere privind vârsta şi omologarea tractorului şcoală. Toţi fermierii au fost de acord ca e nevoie de o schimbare a legislaţiei rutiere, schimbare pe care o poate face doar Ministerul de Interne la cererea Ministerului Educaţiei Naţionale. Domnul Molnar este un colaborator de nădejde al liceului, care sponsorizează reparaţiile tractoarelor şi a altor utilaje ale liceului.

17098571_1674272196201718_8651907940782924392_n

”Elevul trebuie educat o data acasă, o data la şcoală şi apoi la locul de munca. Angajatorul trebuie să ştie să-l înveţe şi să-l păstreze.” a declarat domnul Ioan Vesa, consilier local şi membru în Consiliul de Administraţie al şcolii.

Mai mulţi fermieri şi-au exprimat dezamăgirea că, în ciuda eforturilor constând în timp, muncă, bani şi alte resurse,  mulţi dintre elevii care vin la practică sunt dezinteresaţi să înveţe iar la absolvire, foarte puţini se întorc să se angajeze, majoritatea preferând să plece din ţară. În concluzie, un contract nu este suficient pentru angajarea fermă a unui absolvent. Potrivit domnului Emilian Truţă, reprezentantul SC Euro Buffalo SRL, ferma care se ocupă cu creşterea şi abatorizarea bizonilor: ”Nu contractele ţin oamenii împreuna, ci oamenii ţin oamenii împreuna!”

Inteligența financiară pe înțelesul buriserilor „Vreau în clasa a noua”

Vorbim mereu de problemele cauzate de lipsa banilor însă uităm, de multe ori, să educăm tinerii în această privință. Nevoile sunt din ce în ce mai mari, fie că sunt reale sau construite de oamenii de marketing, iar lipsa banilor poate provoca frustrări cu consecințe grave, în special în cazul bursierilor „Vreau în clasa a noua” care fac eforturi mari să depășească barierele pe care le resimt în relația cu colegii lor de liceu. Plecând de la aceste adevăruri pe care le sesizăm zi de zi, bursierii au participat la primul lor seminar de inteligență financiară.

VC9_burcas (20)

Eusebiu Burcas, coach financiar și trainer în vânzări, le-a dezvăluit tinerilor câteva secrete astfel încât insuficiența banilor să nu mai fie principala lor grijă. Timp de câteva ore, tainerul le-a explicat importanșa cunosțintelor acumulate de-a lungul vieții, le-a povesit că indiferent de vârstă, procesul de educație trebuie să continue și le-a explicat, de asemenea, cât de important este să câștige experiență prin diferite activități de voluntariat.

Cu ajutorul unor exerciții de creativitate, conduse cu multă precizie de către Eusebiu Burcaș, tinerii au realizat câte oportunități au de a câștiga bani suplimentari în această perioadă, în care școala trebuie să fie pe primul plan. Însă nu e suficient să câștige bani, astfel că un accent mare s-a pus și pe gestionarea lor. Astfel, bursierii „Vreau în clasa a noua” au învățat că unul dintre cei mai mari dușmani care îi lasă fără bani este reprezentat de obiceiurile lor, de ceea ce fac după școală, dar și că banii trebuie împărțiți în patru dimensiuni: 10% donație, 10% distracție, 20% dezvoltare personală, educație și 60% cheltuieli zilnice.

VC9_burcas (25)

La finalul acestui seminar, bursierii au declarat că sunt mai bine pregătiți să-și gestioneze banii și că vor încerca să aplice cât mai multe din cunoștiințele noi pentru a-și organiza cât mai eficient viitorul din acest punct de vedere.

„Cel mai mult mi-a plăcut informația cu privire la banii pe care ar trebui să îi donăm mai departe, e primul lucru p care îl voi pune în aplicare”, a spus Cristina.

„Mi s-a părut foarte interesant să aflu cum trebuie să ne provocăm pe noi să facem mai mulți bani și să nu-i risipim pe prostii”, a recunoscut Darian.