Din şase copii, unul singur nu a abandonat şcoala

În satele din România, copiii renunţă la şcoală pentru a munci cot la cot cu cei mari. Cei mici fac sacrificii, muncesc prin vecini cu ziua şi trăiesc cu povara de a pune ceva pe masă! Acasă, frigul, lipsa curentului electric şi nevoia de hrană îi opresc de la teme pe 360.000 de copii care îşi ajută părinţii muncind în gospodărie, înainte sau după şcoală iar 225.000 de copii lipsesc complet de la şcoală pentru a munci în gospodărie.

Pentru că nu au reuşit niciodată să strângă banii necesari pentru a se branşa la curent, au stat mereu la lumina unei lămpi pe baterii. Timpul trece extrem de greu, iar la “lumina lămpii nu vezi nici să scrii, nici să citeşti”, Elena.

DSC_1653

O casă din pământ, cu pereţi fisuraţi şi fără curent electric este adăpostul familiei Pavel. Ioana, 43 ani si Marin, 51 de ani, au împreună şase copii: Elena, 9 ani, Ionuţ, 15 ani, Daniela, 18 ani, Cristi, 20 de ani, Valerică, 21 de ani şi Sabin, 23 de ani.  Dintre toţi cei şase copii, doar Elena este încă la şcoală şi îşi doreşte să îşi continue studiile. Retrasă şi tăcută, ea mărturiseşte că este pasionată de cifre şi îşi doreste să devină profesoară. Fratele ei mai mare, Ionuţ a hotărât că ,,nu mai are rost să continue”. De atunci, îşi dedică timpul treburilor gospodăreşti sau muncii pământului, activităţi pe care în mod normal le practică un adult.  Viitorul lui pare sa urmeze acelasi traseu cu al fratilor mai mari care au abandonat, pe rand, scoala.

DSC_1562

Venitul fix al familiei provine din alocaţia Elenei de 84 Ron şi somajul mamei de 350 Ron. O altă apăsare a familei este lipsa curentului electric. Pentru că nu au reuşit niciodată să strângă banii necesari pentru a se branşa la curent, au stat mereu la lumina unei lămpi pe baterii. Timpul trece extrem de greu, iar la lumina lămpii ,,nu vezi nici să scrii, nici să citeşti”.

DSC_1704

Traseul copiilor pare să îl urmeze pe cel al părinţilor. Ioana are zece clase, iar Marin opt. Amândoi spun că au fost nevoiţi să renunţe la şcoală din cauza sărăciei. Au început să muncească de mici pentru a-şi ajuta părinţii şi a avea ce pune pe masă.

DSC_1679

Elena locuieşte într-o familie în care toţi cei 6 copii au abandonat şcoala pentru că nu au avut ce mânca şi nu au avut unde să îşi facă temele. Fără hrană şi fără current electric, copii au renunţat rând pe rând la şcoală, pentru a munci. Cu o masă caldă pe zi oferită la şcoală unde va petrece alte două ore pentru efectuarea temelor, Elena va avea toate şansele să continue educaţia.