Educația online, o provocare pentru copiii de la sat

Oana este elevă în clasa a XII-a şi bursieră în programul nostru „Vreau în clasa a 9-a” încă de la începutul liceului.  Locuiește într-un sat din Dolj, cu tatăl, frații săi mai mari, cumnata și nepoțica sa. Mama Oanei nu este acasă. A plecat să muncească în străinătate, înainte de pandemie. Cu toate astea, bugetul familiei îl susține doar tatăl momentan, căci mama nu poate munci în această perioadă, din cauza coronavirusului.

Înainte de pandemie, Oana se pregătea pentru BAC și pentru examenul la facultate – vrea să dea la Medicină și să devină kinetoterapeut. De aproape o lună, însă, lucrurile s-au schimbat pentru ea. Orele de pregătire la limba română, matematică și chimie pe care le făcea după programul zilnic de la școală s-au transformat în teste și exerciții pe care le face singură, după ce primește indicațiile pe e-mail sau WhatsApp de la profesori.

Cu responsabilitatea unui om matur, Oana are grijă să își îndeplinească atribuțiile școlare, chiar și din izolare și chiar dacă nu are un laptop sau un calculator, dar nicio conexiune foarte bună la internet. Practic, își face temele doar cu ajutorul telefonului, s-a adaptat și se descurcă, deși nu îi este simplu. La mate ne trimite domnul profesor pe e-mail, la română pe un grup pe WhatsApp ne spune doamna ce teste să facem. La biologie, la fel, ne trimite doamna teste. Și tot pe e-mail primim de la doamna de franceză, doamna dirigintă de engleză. Eu înainte foloseam foarte, foarte rar e-mailul,  de aceea a fost ceva nou și greu pe de o parte să fac activitățile online. Iar pentru mine singura sursă prin care mă pot conecta la internet sunt datele mobile de pe abonamentul pe care mi l-a făcut tata. Dar am netul limitat. Nu am laptop sau calculator, fac totul doar de pe telefon. Cu laptop ar fi mai ușor pentru că, îmi amintesc, și când lucram la școală la TIC era mult mai ușor să fac acele chestii în Word decât acum, când a trebuit să mi le fac de pe telefon, ca să îmi scot anumite referate.”

Studiul la biologie, pentru admiterea la facutate, îl continuă tot individual, printr-un program destul de strict, pentru a nu rămâne în urmă. ÎI este foarte dificil, după cum ne-a mărturisit chiar ea:  „Învăț foarte mult pentru BAC și admiterea la facultate, deoarece și de acest lucru ține viitorul meu.  Dar cu toată pandemia asta, mi-am făcut un program de învățat mai exagerat, deoarece stau numai acasă. Pentru mine e extrem de greu. E greu pentru că, dacă n-am mai făcut meditații la bio în ultima vreme, doamna ne-a dat să învățăm  singuri și chiar sunt unele chestii care trebuie explicate, mai ales cum sunt imaginile care trebuie (toate) memorate.  E super greu să le înțelegi. Când  ni le explica doamna era mai simplu…Dar am început să mă descurc, teoretic.

În timpul pandemiei, o zi din viața Oanei se împarte între studiu individual și îndeletniciri casnice: gătește sau se joacă cu nepoțica ei uneori, atunci când mama fetiței are ceva urgent de făcut în gospodărie. Cu excepția tatălui, singurul care munceşte momentan,  toți ceilalți membri ai familiei stau izolați, în curte și în casă. Stăm acasă, tati e singurul care iese că trebuie să se ducă la serviciu și mereu când îi zic eu că mai avem nevoie de ceva, cumpără înainte să vină acasă, de la magazinul de unde așteaptă autobuzul. Noi stăm în curte. Eu mă trezesc pe la 10. Dacă știu că trebuie să fac mâncare, mă trezesc puțin mai devreme pentru că știu că până pregătesc toate cele, durează… După ce pun mâncarea pe foc, mai stau puțin cu nepoțica. După, mă apuc să învăț la bio și fac grile – până se face mâncarea mai fac grile. După ce am mâncat, dorm sau mai stau o oră în pat și după mă apuc de celelalte materii pentru școală. Sau mai stau afară în curte, mă mai duc în grădină, că trebuie să am grijă de flori și tot așa; dar nu ies din curte.”

Atunci când am întrebat-o pe Oana care a fost cel mai dificil sau provocator moment pentru ea în această perioadă, dincolo de necesitatea de a se adapta la noul mod de a învăța, ea ne-a răspuns: Efectiv faptul că dintr-un moment a trebuit să rămânem închiși, fără să mai fim noi, teoretic. Asta mi s-a părut așa, pe moment, foarte… ciudat. Mi s-a părut ciudat că a trebuit să ne rupem de tot… Și când mă gândesc că acesta trebuia să fie anul nostru, anul în care urma să râdem și să profităm de ultimele momente din anii de liceu petrecute împreună. Acum, uită-te la noi, comunicând prin mesaje, făcând ore online, dorindu-ne din tot sufletul să fim iar în acea clasă, în acea bancă de la școală. Nouă, celor de clasa a XII-a ne este, poate, cel mai greu… Sper să trecem cu bine și peste asta! ”

În cadrul proiectului  „Vreau în clasa a 9-a”,  Oana este foarte receptivă și implicată. Deși conexiunea slabă la internet nu i-a permis să se conecteze online la sesiunea de Public speaking de luna trecută, ea a răspuns tuturor cerințelor trimise de coordonatorii noștri pe grupurile de lucru și a trimis răspunsurile ei prin telefon. Ne-a mărturisit, în finalul conversației noastre, cum i s-a părut activitatea de educație non-formală din luna martie și ce înseamnă acest program pentru ea: A trebuit să ascultăm videoclipurile acelea și a fost diferit pentru că toate astea trebuia să le facem noi, trebuia să ne dăm seama despre lucrurile care se explicau acolo. A fost diferit, în fiecare activitatea înainte ni se explicau anumite lucruri, acum a trebuit să stăm să ascultăm și să completăm chestionarul. Acum a fost mai mult un efort din partea noastră, decât de obicei, dar și un fel de responsabilizare.

Proiectul <<Vreau în clasa a 9-a>> a fost și este pentru mine o oportunitate, o nouă șansă. Cu proiectul am vizitat anumite locuri când am fost  în tabără – nu mai fusesem acolo înainte de a fi în proiect. După toate întâlnirile și activitățile la care participam am început să nu mai îmi fie atât de frică să vorbesc cu ceilalți sau în public. Eu eram timidă când eram mai mică, dar după ce am început să vorbesc cu persoane pe care nu le știam, colegi noi din proiect, nu am mai fost așa timidă și am început să nu îmi mai fie teamă sau rușine să spun ce gândesc. ”

Dincolo de toate provocările, Oana își continuă educația și pregătirea cu mijloacele pe care le are, deocamdată, la îndemână. E ambițioasă și nu renunță ușor. Dar noi vrem să o ajutăm să îi fie mai simplu. Dorim să îi oferim un laptop sau tabletă pentru a-i ușura procesul de învățare în această perioadă.

Iar ca Oana mai sunt și alți copii care au nevoie de susținerea nostră.  Haideți să îi ajutăm, împreună, să aibă un dispozitiv electronic funcțional, pentru a-și continua educația de acasă! Dacă poți ajuta, scrie-ne în privat sau pe donatori@wvi.org.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.