O vacanță de care să-și amintească! Experiențe inedite pentru aproape 160 de copii din proiectul ”Școala pentru toți”

O pereche de șlapi, un rucsăcel în spate și un amestec de emoții: teamă, nerăbdare, curiozitate… Grupurile de copilași, încă însoțiți de părinți și frați, așteaptă în fața școlii sosirea autocarului care îi va duce în prima aventură a vieții lor. Odată intrat pe străzile înguste ale satului, autocarul mare, roșu, atrage toate privirile: oare unde merge?! Cei mici sunt mândri, a venit pentru ei și îi duce la Brașov, acolo unde vor sta 5 zile. E prima dată când pleacă departe de casă atâtea zile, nici nu prea au știut ce să-și ia cu ei și nu reușesc să aprecieze distanța pe care o au de parcurs, de aceea tot drumul au o singură curiozitate: ”Doamna, pe unde suntem? Mai avem mult?”

Drum lung, rău de mașină, un pic de agitație, dar un popas în frumoasa cetate Sighișoara mai liniștește spiritele. „Și noi urcăm multe scări scări până la școală, în fiecare zi”, spune o fetiță din Cojocna, care astfel a găsit un termen de comparație pentru celebra scară acoperită. După multe poze cu panorama orașului și primii bănuți cheltuiți pe suveniruri, pornim spre Brașov. Alte întrebări: Cum o fi hotelul, cu cine stau în cameră și, mai ales, oare ce ne dă de mâncare? Ah, și când mergem la magazin, acel loc miraculos unde sunt pufuleții, chipsurile, sucurile și tot ce încercăm să evităm când devenim adulți, dar ni se pare fascinant când suntem mici.

Prima impresie, restaurantul frumos aranjat, pregătit să primească la cină oaspeții de seamă: 80 de copii de clasele I-VIII, în prima săptămână, și 77 de copii în a doua săptămână, veniți tocmai de la Cluj. Francisca, din Poieni, e fascinată. ”Aici o să mâncăm noi, doamna?! Ce fain îi!” În secunda următoare, interesul se mută spre lift. O jucărie metalică ce te poartă în sus și în jos cu o simplă apăsare de buton. Dar ce senzatie ai în stomac când se pornește! Încercați să vă imaginați zeci de copii, fiecare dornic să apese butonul și să prindă măcar o tură cu liftul. Le cerem scuze turiștilor care au fost nevoiți să-și care bagajele pe scări, dar cerem și înțelegere pentru o copilărie mai simplă, în care contactul cu tehnologia e limitat de sărăcie, lipsuri și, de ce să nu o spunem, uneori de ignoranță!

Interzicerea liftului a fost o dezamăgire, dar s-au găsit rapid alte distracții: alergatul pe scari, bătutul pe la uși, parcul din fața hotelului, cartela de la cameră, pe care fiecare ar fi vrut să o păstreze ca pe o cheie a regatului… Iar pe parcursul următoarelor zile au fost alte provocări și activități educative pregătite de organizatorii taberei, Ludic Education din Brașov. Seară de cinema, ateliere de pictură și design din ziare, menite să le stimuleze creativitatea, petrecere în pijama sau bal mascat, unde cei mai curajoși și-au etalat talentul la dans și, evident, plimbarea prin centrul Brașovului. Au mers de-a lungul zidurilor vechii fortificații și au admirat panorama de pe Turnul Negru, au ascultat poveștile ghidului despre Biserica Neagră și incendiul care a distrus-o sau despre orga impresionantă. E greu de crezut că, după o zi, o săptămână, un an, vor ține minte în ce stil e construită biserica sau câte tuburi are orga, dar de un lucru suntem siguri. Peste ani, când vor vedea la televizor sau vor auzi pe cineva povestind despre Biserica Neagră, vor spune cu mândrie: am fost acolo!

O zi în aer liber, cu fotbal, volei, frisbee, tir cu arcul sau vânătoare de comori a fost dovada că, măcar uneori, dorințele li se împlinesc. Câtă energie s-a răspândit la Domeniul Dâmbul Morii și cât de fascinant a fost focul de tabără pornit sub amenințarea furtunii, unde ne-a cântat și ne-a încântat domnul Gusti, cu a lui chitară rece!

Ultima zi a venit cu noi emoții amestecate: dor de casă, nostalgie, nerăbdare și aceleași întrebări: ”Doamna, când plecăm? Cât facem până acasă? La ce oră ajungem?”. Întrebați dacă le-a plăcut sau ce i-a impresionat cel mai mult, copiii nu stau mult pe gânduri: tot! Unii reușesc totuși să se gândească la ceva mai special: mâncarea (acasă mănâncă toată ziua  piure sau cartofi prăjiți), fântâna arteziană din Piața Sfatului sau faptul că au învățat unii de la alții să vorbeasc maghiară sau română.

E greu să exprime elaborat ce simt. Pentru majoritatea acestor copii a fost o experiență unică, mulți n-au mai trecut până acum granițele județului Cluj, n-au socializat niciodată cu atâția oameni și n-au avut parte de atâta confort. Reacția lui Andrei, un băiețel de 9 ani, la micul dejun, când l-am întrebat de ce nu își pune un pahar de suc, a fost dureroasă: ”Nu am bani la mine!”. S-au bucurat de lucrurile mărunte, pentru noi banale, dar ne-am dat seama cu adevărat ce a însemnat pentru ei această tabără abia când au ajuns din nou acasă. La coborârea din autocar schimbau repede numere de telefon și își strigau unii altora: ne vedem la anul!

Atunci am realizat și noi un lucru: cea mai frumoasă amintire din tabără sunt oamenii. Aceia care lunea erau niște necunoscuți și după care vineri îți vine să plângi pentru că nu știi când o să-i mai vezi. Aceia pe care, la plecare, nu aveai curaj să îi privești, iar la întoarcere le-ai păstrat loc lângă tine, în autocar. Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul sau Poieni, nu a mai contat locul din care a venit fiecare. La final, ne-am agățat cu toții, copii și adulți, de vorba cântecului: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.