EAPN România – Rețeaua Națională Anti-Sărăcie și Incluziune Socială (RENASIS) a marcat ieri, 17 octombrie 2017, Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei prin dezbaterea ,,România: sărăcia în muncă – experiențe și mesaje ale persoanelor afectate de sărăcie (PEP)”. Fundația World Vision România este membră a acestei rețele și a fost reprezentată de Loredana Giuglea, vicepreședinte în cadrul RENASIS.
Dezbaterea inițiată de RENASIS în acest an a avut rolul de a aprofunda tema sărăciei în muncă din România prin discuții privind mesajele PEP referitoare la sărăcia în muncă, sărăcia în contextul internațional și Agenda 2030, sărăcia și impactul său social, Venitul Minim Garantat – evoluții și tendințe în societatea românească, perspectiva sindicală privind sărăcia în muncă și mecanisme de dialog social și consultare publică.
În cadrul dezbaterii reprezentanții FOND România, Friedrich Ebert Stiftung, Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” și ai Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social au avut intervenții punctuale privind sărăcia în muncă subliniind necesitatea unor măsuri și acțiuni concrete pentru îmbunătățirea situației lucrătorilor din România afectați de sărăcie.
Totodată, persoanele care experimentează sărăcia prezente la dezbatere și-au făcut vocea auzită și au transmis mesajele lor: “Doresc ca munca mea să fie respectată și să fiu plătită decent”, “Stop sărăciei în muncă pentru a oferi un viitor copiilor și tinerilor noștri.”, “Muncim mult dar nu ne putem permite servicii de sănătate și educație și nu avem siguranța zilei de mâine.”, “Vreau ca munca mea să fie apreciată astfel încât să pot trăi decent cu familia mea, în țara mea.”
Dezbaterea ”România: sărăcia în muncă – experiențe și mesaje ale persoanelor afectate de sărăcie (PEP)” a marcat Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei, care se celebrează în fiecare an, în data de 17 octombrie, cu rolul de a promova și conștientiza necesitatea eradicării sărăciei în întreaga lume.