Peste 4000 de dorinţe împlinite de Moş Nicolae

IMG_2064

Prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi” al asociaţiei Hinsehen & Helfen din Germania şi prin intermediul partenerilor locali Cummins Generator Technologies Romania, 4 000 de copii din 12 comunităţi partenere World Vision România din judeţul Dolj (Argetoaia, Bucovăţ, Vârvorul de Jos, Breasta, Predeşti, Carpen, Brabova, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Scaeşti, Sopot, Cernăteşti)  au primit cadouri. Convoiul umanitar german, compus din 16 maşini dintre care 8 au fost camioane, a fost însoţit de 36 de voluntari din Germania şi a ajuns în Craiova sâmbătă dupa-amiaza, 3 decembrie, toate produsele fiind descărcate în cursul zilei de Duminică, 4 decembrie. Distribuţia a început luni dimineaţă şi s-a incheiat joi seară, pe mai multe trasee, voluntarii din Germania fiind ajutaţi şi însoţiţi în teren de către reprezentanţi World Vision, precum şi voluntari de la Cummins Generator Technologies, Craiova şi de la Compania ,,Popeci”.

DSC_0787

Proiectul ,,Nikolaus Konvoi”, aflat la a treia ediţie, are misiunea de a ajuta copiii din regiunile foarte sărace din sudul României prin strângerea şi donarea de cadouri de sărbători. Anul acesta strângerea cadourilor a început în luna octombrie, iar pachetele, constând în jucării, articole igiena, rechizite sau  articole de îmbrăcăminte, au fost  realizate de copii de la şcoli şi grădiniţe din Germania, precum şi din donaţii de la diferite companii  germane. La primirea lor copiii au fost extrem de entuziasmaţi şi curioşi să descopere ce se afla înauntru. Ei le-au desfăcut cu nerăbdare şi s-au bucurat de darurile primite. Pe lângă pachetele de cadouri donate, peste 900 de familii  vulnerabile au primit articole de îmbrăcăminte şi alimente. Printre cei care au primit cadouri anul acesta se numară cei 46 bursieri ai programului ,,Vreau în clasa a noua”.

,,Este al treilea an în care alături de partenerii noştri Hinsehen & Helfen din Germania şi  Cummins Generator Technologies România am adus bucurie copiilor şi familiilor lor de Moş Nicolae. Pentru a ajunge la un număr atât de mare de copii a fost nevoie de o mobilizare comună la care au contribuit şi voluntarii fundaţiei şi membrii comunităţilor partenere.  Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi s-au implicat în desfăşurarea şi finalizarea acestei acţiuni,” a spus Georgeta Ungureanu, manager zonal interimar World Vision România – Biroul Zonal Dolj.

IMG_1959

Pe lângă cadourile de tip shoebox, prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi” au mai fost donate ghiozdane cu rechizite,  echipamente medicale, alimente, biciclete, cadre cu rotile şi scaune rulante pentru persoane cu dizabilităţi, paturi speciale pentru centrele de permanenţă,  mobilier şcolar, materiale textile.

Peste 7.000 de copii din familii cu posibilitati limitate au fost vizitati si in acest an de Mos Craciun

Bucuresti, 21 decembrie 2015 –  Donatorii campaniei „Esti om bun, fii si tu Mos Craciun” derulata de fundatia World Vision Romania au adus bucuria sarbatorilor de Craciun unui numar de peste 7.000 de copii din mediul rural. Cu ajutorul lor, Mos Craciun a ajuns si in acest an la copiii din judetele Ialomita, Cluj, Valcea, Vaslui, Iasi si Dolj.

In cadrul campaniei „Esti om bun, fii si tu Mos Craciun” au fost oferite cadouri in valoare de aproximativ 40.000 de euro, din care aproximativ 10.000 provin din fondurile alocate de World Vision International. Printre companiile si donatorii din cadrul acestei campanii se numara: Rompetrol, Stadio, Dr. Reddys, Telekom, Centrul DaVinci, Emerson, Steelcase, ISDC, Freshbyte, msg systems Romania, UMT CG Software, Evalueserve, Cummins Generator Technologies Romania, Asociatia Hinsehen & Helfen din Germania etc.

Esti om bun, fii si tu Mos Craciun (3)

„Campania derulata in perioada sarbatorilor de iarna se afla la cea de-a 25-a editie si in fiecare an am reusit aducem macar putin din spiritul Craciunului unui numar din ce in ce mai mare de copii din mediul rural, ce traiesc in pragul saraciei. Cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt legate de sarbatorile de iarna iar noi facem tot posibilul ca si acesti copii sa aiba parte de ele”, a declarat Daniela Buzducea, director national World Vision Romania.

Peste 500 copii din 22 de sate situate in judetul Cluj au primit cadouri de Craciun. Angajatii a 13 companii le-au indeplinit copiilor din mediul rural dorintele asternute pe hartie si trimise catre Mos Craciun. De asemenea, au fost donate in jur de 50 de sobe in casele din regiunile friguroase si au fost investitii directionate in proiecte educationale.

Esti om bun, fii si tu Mos Craciun (2)

In judetul Valcea au fost oferite 255 de cadouri – din care 100 de cadouri in cadrul campaniei „Fii alaturi de Mos Nicolae” copiilor din 4 comunitati si 55 de cadouri pentru copiii din maternitatea Valcea.

Alte peste 660 de cadouri in valoare medie de 50 de lei ajung in aceste zile in casele copiilor ce provin din familii cu posibilitati financiare limitate din judetul Ialomita.

La Iasi, 667 de copii din comunele partenere World Vision Romania in programul „Un viitor mai bun pentru copiii nostri!”- Osesti, Pungesti, Rebricea, Negresti, Vulturesti – celebreaza Nasterea Domnului prin concerte de colinde, serbari cu daruri de la Mos Craciun, programe artistice pregatite pentru parinti, ateliere de creatie pentru confectionarea podoabelor si a decoratiunilor pentru brad, desene, picturi, felicitari si ornamente realizate de copii, programe artistice care prezinta datini si obiceiuri.

In Dolj, 4.950 de copii din cele 13 comunitati partenere World Vision Romania in judetul Dolj au primit dulciuri din partea fundatiei, iar prin mobilizarea partenerilor 418 copii de gradinita si din clasele primare au primit cadouri constand in jucarii, dulciuri, rechizite si articole de imbracaminte.

Esti om bun, fii si tu Mos Craciun (1)