Lucia (14 ani) este din Negresti, judetul Vaslui si a fost vocea copiilor romani si a celor din regiunea Europa de Est si Orientul Apropiat (MEER) la recentul Consiliu Trianual World Vision International, desfasurat in Tanzania in perioada 4 – 14 noiembrie 2013 despre care va povesteam si aici.
Pentru prima data in istoria organizatiei World Vision International, copiii au fost invitati sa contribuie la definirea strategiei internationale prin participarea lor directa. Lucia s-a alaturat altor 33 de copii din toata lumea care si-au prezentat punctele de vedere in fata a 500 de lideri locali si internationali ai organizatiei in cadrul celui mai important eveniment strategic, organizat o data la 3 ani.
Cum s-au descurcat copii? Vedeti in filmul de mai sus.
Categorie: Alte activitati
Fotografia saptamanii
Sidra, o fetita orfana din Pakistan in varsta de 11 ani, repara incaltaminte in timpul liber. Din banii castigati, ea isi poate plati transportul la scoala. Si-a pierdut tatal acum 2 ani intr-un accident si este determinata sa-i indeplineasca visul: sa fie prima fata din familia lor care reuseste sa mearga la scoala.
Toata admiratia noastra pentru aceasta fetita! Sidra ne zambeste in fotografia saptamanii la World Vision.
Ziua Internationala a Imbratisarilor
Probabil nu stiati ca exista o astfel de zi internationala, insa ea este serbata inca din anul 1986! Conform traditiei, astazi puteti imbratisa pe cine doriti, chiar si necunoscuti, pentru ca se spune ca printr-o imbratisare oamenii fac un schimb de caldura sufleteasca si isi transmit unii altora o stare de bine.
Asadar sa impartim astazi zambete si imbratisari, daca nu tuturor macar celor dragi noua. Lasati-va inspirati de fotografia facuta intr-un sat din judetul Ialomita, unde World Vision Romania deruleaza mai multe proiecte. Fetitele ne fac o mica demonstatie de afectiune si prietenie neconditionata. 🙂
Aboneaza-te la newsletter-ul World Vision Romania
O data cu noul site World Vision Romania, am creat si un newsletter special pentru toti cei care doresc sa afle primii toate informatiile despre activitatile noastre: ce campanii avem in derulare, ce fac copilasii din comunitatile in care lucram, la ce activitati au participat, care sunt partenerii care ne sustin si cum sunt folosite fondurile primite de la donatori.
Asadar, daca doriti sa va inscrieti la newsletter, scrie-ne un email la ro.newsletter@wvi.org sau intra pe www.worldvision.ro si lasa-ne emailul tau in partea stranga/jos a paginii.
In zonele sarace din Africa, copiii nu pot face mofturi la masa
In zonele sarace din Africa, copiii nu pot face mofturi la masa. Din pacate ei sunt nevoiti sa manance ceea ce gasesc parintii in jurul casei, chiar daca uneori meniul zilei este format doar dintr-o radacina suculeta cu gust amarui. De exemplu, foametea l-a facut pe micutul Cossy de 18 luni sa nu refuze nici o mancare si chiar s-a obisnuit cu gustul radacinilor amarui. El cantareste doar 6 kg, mult prea putin fata de cat ar fi fost normal pentru varsta lui.
Mama lui, Josna ne marturiseste: ”Nu amintesc cand familia noastra a mancat, ultima data, doua mese pe zi. Intregul an a fost foarte greu pentru noi, dupa ce seceta ne-a distrus intreaga cultura” .
O fotografie emotionanta realizata de Collins Kaumba in Zambia.
Surpriza pentru mamicile din maternitatea Ramnicu Valcea
Vacanta de iarna a fost una activa pentru echipa World Vision Romania. Este de asteptat ca in prag de sarbatori sa le oferim si celor mai putin norocosi cadouri care sa le aduca zambetul pe buze.
100 de nou-nascuti de la maternitatea din Ramnicu Valcea si proaspetele mamici au fost vizitate de colegii din biroul zonal World Vision din Valcea. Ele au primit hainute si pliante cu sfaturi pentru cresterea si ingrijirea corecta a bebelusilor lor. Ne-am bucurat sa vedem mamici zambind, copii sanatosi si suntem siguri ca hainutele pe care le-au primit de la World Vision vor completa trusoul celor mici.
”Bradutul cu dorinte”
Colegii din biroul World Vision din Craiova au avut o idee foarte buna pentru a oferi cadouri copiilor nevoiasi din satele doljene in care lucram. Va povesteam aici despre ”Bradutul cu Dorinte”, impodibit cu dorintele copiilor asteptand cuminti sa fie alese de oameni generosi, dornici sa fie ajutorii Mosului si sa le indeplineasca dorinta de Craciun.
Asadar, va anuntam cu mare bucurie ca Bradutul cu Dorinte si-a indeplinit misiunea cu brio! Toate dorintele au fost golite din brad si 83 de dorinte ale copiilor au fost indeplinite de voi, oamenii cu suflet mare care v-ati dorit sa oferiti speranta, bucurie si un viitor mai frumos copiilor defavorizati din mediul rural doljean.
Multe multumiri si aprecieri se indreapta catre domnul Adrian Patru, un trecator entuziast care a selectat nu mai putin de 30 de dorinte din brad si le-a indeplinit intocmai pe toate! Cu totii aveti toata aprecierea noastra si a copiilor!
Va multumim din suflet!
Conferinta Trianuala World Vision din Tanzania
In luna noiembrie a avut loc in Tanzania Conferinta Trianuala World Vision. Desfasurata o data la 3 ani, conferinta reuneste lideri nationali si internationali din cadrul organizatiei World Vision Interantional, adulti si copii din toate colturile lumii care discuta atat despre activitatea organizatiei din ultimii trei ani precum si despre viitoarele programe si proiecte de dezvoltare strategica din urmatorii trei ani.
Pentru prima oara in istoria organizatiei, si copiii au fost invitati sa contribuie la conturarea strategiei internationale prin participarea lor directa. Iar World Vision Romania a fost reprezentata la eveniment de Lucia Prisecariu, eleva in clasa a IX-a B, la Liceul Tehnologic “Nicolae Iorga” din Negresti, presedinte al Consiliului Elevilor si membru al grupului A.R.T.
Conferinta Trianuala a prilejuit si amenajarea unui stand in care fiecare copil participant a putut expune ceea ce este traditional in tara din care provine. Sunteti curioasi sa aflati cum a fost experienta Luciei in Tanzania? Si cum a reprezentat ea Romania? Revenim cu detalii saptamana viitoare.
Spune „NU” discriminarii
Cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Impotriva HIV/SIDA si a Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati colegii din biroul World Vision Romania din Valcea au organizat campania de sensibilizare si constientizare „Spune NU discriminarii!”.
Nici singurul grad din termometre si nici vantul foarte puternic nu i-au impiedicat sa traga, din nou, un semnal de alarma in privinta respectarii egalitatii drepturilor si sanselor de integrare sociala a tuturor persoanelor infectate cu virusul HIV si a celor cu dizabilitati.
In centrul orasului a avut loc, cu sprijinul reprezentantilor Arhiepiscopiei Ramnicului, o slujba de pomenire a persoanelor decedate din cauza acestui flagel, urmata de eliberarea in aer a 100 de baloane cu heliu. Din pacate vremea nu ne-a permis aprinderea lumanarilor rosii, asa cum frumos obisnuiam sa facem in fiecare an.
Au fost alaturi de noi voluntari, beneficiarii proiectului „Vreau in clasa a noua”, reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica Valcea, reprezentanti ai presei, prieteni.
”A meritat sa induram frigul, atat timp cat macar o persoana a inteles ca a-ti judeca si marginaliza semenii nu este o optiune. As vrea sa multumesc pe aceasta cale si organizatiei World Vision Romania pentru ca mi-a oferit sansa sa iau parte la acesta actiune , care cu siguranta , in timp, va reusi sa schimbe viata persoanelor care se lupta cu virusul HIV si a acelora cu dizabilitati. ” Andreea M. 18 ani, voluntar.
350 de kg de bucurie, de la copii!
Incepem saptamana cu o veste frumoasa care sa contribuie la un inceput de saptamana voios pentru noi toti.
Copiii din Craiova fac un adevarat maraton de gesturi minunate! Actiunea elevilor de la scoala gimnaziala „Sf Gheorge” din Craiova, care la inceputul lunii noiembrie au donat 160 kg de fructe si legume, a avut un ecou puternic in randul celorlalti micuti!
Asadar, copiii de la scoala gimnaziala „Gheorghe Titeica” din Craiova au replicat cu drag activitatea. 350 de kg de mere si portocale s-au indreptat catre 555 de copii prescolari si din ciclul primar din comunitatile partenere World Vision, Bralostita si Scaesti. Initiativa copiilor ne-a lasat din nou impresionati si va invit sa vizualizati pozele ce surprind atat gasca donatorilor cat si pe cea a beneficiarilor, care mai de care mai zambareti.












