Programul de burse „Vreau în clasa a noua!“ aniversează 10 ani

București, 7 septembrie 2017 – Programul de burse pentru liceu „Vreau în clasa a noua!“, dezvoltat de Fundaţia World Vision România în zonele rurale defavorizate, intră în cel de-al 10-lea an de activitate, cu un număr record de 373 de bursieri în noul an școlar.

Succesul „Vreau în clasa a noua!“ a contribuit la creşterea semnificativă a numărul de bursieri de la un an la altul. În 2016, cu sprijinul partenerilor corporate dar şi al donatorilor individuali, Fundaţia World Vision România a ajutat să meargă la liceu 350 de tineri. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privința ratei de participare la educație.

Programul „Vreau în clasa a noua!“ a fost lansat în urmă cu un deceniu de World Vision pentru a completa programele de intervenţie privind reducerea abandonului şcolar pe care fundaţia deja le desfăşura. Deşi la nivelul comunităţilor în care este implementat a crescut procentul tinerilor care finalizează liceul, din 2007 şi până în prezent, rata abandonului şcolar din România a continuat să se păstreze peste media Uniunii Europene (UE), demonstrând cât de mare este încă nevoia de a extinde acest program. Dacă în ţările din UE rata abandonului şcolar a scăzut, în medie, de la 15,9% la 10,7%, în România aceasta a rămas la cote alarmante: 18,5%.[1]

Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privința ratei de participare la educație, în special la nivelul învățământului gimnazial, unde diferențele între rural și urban ajung la valori de 24 de puncte procentuale. În anul școlar 2014/2015, rata brută de cuprindere școlară în învățământul primar și gimnazial era de 100.4 în mediul urban şi 80.4 în mediul rural.[2] Motivele abandonului variază de la sărăcie şi imposibilitatea părinţilor de a acoperi costurile cu haine şi rechizite pentru copiii din ciclul primar, la problema distanţelor foarte mari între comunităţile rurale şi licee, costul ridicat al abonamentului pentru transportul în comun între localităţi sau lipsa surselor constante de venit ale părinţilor. Peste 40%[3] dintre elevii care abandonează studiile după terminarea clasei a VIII-a rămân în comunitățile rurale din care provin și lucrează în gospodărie. Intervenția în aceste comunităţi printr-un program pe termen lung care să prevină abandonul era și rămâne critică.

„La zece ani de la lansarea programului «Vreau în clasa a noua!», putem spune că am identificat un model de succes de intervenție în reducerea abandonului școlar, care oferă tinerilor bursieri şansa să-şi construiasca o carieră şi implicit o viaţă demnă, fără dependenţă de ajutoarele de stat, pentru că ei au perspective mai bune să rupă cercul intergeneraţional al sărăciei, prin educaţie. Pe lângă  sprijinul material, programul le oferă o perspectivă nouă asupra oportunităţilor de carieră, prin activitățile educative non-formale, desfăşurate pe toată durata ciclului liceal. Alături de donatorii noștri individuali și companii, vom continua acest proiect, cu atât mai mult cu cât programele de prevenire a abandonului şcolar continuă să fie esenţiale  în România rurală”, a declarat Daniela Buzducea, Director Naţional al Fundaţiei World Vision România.

În contextul descris, programul de burse „Vreau în clasa a noua!” are drept obiectiv sprijinirea pe durata liceului a elevilor cu rezultate bune la învățătură din mediul rural, dar care nu au posibilități materiale să își continue studiile. Programul a fost lansat în județele în care Fundaţia World Vision România își desfășoară activitatea (Iași, Vaslui, Dolj, Vâlcea, Cluj și Ialomița) și a oferit burse unui număr total de 1.278 de elevi.

„Dincolo de efortul nostru, ca membri ai societăţii civile, de a compensa neajunsurile materiale şi a stimula continuarea studiilor în mediul rural, aşteptăm ca alocarea a 6% din PIB pentru educaţie să devină, cât mai curând, o realitate pentru că subfinanţarea cronică a sistemului educaţional va prolifera, pe termen mediu şi lung, problemele economice importante cu care se confruntă zonele rurale româneşti”, afirmă Daniela Buzducea.

Prin proiectul „Vreau în clasa a noua!”, bursierii primesc asistență și suport material continuu pe tot parcursul ciclului liceal în funcție de planul de intervenție al fiecărui copil. Bursa lunară, oferită direct, în bani, are o valoare de 100 de lei și acoperă parțial sau total, în funcție de nevoile bursierilor, masa și cazarea, transportul, rechizitele, îmbrăcămintea elevului. Bursa oferită indirect constă în activități educative și de socializare, excursii și tabere de vară care facilitează socializarea și dezvoltă abilitați de comunicare și lucru în echipă în vederea unei bune integrări în mediul școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.