Niciun drum nu e prea greu, atunci când ai oamenii potriviți alături

Iustina are 18 ani și este în clasa a XII-a la un liceu din Râmnicu Vâlcea, profil Științe Sociale. Locuiește împreună cu mama, tatăl vitreg, surorile și fratele său într-o comună situată la aproximativ 25 de km de Râmnicu Vâlcea.

Cel mai mic membru al familiei este fratele său, care are 6 ani și este în clasa pregătitoare, iar surorile Iustinei au 7, 9, 10 și respectiv 11 ani. Copiii merg la Școala Gimnazială din comuna de domiciliu și se bucură de sprijinul surorii lor mai mari când vine vorba despre teme sau responsabilități școlare. Iustina își iubește enorm surorile și fratele, iar cu mama sa are o relație specială: se simte înțeleasă, ascultată și sprijinită de aceasta pe toate planurile. Și cu tatăl vitreg are o relație bună, acesta fiind preocupat de creșterea și îngrijirea sa, încă de când Iustina avea 5 ani.

Deși situația financiară a familiei este una greoaie (mama lucrează ca muncitoare la o fabrică aflată la 20 de km de casă, iar tatăl vitreg s-a pensionat pe caz de boală, în urmă cu 1 an), Iustina este o elevă eminentă; timidă, ambițioasă, perseverentă și docilă, a finalizat clasa a XI-a cu media 9.85, iar semestrul I al clasei a XII-a, cu media 9,60. Este modelul de elev preferat de către profesori și e foarte prietenoasă, colegii o îndrăgesc mult. Îi place să studieze, este curioasă și activă în timpul orelor de curs. Iar relația pe care a construit-o cu colegii săi pe parcursul anilor de liceu s-a văzut și în atitudinea lor în ceea ce o privește, într-un moment foarte dificil din adolescența ei.

În urmă cu doi ani și jumătate, Iustina a suferit o operație la picior pentru un chist osos anevrismal fibula distală stângă. Din păcate, tumora a recidivat și a trebuit să se reopereze în luna septembrie 2019 (la Spitalul „Marie Curie” din București). După operație, Iustina a stat imobilizată la pat o lună, iar apoi, timp de aproape o lună și jumătate s-a deplasat cu ajutorul cârjelor, făcând naveta zilnic la școală, însoțită de mama sa până la autobuz. Transportul până la Râmnicu Vâlcea costă aproximativ 230 lei pe lună. De la stația de autobuz și până la școală Iustina este nevoită să ia un taxi, deoarece, deși a renunțat între timp la cârje, la indicația medicului, mersul se realizează cu mare dificultate. Acest lucru înseamnă 14 lei/zi dus – întors, aproximativ 300 lei/lună trebuie investiți pentru transportul Iustinei la liceu.

În momentul în care a aflat diagnosticul, Iustina a fost marcată, deoarece s-a văzut imobilizată în pat după intervenția chirurgicală și i-a fost teamă că nu va mai putea să meargă. De asemenea, s-a simțit neputincioasă, pentru că și-ar fi dorit să le poată ajuta în continuare pe mama și bunica sa la treburile casnice – aproximativ o lună de zile după operație, Iustina a locuit la bunica maternă, care avea grijă de ea în perioada în care mama era la serviciu. Tot bunica este cea care i-a fost alături în spital, când a mers pentru operație, mama fiind nevoită să rămână acasă cu surorile și fratele Iustinei. De altfel, mama este foarte preocupată de starea de sănătate a fiicei sale și îi oferă încredere permanent, discutând cu ea atunci când trebuie să ia o decizie, însă Iustina este cea care face alegerea finală.

Materiile preferate ale Iustinei sunt Limba română și Limba engleză. Visul ei, comun cu al mamei și al bunicii materne, este să devină profesor și pentru aceasta se pregătește de admiterea la Facultatea de Litere din Sibiu. A simțit o chemare către această profesie în momentul în care, în clasa a VII-a fiind, a predat o lecție de franceză colegilor săi. I-a plăcut foarte mult și și-a dat seama că asta își dorește să facă mai departe. O are ca model pe diriginta sa, care îi este și profesor de Limba engleză: ”Este o profesoară care știe să creeze o legătură bună cu elevii săi, ne transmite pasiunea pentru Limba engleză și are răbdare să explice fiecăruia pe înțelesul său. Reușește să păstreze un echilibru fin între prietenie și respect, între glumă și seriozitate”, afirmă Iustina despre doamna dirigintă, mărturisindu-ne că acestea sunt atuurile pe care și le dorește și ea în viitoarea carieră de profesor.

Iustina face parte din proiectul „Vreau în clasa a 9-a”și este susținută de KFC și Pizza Hut, sponsori care sunt alături de noi de mai bine de 12 ani. Le mulțumim, pe această cale, pentru toată deschiderea de care au dat dovadă, pentru a încuraja și susține elevi precum Iustina să își continue studiile la liceu și să treacă mai ușor de provocările vieții.

Drumurile se deschid prin câteva idei bune

Putem fi modele în fiecare zi pentru cei din jurul nostru, uneori chiar fără să fim conștienți de asta. ☺ Putem influența destine cu doar câteva cuvinte rostite la momentul potrivit, prin gesturi simple sau privindu-i pe ceilalți în ochi cu entuziasm. Asta au făcut, săptămâna trecută, câțiva oameni de televiziune și radio, din cadrul trustului media a grupului Digi | RCS & RDS, pentru o parte dintre bursierii programului ,,Vreau în clasa a 9-a” din Ialomița.
Elevii au vizitat cabinele de machiaj, platoul și redacția de știri Digi 24, platoul de emisie Digi Sport, Digi FM și ProFM, dar și studioul virtual sau așa numita cameră verde, unde au fost fascinați de ceea ce poate face tehnologia.

Discutând cu reporterii sau moderatorii prezenți în redacție, elevii s-au familiarizat cu dinamica unei cariere în televiziune sau radio. Și au aflat, în același timp, și despre abilitățile pe care ar trebui să le dețină, despre cunoștințele și aptitudinle pe care ar trebui să le dobândească pentru a intra în universul media.
Atmosfera a fost una foarte destinsă, iar elevii s-au simțit fascinați de abordarea deschisă a specialiștilor pe care i-au întâlnit. De asemenea, prezența lor în studio în timpul emisiei radio în direct sau faptul că li s-a permis să pășească în spatele camerelor chiar în platoul de emisie tv, în timp ce se derula o emisiune în direct, i-a captivat. Mai jos avem câteva dintre impresiile lor, în urma vizitei:
„A fost o experiență de neuitat care sper să fie repetată. Am văzut câtă muncă există în spatele camerelor de filmat. Oamenii de acolo au fost primitori și răbdători cu noi, ne-au răspuns la toate întrebările. Mi-a placut atmosfera de acolo și primirea de care am avut parte. ” a spus la finalul ineditei experiențe Alexandra S.

Pentru Alice C., prezența în studiouri a avut mai multe valențe: „Pentru mine a fost o zi foarte creativă, am învăţat multe din această zi la Digi legat de televiziune și cum se întâmplă lucrurile în spatele camerelor de filmat. Îmi doresc să devin jurnalistă de când eram mică, o perioadă am început să nu mai cred atât de mult că îmi doresc să urmez această meserie, dar după vizită, cu siguranță aș vrea să urmez Jurnalismul. Este o atmosfera foarte plăcută și binevoitoare, ceea ce aș avea nevoie pe viitor. ” a mărturisit adolescenta.
Andra D. ne-a spus că a anticipat oarecum senzațiile pe care avea să le trăiască în timpul periplului prin studiourile Digi: „Și pentru mine a fost o experiență Wow, dar știam că avea să fie așa. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la radio, eram mult mai familiarizată cu posturile respective. Nici televiziunea nu a fost mai prejos însă: oameni calzi, primitori, cu zâmbete largi și gata să ne răspundă la orice nelămurire. Deși nu am neapărat o înclinație către asta, oamenii de acolo au facut să pară cel mai simplu și frumos lucru, cu toate că am văzut cât de multă muncă e în spate. Nu aș zice nu unei reîntoarceri.”

De neuitat a fost pentru Florin R. și modul în care gazdele i-au primit pe tinerii ialomițeni: „Pentru mine, a fost o experiență foarte frumoasă și memorabilă. Mi-a plăcut faptul că există oameni atât de primitori și prietenoși acolo. Mi-am dorit să ajung la ei pentru că eu am gândul ca pe mai departe (după liceu) să intru la Facultatea de Jurnalism; cel mai mult voiam să fiu prezentator de știri, dar când am ajuns la radio… mi s-a schimbat puțin, să zic, ideea. A fost foarte interesant și cu siguranță n-am cum să uit experiența. Multă baftă tuturor! ” le-a urat Florin redactorilor.

În aceeași tonalitate se înscrie și reacția Corneliei P: „O experiență de neuitat, oameni minunați care au răspuns la întrebările puse de unii dintre noi fără îndoială. Au avut încredere în noi chiar și când ne-au dus în studiourile din care au intrat LIVE. Mă bucur foarte tare că am avut ocazia să cunoaștem persoane minunate și le mulțumim pentru încrederea lor.”

Pentru Georgiana R. vizita în studiouri va rămâne în memorie ca o șansă de a face parte, fie și pentru câteva minute, dintr-o redacție. O șansă pe care, spune ea, și-ar dori-o repetată: „Experiența de la Digi a fost una în care am simțit că facem parte din echipă. Oamenii de acolo au fost primitori și au avut răbdare să ne explice în amănunt ceea ce se întampla acolo și cum funcționează aparatele de acolo. Mie cel mai mult mi-a plăcut la studioul ProFM pentru că mediul era foarte relaxat și oamenii erau foarte energici și foarte fericiți că erau acolo și făceau ceea ce le place, astfel încât pentru ei nu părea doar un loc de muncă, ci un loc unde te distrezi și te simți bine. A fost o experiență plăcută, pe care mi-aș dori să o mai repetăm. ”

Concluzia vizitei în studiourile Digi a tras-o Bianca D.: „Mi-a plăcut această vizită la Digi, pentru mine a fost ceva nou, nu știam toate lucrurile pe care le-am aflat acolo și pe care le consider interesante. Mi-a plăcut că oamenii de acolo, în momentul în care erau în direct, nu au fost intimidați de faptul că noi eram acolo, își făceau treaba foarte bine! O experiență foarte plăcută, sincer, aș mai merge! ” a spus adolescenta din Urziceni.

Vizita grupului de adolescenți ialomițeni în studiourile Digi este prima dintr-o serie de activități de orientare vocațională gândite pentru elevii proiectului ,,Vreau în clasa a IX-a”. Continuăm să căutăm oameni și locuri prin care să susținem educația – evoluția, dezvoltarea personală și orientarea bursierilor noștri din medii vulnerabile spre un viitor cu drumuri accesibile pentru ei.
Mulțumim grupului Digi | RCS & RDS – mulțumim oamenilor din fața și din spatele camerelor sau microfoanelor!

Pentru prima dată la munte

George, elev în clasa a XI-a la un liceu din Armășești, județul Ialomița, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a”  de când a început liceul. George mărturisește că activitățile din cadrul proiectului i-au dat ocazia să călătorească în locuri în care nu a mai fost până atunci sau să își cunoască mai bine colegii, să afle lucruri noi despre ei, dar și să lege noi prietenii. Deși cu colegii de clasă s-a înțeles bine dintotdeauna, faptul că este parte din acest proiect l-a ajutat să relaționeze mai bine și cu alți colegi de liceu.

Școala de vară de la Poiana Brașov a fost activitatea preferată a lui George anul trecut, întrucât a avut pentru prima oară ocazia să facă o astfel de ieșire într-un loc pitoresc, în afara satului natal și, mai ales, a fost însoțit de colegii săi: ,,Mi-a plăcut cel mai mult când am fost la munte, în tabără, pentru că am făcut drumeții în pădure, am tras cu arcul, am jucat bowling – cele trei zile au fost super, m-am distrat împreună cu colegii mei. Și activitățile pe care le facem în timpul anului școlar, în fiecare lună, îmi plac mult. Învățăm multe chestii noi și ne cunoaștem tot mai bine unii pe alții. La activitatea din luna noiembrie, de exemplu, am învățat să facem un filmuleț împreună cu colegii și cu sprijinul voluntarilor: am făcut un scurt scenariu, am filmat și ne-am distrat. Eu și colegii mei nu am crezut la începutul activității că vom reuși să facem asta într-un timp așa de scurt, dar am reușit și am învățat, la final, că aproape orice este posibil, dacă ne dorim cu adevărat. Tot prin acest proiect am fost și la București, la Forumul Copiilor și am ajuns astfel la Palatul Parlamentului, unde mi-a plăcut mult. Și practica în magazinele Penny este o activitate din proiect pe care eu o aștept, pentru că mă simt util, învăț să fac anumite lucruri practic și primesc chiar o bursă care mă ajută. Dacă nu aș fi fost în acest proiect cred că mi-ar fi părut rău, e frumos ceea ce facem și îmi e de folos. ” 

O zi de școală cât o zi de muncă?

Ionela, elevă în clasa a X-a la Școala profesională din cadrul unui liceu din Bârlad, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” de anul trecut.

Pentru Ionela o zi de școală e ceva mai lungă decât o zi de muncă a unui salariat cu normă întreagă. Pentru a ajunge la liceu, ea face naveta 48 de km. în fiecare zi. Pleacă de acasă înainte de ora 10.00 și se întoarce seara, la ora 20.00. Ajunge de obicei în Bârlad înainte să își înceapă programul la școală și își pregătește lecțiile în sala de lectură a liceului în care învață. Anul trecut Ionela și-a încheiat anul școlar cu media 8.50 și Mențiune.

Deși este o fire introvertită, Ionela se înțelege bine cu colegii. Ea spune că activitățile din proiect au ajutat-o să se cunoască mai bine, să-și descopere calitățile și să învețe să-și depășească timiditatea; cel mai mult i-a plăcut în tabăra de vară, pentru că nu mai fusese niciodată la munte.

Ionela mai are o soră și un frate, ambii mai mici decât ea. Mama este casnică, iar tatăl muncitor, deci situația financiară a familiei este tipică zonei rurale a județului Vaslui, caracterizat de posibilități de angajare reduse, o rată a șomajului foarte ridicată și închiderea industriei miniere. Cu toate acestea, Ionela este o adolescentă ambițioasă și harnică; după terminarea liceului, își dorește să se angajeze într-un supermarket, considerând că pregătirea a început-o încă de pe acum, odată cu stagiul de practică efectuat în cadrul Penny Market. Ea consideră că această experiență îi este foarte utilă, mai ales pentru că are ocazia să pună în practică cunoștințele teoretice pe care le studiază la școală – fiind încadrată la un profil comercial.

Ionela este unul dintre elevii foarte implicați în proiect și mărturisește că este recunoscătoare pentru susținerea primită.

,,Mulțumesc, Penny Market! Mulțumesc, World Vision România!

Un vis mic. Care e de fapt mare. De 12 ani, KFC și Pizza Hut investesc pentru viitor.

În 2008, KFC și Pizza Hut se alăturau programului „Vreau în clasa a noua!”, o inițiativă World Vision România. A fost începutul unei frumoase colaborări care a confirmat, an după an, o nevoie acută a implicării oamenilor, atât la nivel individual, cât și de grup, a companiilor și a ONG-urilor.

Printr-un efort comun, luna octombrie a devenit, în mod simbolic, luna donațiilor. Acel moment din an în care toți angajații și clienții din restaurantele KFC și Pizza Hut află poveștile tinerilor înscriși, în fiecare an, în programul „Vreau în clasa a 9-a!” și contribuie la construirea viitorului lor. Dacă în primul an de colaborare, suma donată către World Vision România a fost de 10.000 EUR, în 2019 vorbim despre o sumă totală 140.000 de EURO care a fost redirecționată către organizație în vederea susținerii parcursului personal și profesional a sute de tineri provenind din medii defavorizate. Până în prezent, au fost donați peste 800.000 de EUR și 1.366 de elevi au fost ajutați să meargă la liceu, ajungând astfel cu un pas mai aproape de visurile lor.

Mai mult decât atât, anul acesta, în cadrul proiectului, au fost prezentate pe site-ul de campanie https://www.kfc.ro/vreauinclasa9/ poveștile de succes a 12 elevi. Aceștia ne-au demonstrat că, datorită proiectului, au reușit să depășească obstacolele financiare și sociale, integrându-se în comunitățile din care fac parte și devenind membri activi ai societății cu studiile continuate sau activând deja în câmpul muncii. Aceștia au fost invitați în București, în cadrul unui eveniment organizat de KFC și Pizza Hut, unde au avut ocazia să întâlnească antreprenori români de succes și să împărtășească experiențe de viață.

Andreea, absolventă a promoției 2014, povestește despre impactul pe care l-a avut acest proiect în viața ei, activând, în prezent, ca angajat în cadrul Muzeului Antipa din București. Aura a înțeles, în timp, importanța educației și a învățat să aibă curaj, să urmeze o facultate și să se bucure de timp și de oameni. Eduard a ajuns “pedagog social” în școala din comuna lui, accelerându-și dezvoltarea pe plan profesional, esențială pentru un copil care făcea primii pași spre o carieră de succes. Și poveștile nu se opresc aici. Impactul unui astfel de program, pe termen lung, este evident, iar poveștile tinerilor absolvenți ne confirmă importanța implicării companiilor în sistemul de educație din România.

„De la an la an înțelegem și mai bine impactul pe care proiectul „Vreau în clasa a 9-a” îl are pentru elevii înscriși în program. Dincolo de sumele donate, dincolo de cifre și statistici care vorbesc de la sine, anul acesta am avut ocazia să prezentăm poveștile reale, de succes, ale unor elevi care au primit sprijin în acest program. Parcursul lor ne-a întărit dorința de a investi în continuare, pe termen lung, oferind, astfel, către World Vision România un sprijin semnificativ. De 12 ani, luna octombrie este deja o lună cu tradiție în restaurantele noastre și le suntem recunoscători cliențilorpentru că aleg să doneze, pentru a susține un vis mic care e de fapt mare”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager Sphera Franchise Group.

„Andreea, promoția 2014, Coșereni. Eduard, promoția 2016, Cernătești. Rodica, promoția 2012, Fierbinți.

Iar lista poate continua cu multe alte nume, sunt peste 1300 de copii susținuți de KFC și Pizza Hut să meargă la liceu, prin programul nostru „Vreau în clasa a noua”, în cei 11 ani de parteneriat.  Suntem recunoscători și le mulțumim, în primul rând în numele copiilor care au acum un viitor frumos în față. Unii studiază să devină avocați, profesori, ingineri, alții lucrează deja în muzee, ONG-uri sau multinaționale. Sunt copii frumoși, extrem de deștepți și, poate cel mai important, au înțeles importanța empatiei și ajutorului oferit celorlați.

Doar împreună, prin eforturile puse la comun, putem să schimbăm viețile unor copii, parcursul unei generații, viitorul unei țări. Prin educație.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.

În cadrul programului se urmărește parcursul elevilor la liceu, oferindu-le acestora un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, prin care sunt acoperite cheltuielile necesare pentru școală, dar și pentru diverse activități educative și de socializare. Elevii selectați pentru programul ,,Vreau în clasa a noua!’’ provin din familii cu o situație materială dificilă.

Alin, un elev de nota zece, cu o mulţime de pasiuni

Alin este elev în clasa a XII-a la un liceu din Bârlad. Locuiește alături de părinți, sora și fratele său la 15 de km. de liceul în care învață, ceea ce înseamnă că parcurge zilnic 30 km. spre liceu și înapoi spre casă.

Mama lui Alin este casnică, iar tatăl, lucrător în contrucții, este momentan șomer. Cu toate acestea, Alin este sârguincios și nu lipsește de la școală, în anul școlar trecut (2018-2019) obținând media 9,26 și 10 la purtare, cu un singur absent nemotivat. Putem spune că Alin este un elev exemplu. Este interesat de activitățile din cadrul proiectului și alte activități extrașcolare, dar și de participarea la concursuri școlare. Lui Alin îi plac mult fotbalul, jocurile pe calculator , cărțile și filmele.

El spune că de când face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” a învățat foarte multe: să comunice mai bine, să se descopere, să relaționeze cu oameni diferiți. Prin intermediul proiectului a avut acces la activități interesante, materiale care l-au ajutat, a cunoscut oameni noi, a învățat să pună accent pe relațiile benefice din viața lui, și-a descoperit interesele profesionale, jobul pe care și-l dorește.

Alin este unul dintre acei elevi care ne arată că, deși condițiile materiale și sociale nu îi sunt chiar prielnice, nu lasă ca acest aspect să fie un impediment în drumul său. Și pentru că astfel de copii merită susținere permanentă, noi suntem alături de el cu ajutorul sponsorului nostru Penny Market, căruia îi mulțumim! 

 

 

Liceul – un nou început pentru Marian, bursier al proiectului ,,Vreau în clasa a 9-a” din judeţul Vaslui

Pe uliţele cătunelor din judeţul Vaslui, timpul încremeneşte într-o sărăcie fără leac. Apropiate una de cealaltă, parcă sprijinindu-se să nu se prabușească, casele oamenilor sunt dovada vie a nevoii. Pe pereţii clădirilor, ce odată au avut o culoare, crăpăturile formează forme abstracte care alături de geamurile cu ramele din lemn scorojit de vreme și gardurile putrezite formează un peisaj dezolant, al unei lumi fără speranţă, fără un altfel de viitor. Aici, astfel de case, sunt cămine. Aici trăiesc familii, cu copii a căror destin este să ducă aceeasi viaţă ca şi cea a părinţilor, o viaţă fără visuri, cu orizonturi îngrădite de multe generații, de barierele sărăciei.

Copilărie măsurată în nevoi

Născut într-un sătuc uitat de lume din Vaslui, Marian elev în clasa a 9-a la un liceu din judeţul Vaslui face parte din acelaşi tipar predefinit de sărăcie. Din cauza problemelor medicale, tatăl băiatului este însoţitor pentru Marian iar mama lucrează ca femeie de serviciu. Şi astfel singurul venit stabil al familiei este ajutorul de însoţitor, alocaţia lui Marian de 84 de lei şi salariul mamei! Şi asta în condiţiile în care la magazinul din satul în care locuieşte copilul, o pâine este 1 leu, un kilogram de orez, 7 lei, iar un kilogram de carne proaspată, 25 de lei. Mai mult, în medie, în fiecare luna, factura pentru curent electric a familiei este de 150 de lei, iar un metru cub de lemne, peste 300 de lei. Un simplu calcul arată că preţul pe care familia băiatului ar trebui să-l plăteasca în fiecare luna pentru supravieţuire este prea scump.

În ciuda lipsurilor, părinţii lui Marian şi-au dorit ca acesta să meargă la şcoală, îndrăznind să spere că prin educaţie copilul lor îşi va putea depăşi condiţia. Şi a fost decizia corectă deoarece încă din clasele primare şi apoi gimnaziu, băiatul s-a făcut remarcat prin voinţa sa de a învăţa lucruri noi şi de a se implica în toate activităţile şcolare.

,,Primul meu contact cu World Vision a avut loc când eram la gimnaziu. Fundația a început activităţile cu copiii de la noi din şcoală şi bineînţeles că printre acei copii eram şi eu.”

 ,,Vreau în clasa a 9-a!”      

Călătoria lui Marian alături de World Vision a fost una plină de provocări, care i-a oferit tânărului posibilități infinite de a se descoperi și a de a-și clădi propriul destin.

Pentru a-i putea oferi copilului în continuare accesul la educaţie, părinţii săi ar fi trebuit să fie capabili să-şi permită financiar să-l susţină să urmeze cursurile liceului din cel mai apropiat oraş. Efortul însă ar fi fost unul imposibil având în vedere situaţia dificilă în care se află familia. Dar Marian este un copil care merita să aibă şansa de a merge la liceu şi cu sprijinul Băneasa Shopping City, acesta a devenit beneficiar al Programului de burse şcolare ”Vreau în clasa a 9-a!”,care îi oferă posibilitatea de a-şi continua studiile.

„În urma partcipării la activităţile proiectului am învăţat să ascult opiniile celor din jur, am învăţat cum să mă raportez la o problemă şi cel mai important am învăţat cum să relaţionez cu persoanele din jur.”

,,Proiectul „Vreau în clasa a 9-a” este o a doua familie pentru mine.” – Rodica, bursieră din jud. Vaslui

Pozitivă, mereu zâmbăreaţă şi cu dorinţa de a fi cât mai aproape de oameni. Harnică, perseverentă, extrem de isteaţă. Ea este Rodica, bursiera proiectului “Vreau în clasa a 9-a” şi elevă in clasa a IX-a la un liceu din judetul Vaslui.

Însă, mai presus de toate cele enumerate mai sus, Rodica este o luptătoare. Dorinţa ei nemăsurată de a-şi îndeplini visele, de a ajunge mai departe, mereu mai departe şi pofta de viaţă o fac să nu renunţe niciodată, oricât anevoios ar fi drumul.

Viaţa ei nu este, însă, la fel de frumoasă precum zâmbetul pe care-l poartă mereu pe buze. Locuieşte împreună cu părinţii şi fratele mai mare într-o casă bătrânească, mobilată şi întreţinută modest. Părinţii nu au un venit constant, lucrează ocazional în agricultură, iar singurul venit sigur al familiei îl reprezintă alocaţiile de stat ale celor doi copii.

Cu sprijinul Băneasa Shopping City, Rodica a fost inclusă în proiectul “Vreau în clasa a 9-a”, pentru ca astfel să-şi continue studiile şi să fie cu un pas mai aproape de visurile ei.

Eleva locuieşte în gazda pentru că distanţa dintre comunitatea în care locuieşte şi liceu este de peste 60 km. pe zi dus-întors. Cu toate acestea, Rodica nu s-a gândit niciodată să renunţe, ba mai mult, a reuşit să fie printre cei mai buni elevi din clasă. Este nelipsită de la activităţile educaţionale organizate în cadrul „Vreau în clasa a 9-a” şi asta o ajută să fie mai sociabilă şi încrezătoare în propriile forţe.

 “Când am intrat în proiect eram o fată timidă, retrasă şi neîncrezătoare. Activităţile desfăşurate m-au ajutat enorm şi au contribuit la dezvoltarea mea personală. Organizatorii proiectului au o influenţă pozitivă asupra mea si m-au ajutat să fiu o fată încrezătoare, dornică să reuşească ceea ce-şi propune. Şi care are speranţa că va reuşi. Este tare important să îţi spună cinevă că are încredere în tine, te simţi motivat, înţeles, sprijinit. Proiectul „Vreau în clasa a 9-a” este o a doua familie pentru mine.” spune Rodica.

„Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin” – CGJ

Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin” – Carl Gustav Jung – este citatul care defineşte cel mai bine povestea Iulianei C., o elevă care în urmă cu 4 ani de zile se alătura timidă grupului bursierilor programului „Vreau în clasa a 9-a” din Negrești, județul Vaslui.

În copilărie, pe când avea doar 4 ani și jumătate, viața Iulianei s-a schimbat radical. După moartea fratelui mai mic, intoxicat cu sodă caustică, părinții Iulianei au fost decăzuți din drepturile părintești, iar Iuliana și sora sa au ajuns în grija unui asistent maternal.

La vârsta de 4 ani și jumătate, eu împreună cu sora mea în vârstă de 1 an și 8 luni, am ajuns în minunata familie la care ne aflam, din 2004 până în prezent. Le sunt mai mult decât recunoscătoare acestora deoarece s-au ocupat de noi, nu au făcut diferențe, deși și ei au două fete. Datorită lor sunt acum un om realizat și sunt fericită că deși părinții naturali nu au putut să ne facă oameni realizați, au fost alții cu suflet mare. Cum e vorba aceea „Părinții nu sunt cei care te fac, ci cei care te cresc.” Mereu au fost alături de mine, niciodată n-au spus nu când le-am cerut ceva sau când am avut nevoie de ceva pentru mine sau pentru școală. Poate nici ei nu aveau dar pentru noi au făcut tot posibilul să avem ce ne trebuie”.

În perioada gimnaziului dorind să îi ajute pe alții si să se dezvolte în același timp, Iuliana se implica în calitate de voluntar în activitățile desfășurate de Fundația World Vision în comunitatea sa. În felul acesta a putut afla că și ea la rândul ei poate fi ajutată să își continue studiile și să își îndeplinească visurile. Iuliana își amintește cu drag, cum într-una din zile a primit un telefon de la un reprezentat World Vision în care i se spunea că este așteptată să treacă pe la sediu. Acolo a aflat că datorită notelor bune obținute la școală, are posibilitatea de a fi bursier în cadrul Programului „Vreau în clasa a 9-a”.

Privind această oportunitate ca pe „o portiță către realizarea visurilor”, Iuliana își amintește că „eram plăcut împresionată de această idee și abia așteptam să primesc mesajul în care scria că trebuie să ne întâlnim pentru activitățile pe care le vom desfășura în cadrul proiectului”.

Pe parcursul celor 4 ani de liceu, Iuliana a primit o bursă lunară care i-a ușurat viața de elev și a participat la activități educative lunare, activități de socializare și școli de vară, care au ajutat-o să se dezvolte pe plan personal.

Pentru mine ,,Vreau în clasa a 9-a” mi-a fost o a doua FAMILIE. Mă duceam cu mult entuziasm și plăcere să învăț lucruri noi, care acum la facultate mă ajută. Joculețele pe care le desfășuram la sediul World Vision, m-au făcut să fiu mai dezinvoltă, să socializez fără a-mi fi teamă că poate cineva va râde și să mă cunosc pe mine în primul rând”.

După finalizarea liceului, Iuliana a ales să își continue studiile pentru a își putea urma visurile până la capăt și pentru a putea ajuta și ea la rândul ei, alți copii aflați în nevoie.

Acum sunt studentă la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, pe ramura Asistență socială. De ce Asistență socială?!…majoritatea cunoscuților au fost oarecum uimiți deoarece eu până în clasa a X-a am vrut să urmez Academia de Poliție, însă mi-am dat seama că deși mi-ar sta bine în acea uniformă, prefer să ajut oamenii, să fiu un înger păzitor cum am avut și eu la rândul meu. Sunt foarte bucuroasă că indiferent de situația prin care am trecut sunt o persoană ambițioasă. Facultatea aceasta mă reprezintă și sunt sigură că atunci când o voi finaliza, voi face face binele care mi-a fost făcut mie înzecit.

Aleargă spre succes. Un bursier World Vision e campion la atletism

Cu o pereche de teniși împrumutați, cu două numere mai mari, și multă voință. Așa a început ascensiunea unui băiețel dintr-o comunitate izolată, din județul Cluj, spre cele mai înalte trepte ale podiumului în atletism. Paul Florin este unul dintre bursierii World Vision, iar anul acesta a devenit campion național la proba de ștafetă 4×100 m.

Paul s-a născut în una dintre cele mai sărace comunități rurale din județul Cluj, acolo unde din cauza izolării geografice și a lipsei locurilor de muncă în zonă, posibilitățile financiare ale familiei erau limitate. În aceste condiții, șansele ca el să renunțe la școală pentru a merge la muncă erau mari, tocmai de aceea a fost selectat pentru programul World Vision România ”Școala după școală”, având ca scop reducerea abandonului școlar în mediul rural. Prin acest proiect, zeci de copii din familii vulnerabile beneficiază de 3 mese calde pe săptămână, iar profesorii voluntari îi ajută să își facă temele, să aprofundeze lecțiile primite la școală și să țină pasul cu restul colegilor.

Paul s-a remarcat la un concurs local de atletism, când era în clasa a 6-a. A ieșit pe locul al 2-lea la proba de alergare, deși concurase cu o pereche de teniși uzați, și aceia împrumutați și cu două numere mai mari. A fost un moment de cotitură, când atât el, cât și profesorii și-au dat seama că locul lui Paul este la un liceu sportiv, într-un oraș, unde oportunitățile de dezvoltare sunt mai mari. Cu abilitățile lui, la finalul clasei a 8-a nu i-a fost greu să obțină un loc la Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca, însă provocările financiare erau prea mari pentru posibilitățile sale. Din nou, o bursă oferită de World Vision a fost un impuls pentru formarea viitorului campion. Bursa i-a asigurat cazarea și o parte din echipamente, fără de care Paul recunoaște că nu ar fi putut continua: ”Niciun antrenor nu ar fi primit la antrenamente un băiat oarecare, fără echipament. Practic, bursa asta m-a ajutat să-mi continui visul!”, spune el. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. A început să câștige competiție după competiție, a fost selectat în echipa națională de atletism și a obținut peste 40 de medalii la competiții naționale și internaționale. Printre cele mai importante rezultate se numără: locul 8 la Campionatul Mondial de Atletism din Bogota, Columbia, în 2015; în același an a devenit campion național și a doborât recordul național la proba de ștefată 4×400 m, iar în 2016 a terminat al 3-lea la Campionatele Balcanice. Apoi, a avut de trecut o probă mai grea.

Neajunsurile din copilărie și carențele din alimentație au dus la o serie de accidentări care în 2017 l-au ținut departe de competiții. A fost, practic, al treilea moment-cheie în care sprijinul World Vision s-a dovedit decisiv pentru soarta tânărului. În permanentă colaborare cu antrenorul și cu medicii, lui Paul i-au fost asigurate serviciile medicale de recuperare, suplimentele nutritive și suportul moral pentru a-și continua ascensiunea. Cu ambiția tânărului și sprijinul World Vision și al antrenorului său, Paul s-a pus pe picioare și la începutul acestui an a devenit campion național la ștafetă 4×100 m. Privind înapoi, Paul este recunoscător: ,,În tot acest timp, bursa World Vision a acoperit prețul tratamentulor, al vitaminelor, am avut și o operație stomatologică, pentru că aveam dureri foarte mari. Vă mulțumesc că vă pasă!”.

Următorul țel e ca Paul să fie admis la cursurile unei universități cu profil sportiv. Între timp, el a devenit un exemplu despre cum o mână de ajutor, oferit la momentul potrivit, poate schimba o viață. Și o dovadă că visele pot deveni realitate.