,,Nicio mamă nu trebuie să mai moară dând viaţă” sunt cuvintele unei mame crescută într-un centru de plasament

Părăsiţi de părinţi, copiii din centrele de plasament sunt condamnaţi adeseori să poarte traumele copilăriei toată viaţa. Ajunşi oameni în toată firea nu reuşesc să-şi găsească o slujbă stabilă, ori să-şi întemeieze o familie fericită.

La fel este şi situaţia Simonei.  Viaţa ei  nu a fost deloc una uşoară. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii şi a crescut  într-un centru de plasament. Pentru ea cuvântul familie este unul foarte greu.

Bugeac 1

A încercat cu greu să îşi construiască o familie. Are 34 de ani şi trei copii. Locuieşte într-o casă veche, împreună cu soţul ei. Nu are un loc de munca. Munceşte cu ziua în sat. Deşi viaţa nu e uşoară, nu a renunţat la copiii ei.

,,Câteodată nu am mâncare pentru copii. Muncesc cu ziua şi le aduc ce primesc de la vecini. Nu o să îi trimit la centru să se chinuie. Ţin foarte mult la ei şi încerc să le ofer ce pot. Îi iubesc, iar dragostea de mama nu poate fi înlocuită,“ declară Simona.

Pe perioada sarcinilor Simona nu a avut bani pentru un control la un medic specialist.

,,Nu am făcut niciodata control la un medic ginecolog. La primele doua sarcini nici nu mi-am dat seama ca sunt însărcinată, decât prin luna a cincea. Am fost ajutată de medicul din sat şi de asistenţă. Medicul de familie mi-a dat vitamine gratis, mă consultă lunar. M-a trimis să fac analize, dar nu am avut nici bani de autobuz. La cel de-al treilea copil am mers dându-mi bani medicul, că i s-a făcut mila de mine”, declară Simona.

Fără ajutorul medicului din sat, Simona nu ar fi reuşit  să aducă pe lume aceşti copii.

,,Nu am ştiut nimic despre sarcină. Nu am avut de la cine să învăţ să mă protejez. Am fost nevoită să fac şi avorturi şi a fost cumplit. Îmi plac foarte mult aceste întâlniri pe care le organizează fundaţia. Am învăţat foarte multe lucruri şi am discutat despre diferite probleme pe care le avem noi femeile,” declară Simona.

Mama povestea cu lacrimi în ochi despre colege de la centru, care nu au avut noroc ca ea:

,,Am avut colege care au facut zeci de avorturi, pentru că nu ne-a învăţat nimeni să ne protejam. A fost cumplit. O prietena de-a mea  a ajuns la spital din cauza că a pierdut mult sange. Era gata să moară. Numai noi femeile ştim prin ce trecem. De aceea avem nevoie să fim sfătuite. Noi copiii de la centru  nu am avut o mamă, o mătuşă, o rudă să ne ajute sau măcar să ne îndrume,” declară Simona.

Proiectul ,,Mame pentru Viaţă. Viaţă pentru Mame”este un amplu program de reducere a mortalităţii materne din ţara noastră demarat de Fundaţia World Vision România, alături de compania farmaceutica Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, ca parte a iniţiativei globale MSD for Mothers. Proiectul implementat în România de World Vision se deruleaza  in 3 judeţe – Vâlcea, Dolj şi Vaslui şi se va adresa unui număr de 15.000 de femei cu vârsta între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale.

„Nicio mama nu trebuie să moară dând viata!” este obiectivul acestui program, care  dezvoltă un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate prenatale şi maternale.

MSD for Mothers este o iniţiativă cu o durată de 10 ani, ce aplică expertiza MSD şi experienţa în abordarea provocărilor medicale de la nivel mondial pentru a reduce mortalitatea maternă în întreaga lume. Proiectul lansat în Romania reprezintă una dintre cele mai mari investiţii de CSR derulate de o companie farmaceutică din România şi se numără printre cele mai mari investiţii sociale private din domeniul sănătaţii.

,,Mame pentru viață. Viață pentru Mame.” – continuă atelierele de formare pentru educatorii comunitari şi în judeţul Dolj

În judetul Dolj, în anul 2013, rata mortalităţii materne a fost de patru ori mai mare faţă de media naţională, 12% nascuţi vii faţă de 50%.

Prin proiectul, ,,Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” vrem să schimbăm statisticile. De aceea, la sfârşitul săptămânii trecute am continuat atelierele de formare şi la Craiova, unde am pregătit 19 educatori comunitari care să informeze 5000 de adoleşcente şi femei din mediul rural despre cum să aibă grijă de sănătatea lor, să evite situaţiile nedorite şi complicaţiile legate de sarcina.

DSC_0339

DSC_0275

De-a lungul atelierelor educatorii au simulat un nou mod de a susține sesiuni pentru diverse grupuri de vârste,  folosind materialele create în  cadrul proiectului (șort, tabliță magnetică, broșuri) pentru  a explica femeilor anatomia și modul de funcționare a aparatului lor reproducator, cum apare o sarcina și cum se dezvolta aceasta, care este intervalul optim de spațiere între nașteri, drepturile medicale ale femeilor gravide și care este personalul medical  specializat care le poate asista pe perioda sarcinii.

DSC_0345

Proiectul implementat în România de World Vision se va derula în următorii trei ani în 3 județe – Vâlcea, Dolj și Vaslui și se va adresa unui număr de 15.000 de femei cu vârsta între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale.

„Nicio mama nu trebuie să moară dând viaţă!” este obiectivul acestui program, care va dezvolta un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate prenatale si maternale. Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” are o valoare de 500 000 de dolari şi a fost câştigat  de World Vision pentru România, ca parte a unui grant global MSD for Mothers

În judeţul Dolj sunt vizate comunele Argetoaia, Bralostița, Breasta, Bucovăț, Carpen, Cernăteşti, Coțofenii din Dos, Predeşti, Scăeşti, Şopot. Populaţia totală a acestor comune este de 29.289 de locuitori, dintre care sunt 5083 de femei fertile (cu vârsta între 15 şi 40 de ani). Evaluarea iniţială a comunităţilor a identificat 101 gravide şi 11 minore însărcinate care vor fi putea beneficia de sprijin şi consiliere în cadrul acestui proiect, încă de la început.

,,Mame pentru viață. Viață pentru Mame.” – organizează ateliere de formare pentru educatorii comunitari din judeţul Vâlcea

Mortalitatea materna în România este dublă  faţa de media UE, iar 90.000 de adolescente au devenit mame în 2009-2013, 3.000 dintre acestea având vârsta sub 15 ani.

Sub sloganul: Nicio mama nu trebuie să moară dând viață!, ,,Proiectul Mame pentru viață. Viață pentru mame”, vine în sprijinul femeilor  și adoleșcentelor  din România.

Astfel, timp de doua zile, 18 educatoare comunitare, din județul Vâlcea, participă la un atelier de formare pentru a dobândi abilitățile necesare în vederea susținerii de sesiuni interactive în domeniul sanatatii reproducerii, cu  aproximativ 5000 de adolescente și femei din mediul rural.

_DSC0225

_DSC0231

Educatoarele vor simula susținerea de sesiuni pentru diverse grupuri de vârstă,  folosind materialele create în  cadrul proiectului (șort, tabliță magnetică, broșuri) pentru  a explica femeilor anatomia și modul de funcționare a aparatului lor reproducator, cum apare o sarcina și cum se dezvoltă aceasta, care este intervalul optim de spațiere între nașteri, drepturile medicale ale femeilor gravide și care este personalul medical  specializat care le poate asista pe perioda sarcinii.

_DSC0242

_DSC0248

Scopul principal a acestor ateliere este de a evita situațiile nedorite și complicațiile legate de sarcina și naștere și de a asigura un acces corespunzator al femeilor  la servicii medicale de specialitate.

_DSC0238

“Sunt binevenite aceste ateliere de formare pentru noi, pentru că ne ajută să învățăm cum sa le explicam mai usor, pe întelesul lor, femeilor din mediul rural anatomia și modul de funcționare a  aparatului lor reproducator, ajutandu-le astfel să  știe cum să se protejeze  și  ce se întamplă cu corpul lor,” a declarat Greere Elena, educator comunitar.

_DSC0237

_DSC0243

Proiectul implementat în România de World Vision se va derula în următorii trei ani în 3 județe – Vâlcea, Dolj și Vaslui și se va adresa unui număr de 15.000 de femei cu vârsta între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale.

„Nicio mama nu trebuie să moară dând viaţă!” este obiectivul acestui program, care va dezvolta un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate prenatale si maternale. Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” are o valoare de 500 000 de dolari şi a fost câştigat  de World Vision pentru România, ca parte a unui grant global MSD for Mothers.

În judeţul Vâlcea sunt incluse în proiect comunele Frâncești, Scundu, Orlești, Ionești, Stoilești, Mihăești, Galicea, Nicolae Bălcescu, Drăgoești, Olanu, Șirineasa, Popești, Dănicei. Populaţia totală a acestor comune este de aproape 40.000 de locuitori, din care peste 6.100 sunt femei fertile  cu vârsta între 15 şi 40 de ani. Evaluarea iniţială a comunităţilor a identificat, într-o primă etapă, 75 gravide şi 5 minore însărcinate, care vor putea beneficia de sprijin şi consiliere în cadrul acestui proiect, încă de la început.