Daniela și Denisa, bursiere ”Vreau în clasa a 9-a” – pasiune pentru uniforma militară și valori tradiționale

Daniela și Denisa sunt surori gemene. Eleve în clasa a X-a, profil Științe Sociale la un liceu din Băilești, fetele își fac părinții mândri prin rezultatele școlare foarte bune, dar și prin destoinicia cu care îi ajută în îndeletniciri gospodărești. Surorile au o pasiune comună pentru istorie, iar Danielei îi place foarte mult și limba română. După terminarea liceului, ambele vor să urmeze studiile Academiei Militare – Daniela motivează că îi place mult uniforma militară. Denisa spune că ea vede în această carieră un viitor sigur și astfel va putea să își ajute familia…

Denisa
Denisa

În timpul liber, Denisei îi place să împletească părul prietenelor sau al surorii sale în diferite moduri – curioasă din fire, a învățat cum să facă asta din tutoriale de pe YouTube. Spune că e un mod de a se relaxa, pe lângă ieșirile cu prietenii.

Daniela este pasionată de dansuri populare și de lectură. Adesea, atunci când nu e la școală sau la activitățile propuse de Fundația World Vision România ori nu își ajută părinții prin gospodărie, alături de sora sa, Denisa își împarte timpul cu cărțile ei.

Cele două surori își dedică timp pentru studiu zilnic. Ele afirmă că implicarea în proiectul „Vreau în clasa a 9-a” le-a adus o și mai mare atracție față de școală, căci activitățile realizate cu reprezentanții fundației și colegii de proiect le captivează și determină să fie și mai curioase față de procesul dezvoltării și educației lor.

Daniela
Daniela

Daniela și Denisa au terminat clasa a IX-a cu 9.68, respectiv 9.52 și sunt decise să își mențină sau chiar îmbunătățească rezultatele școlare, mai ales că, spun ele, în cadrul proiectului au parte de toată susținerea.

Eminență prin determinare

Cristiana are 15 ani și este elevă în clasa a IX-a la un liceu cu profil filologic din Craiova. Îi place foarte mult la școală, este o elevă silitoare și iubită de profesori. Când o să fie mare, Cristiana visează să urmeze cursurile Academiei de Poliție.

La prima vedere, și povestea ei pare asemănătoare cu cea a multor fete de aceeași vârstă, dar dacă stai de vorbă cu ea, îți dai seama că lucrurile nu au fost mereu foarte simple pentru ea, deși e încă un copil.

 A crescut într-un sat din județul Dolj împreună cu parinții și sora mai mică, întreaga zonă fiind vestită pentru lipsa oportunităților de angajare. Părinții au ajutat-o și au susținut-o, totuși, întotdeauna să-și continue studiile, asigurandu-i suportul necesar în măsura în care au putut. După evaluarea națională, Cristiana a reușit să intre la un colegiu de prestigiu și, datorită susținerii financiare, cât și morale primite din partea PEPCO Romania, dar și a evoluției ei și rezultatelor foarte bune, a devenit bursieră a programului  ,,Vreau în clasa a 9-a”. Participarea în program a motivat-o pe Cristiana să învețe cât mai bine și să se numere printre primii din clasă. Cu toate că este o prezență discretă și timidă, Cristiana reușește întotdeauna să se facă remarcată. Atât în comunitatea ei, la școală sau la întâlnirile din cadrul programului, este printre primii care răspunde, se implică sau vrea să ajute. Este o tânără încrezătoare, care privește cu speranță spre viitor.

Seriozitatea, dăruirea și dragostea pentru învățat au continuat să îi aducă elevei rezultate tot mai frumoase. A terminat primul semestru din clasa a IX-a cu media 9.83. Intrarea în proiect i-a adus și bucuria de a fi parte dintr-o echipă mare. Participă cu drag la toate întâlnirile lunare și îi place să împărtășească din experiențele proprii. Se înțelege foarte bine cu colegii de proiect.

Rugând-o să ne împărtășească din perspectiva ei asupra drumului parcurs, Cristiana ne-a mărturisit: “Chiar dacă nu avem posibilitățile materiale necesare, părinții noștri au făcut mereu tot posibilul să nu ducem lipsă de nimic și să putem învăța cât mai bine. Știu că pentru a ajunge departe, educația este cea mai importantă. Nu locuiesc lângă liceu și dacă aș face naveta ar însemna să parcurg în fiecare zi aproximativ două ore pentru a ajunge la școală și încă două ore pentru a ajunge din nou acasă. De aceea, am fost nevoită să stau în gazdă, deci să nu fiu, în timpul săptămânii, lângă părinții și sora mea… Bursa pe care o primesc lunar este mai mult decât binevenită, deoarece o folosesc pentru a-mi achiziționa alimente, haine și cărți – sunt foarte pasionată de lectură. În plus, toate activitățile la care am participat alături de World Vision m-au ajutat să mă dezvolt și să capăt mai multă încredere în forțele proprii. Am reușit să ies din rutina comunității mele și să văd ce se ascunde dincolo de limitele satului natal. Toate acestea m-au pregătit pentru etapa următoare a dezvoltării mele. Pot spune că, de când fac parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a”, mi-am făcut prieteni noi și am participat la numeroase activități, fie vizite în parc sau la film, fie ieșiri în aer liber, toate realizate pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a ne acomoda mai ușor cu viața de licean, în oraș. Totodată, mă bucur pentru că am avut șansa să merg pentru prima dată într-o tabără de vară, în care am participat la foarte multe activități interesante. Nu m-aș afla astăzi aici fără sprijinul familiei și fără șansa de a fi parte din Programul ,,Vreau în clasa a 9-a”. Privesc cu încredere spre viitor și, zi de zi, mă străduiesc să devin mai bună, pentru că îmi doresc să întorc binele făcut. Vă mulțumesc din suflet pentru grija pe care mi-o purtați!”.  

PEPCO România donează 100.000 de euro pentru educația copiilor de la sate, prin programele desfășurate de Fundația World Vision România

PEPCO România donează 100.000 de euro pentru a susține copiii din mediul rural să meargă la școală, prin programele derulate de Fundația World Vision România. Prin această donație, 255 de copii de la sate vor primi o nouă șansă la educație: este vorba de 210 copii din ciclul primar și 45 de copii care vor merge la liceu.

Programele World Vision România au ca principal obiectiv îmbunătățirea nivelului de educație a elevilor din mediul rural și reducerea abandonului școlar. Părăsirea timpurie a şcolii este una dintre problemele grave ale României, ţara noastră continuând să înregistreze o rată a abandonului şcolar de 18,1%, în timp ce media europeană este de 10,6% (Eurostat, 2017).

Accesul la educaţie pentru copiii acestei ţări trebuie să fie neîngrădit, însă acest lucru nu se poate face în lipsa acoperirii nevoilor primare. Conform raportului “Bunăstarea copiilor din mediul rural”, realizat de Fundația World Vision România în 2018, 11% dintre copiii care provin din familii cărora nu le ajung venitul pentru strictul necesar declară că uneori lipsesc de la școală deoarece merg să muncească, iar 21% dintre ei se simt obosiți deoarece muncesc înainte sau după școală.

În mediul rural, peste 25% dintre locuitori au doar 4 clase, copiii români de la sate fiind expuşi în continuare sărăciei extreme şi excluziunii sociale, ceea ce înseamnă că discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural continuă să se adâncească.

“O treime din populația țării noastre se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, conform datelor Eurostat. Fără educatie, copiii României rămân captivi în sărăcie. Doar accesul neîngrădit la educație le poate schimba real viața acestor copii, poate reprezenta șansa lor de a-și depăși condiția, de a ieși din sărăcie și a de schimba pozitiv și comunitățile în care trăiesc. Mulțumim în numele copiilor din programele noastre companiei PEPCO România pentru generozitate, pentru că înțeleg importanța educației în mediul rural și pentru că le oferă sprijin necondiționat acestor copii. Împreună schimbăm generații!”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.