În perioada martie – aprilie, în cinci comunităţi din judetul Ialomiţa : Roşiori, Moviliţa, Coşereni, Armăşesti şi Adâncata, s-a desfăşurat campania de informare, comunicare şi educare a comunităţii cu privire la prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului în cadrul programului „Centrul de Resurse Comunitare”.
Obiectivele principale ale campaniei sunt: creşterea gradului de informare şi constientizare în rândul părinţilor cu privire la problematica abuzului, neglijării şi exploatării copilului precum şi facilitarea acccesului la informaţii de specialitate şi de interes general despre copil si familie, serviciile de care pot beneficia prin interacţiunea directa a părinţilor cu specialişti din domeniul social.
Acţiunea a debutat prin derularea unor sesiuni informative pentru părinţi, susţinute de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Judeţul Ialomiţa, precum şi specialişti din partea World Vision România. Astfel, 50 de părinţi au fost informaţi despre drepturile copilului, au discutat despre nevoile de baza ale copilului, resposabilitaţile parentale, calităţile unui părinte bun, beneficiile participării copilului în familie, în şcoală şi în comunitate.
Temele abordate în cadrul întâlnirilor au fost foarte apreciate de părinţi, constituind un bun exemplu despre cum dreptul copilului la familie înseamnă şi atenţie, afecţiune şi comunicare. Neglijarea copiilor de către părinţi, nealocarea unui timp zilnic pentru a vorbi cu copiii, neindeplinirea nevoilor de baza ale acestora, ignorarea problemelor şcolare (absenteism, comportament violent la şcoală) sunt factori care afecteaza negativ dezvoltarea copilului în termeni de sănătate şi bunăstarea fizică şi psihică.