Investim în viitor. Lecțiile pe care peste 500 de elevi din Cluj le învață după școală

Ora 13:00. Clopoțelul sună de ieșire, iar elevii își strâng nerăbdători ghiozdanele și dau buzna pe ușă. Se bucură că au mai scăpat de o zi de școală. În comuna Poieni, din județul Cluj, copiii s-au împărțit în două categorii: cei mai bunișori la învățătură și cu ceva posibilități financiare merg la școala din orașul învecinat, Huedin. Ceilalți au rămas mai aproape de casă, la școala gimnazială din comună. Mulți vor rămâne aici și după aceea, pentru că părinții nu-și permit să-i poarte la liceu și uneori nici nu văd rostul. Nici ei n-au învățat carte, dar s-au deprins de mici să-și câștige singuri existența și de atunci… se descurcă. Viitorul nu îl văd mai departe de linia orizontului. Poate doar dacă o trec în zbor, direct în Spania sau Germania, să câștige o pâine mai bună.

Deși sunt la gimnaziu, unii abia acum învață lunile anului și au greutăți în recunoașterea propriilor emoții. Despre ”a fi punctual” bănuiesc că înseamnă să pui punctul acolo unde trebuie, iar ”a respecta” înseamnă să nu-i mai vorbească urât colegului de bancă. Pentru asta rămân câteva ore după școală, să li se explice, cu răbdare și fără presiunea notelor, că orice lecție la care sunt atenți îi poate ajuta în viață, că agresivitatea nu îi face mai puțin vulnerabili și nici mai respectați.

Deși nu mai au stare de când au auzit și ei clopoțelul, câțiva tineri își stăpânesc pornirea de a o rupe pe fugă spre ieșire. După câteva minute de pauză, se adună, pe rând, într-o sală de clasă unde pentru încă 2-3 ore vor avea parte de niște lecții ”altfel”. Unii rămân de dragul ”doamnelor” care se ocupă de ei, alții spun că sunt chiar interesați, iar unii vin mai mult obligați de director sau de profesorii care îi amenință că îi lasă corigenți. Până la urmă nu mai contează, curând începe să le placă și uită că a trecut deja ora la care de obicei o rupeau spre casă.

Dintre toți, Ema se face remarcată pentru că e mai înfiptă, mai vorbăreață. Răspunde la aproape toate întrebările și îi place să fie în centrul atenției. E în clasa a VIII-a și mai are 7 frați, 2 mai mari, restul mai mici. Întreaga familie e întreținută de tatăl care lucrează ca om de serviciu la gară. Conștientizează certurile dese și lipsurile, tocmai de aceea și-a propus să aibă o viață mai bună decât părinții ei. ”Vreau să mă fac coafeză. O să merg la o școală profesională în Cluj, să învăț și apoi să mă angajez undeva, cât de repede. Nu vreau să rămân aici”, spune Ema. Vorbește frumos și se vede că își alege cuvintele astfel încât răspunsurile ei să impresioneze, dar fără să cosmetizeze adevărul: ”La clasă nu prea îmi place pentru că nu înțeleg lecțiile și am rămas în urmă față de alți colegi. Aici învățăm lucruri interesante, să fim mai prietenoși, să nu ne mai certăm tot timpul”, mai spune spune ea.

Ca Ema sunt majoritatea elevilor care participă la activitățile de după școală din cinci comunități rurale din județul Cluj: Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Iar ”doamnele” care îi îndrumă sunt psihopedagogi și dascăli cu experiență, care îi ajută să reducă decalajul față de colegii lor mai silitori. Greșeala nu e pedepsită cu ton ridicat sau notă proastă, ci cu o explicație. I se respectă dreptul fiecăruia de a nu ști sau de a nu vrea să răspundă. Nu-i nimic, data viitoare poate o să vrea să împărtășească o părere. Și de obicei așa se întâmplă. La lecția despre emoții am aflat că mulți se tem să sentimentele îi fac vulnerabili. E mai bine să fii dur, agresiv, să nu-ți pese de nimic. Și totuși, când îi confrunți cu situații concrete din viața lor, își dau seama că au sentimente. ”Dar tu îți iubești frățiorul mai mic, care are nevoie de protecția ta? Daaa! Nu ți-a fost rușine când ai luat o notă mică? Ba da… Nu ai fost trist când mama ta a fost bolnavă… Ba da…”. În asta constau lecțiile de după școală. Nu se face doar teorie și știință, se formează caractere, se înmoaie suflete și se descoperă visuri despre un viitor mai bun.

Prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” ne dorim să oferim o șansă reală copiilor de la țară să se integreze și să rămână în sistemul de învățământ. Rezultatele mai slabe, situația financiară precară sau lipsa de implicare a părinților sunt factori care îi poate determina pe copii să renunțe prematur la școală.  Prin servicii de consiliere și asistență educațională, împreună cu măsuri financiare și materiale, urmărim schimbarea atitudinii acestor tineri față de școală și de educație, precum și scăderea riscului de abandon școlar. Meditațiile, masa caldă oferită la prânz și programul de tip școala după şcoală sunt menite să completeze oferta educațională din comunitățile rurale și să îi ajute pe copii, dar și pe părinți, să conștientizeze importanța educației. Folosind instrumente educaționale interactive, urmărim creșterea performanței școlare și menținerea în sistem pentru peste 500 de copii din cele cinci comunităție în care se desfășoară proiectul.

„Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”, este un proiect al Fundației World Vision România cofinanțat din  Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Prioritatea de investiții 10(i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. Contract Nr. POCU/74/6/18/104571. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.983.905,55 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 7.799.988,51 lei, echivalentă cu 97,70% din valoarea totală eligibilă aprobată.    

Şcoala este mult mai atractivă pentru 260 de copii care iau parte la activităţile educaţionale din cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”

Şcoala a devenit mult mai atractivă pentru 260 de copii din comunităţile Predeşti, Sopot, Băileşti (jud. Dolj) şi Parpaniţa (jud. Vaslui) care, începând din aceasta toamnă, iau parte la activităţile educaţionale din cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”, desfăşurat de World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Româna.

Proiectul vizează livrarea unor servicii integrate și centrate pe nevoile educaționale ale copiilor din grupurile vulnerabile identificate la nivelul celor patru școli partenere, din jud. Dolj și Vaslui, în vederea facilitării accesului la educație și reducerii părăsirii timpurii a școlii. Printre activităţile proiectului, special gândite pentru a se plia pe nevoile copiilor, se numără implementarea unui model de grădiniţă prietenoasă, derularea de programe ,,şcoală dupa şcoală” pentru copiii din ciclul primar şi gimnazial, precum şi alte activităţi care, cu siguranţă vor fi pe placul celor mici şi le vor oferi experienţe de învăţare şi dezvoltare: şcoli de vară, grădiniţe estivale, şcoli duminicale, cluburi tematice, excursii şi tabere educaţionale.

O parte esenţială a activităţilor proiectul o reprezinta sesiunile de consiliere individuală şi de grup, în cadrul cărora, prin metode şi exerciţii adecvate vârstei, copiii învaţă cum să-şi gestioneze emoţiile, să-şi crească stima de sine, să comunice cu mai multă uşurinţă, să-şi cunoască punctele tari şi slabe, să fie responsabili şi să ia decizii asumate. Atunci când va fi nevoie, copiilor li se vor alătura şi părinţii, care vor fi ajutati să depășească anumite situații dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor. Totodata, în cadrul proiectului, peste 190 de părinţi vor lua parte la Şcoala Părinţilor – un program de educare parentală ce include patru componente esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului: sănătatea, educaţia, protecţia şi participarea copilului. Activitatea se va desfăşura de-a lungul a 10 sesiuni de informare ce vor pune accentul pe rolul şi importanţa educaţiei, adoptarea celor mai bune tehnici de disciplinare pozitivă şi a unui stil de viaţă sănătos pentru întreaga familie.

,,În cei trei ani de desfăşurare a proiectului, 691 de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari din clasele primare şi gimnaziale şi părinţii lor vor fi beneficiari direcţi ai activităţilor. Înscrierea acestora în proiect se face anual în baza unor criterii de vulnerabilitate, astfel ca toţi beneficiarii proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate” sunt fie copii aflaţi în risc educaţional, fie copii în situaţii de sărăcie şi excluziune socială. Prin activităţile din cadrul proiectului, care sunt special gândite pentru a răspunde nevoilor educaţionale ale copiilor, ne dorim să îi atragem cât mai mult către şcoală şi să-i ajutăm să-şi îmbunătaţească rezultatele şcolare pentru a avea şansa la un viitor mai bun”, a spus Nicoleta Ana Nistor, manager proiect ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”.

Spre exemplu, Sergiu, are 11 ani şi este elev în clasa a V-a. El mai are 8 fraţi cu care împarte hainele, încălţămintea şi mâncarea. Ca în majoritatea comunităţilor rurale, părinţii lui Sergiu nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă stabil. Fiecare zi este pentru ei o adevărată provocare. Pentru a avea ce să le pună copiilor pe masă, aceştia mai lucrează cu ziua în comunitate sau vara la câmp. De multe ori, pentru a le da o mână de ajutor, Sergiu îi ajută în gopodarie sau are grijă de fraţii lui mai mici. Cel mai greu este în sezonul rece, când pentru a se încălzi toţi copiii dorm într-o singură cameră. Acolo îşi fac lecţiile, mănâncă şi se joacă. În ciuda condiţiilor grele în care creşte şi se dezvoltă, Sergiu nu a uitat să viseze. El îşi doreşte să devină medic. În cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”, Sergiu ia parte la activităţile programului Şcoală dupa Şcoală, în cadrul căruia serveşte masa la şcoală şi participă timp de doua ore la activităţi educationale menite să-l ajute să-şi îmbunătăţească cunoştinţele la limba română şi matematică, dar şi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi interrealaţionare pentru o mai bună integrare în mediul social.

Proiectul ,,Alege Școala educație de calitate, viitor în comunitate!” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

34 de profesori și specialiști în educație au absolvit cursuri de formare adaptate la nevoile copiilor, prin programul „Investiție în Mediul Rural”

  • Peste 500 de elevi din mediul rural și-au îmbunătățit frecvența și rezultatele școlare
  • Mai mult de 500 de părinți au mers la „Școala părinților” și au primit consiliere

34 profesori și specialiști în educație din ONG-uri au absolvit în acest an cursuri speciale de formare adaptate la nevoile actuale ale copiilor, prin ediția 2017-2018 a programului strategic național „Investiție în Mediul Rural” finanţat de Fundatia Vodafone Romania şi implementat alături de World Vision România şi Fundația Principesa Margareta a României . Participanții la sesiunile de formare, bazate pe metode moderne de structurare și livrare a conținutului, sunt implicați în activitatea a 13 centre sociale de tip Școală după școală” finanțate de Fundaţia Vodafone România în cadrul celei de-a treia ediții a acestui program. Printre temele acoperite s-au aflat dezvoltarea aptitudinilor de comunicare expresivă în lucru cu copiii și folosirea metodelor moderne nonformale de educație expresivă.

Prin sprijinul primit în cadrul centrelor, peste 500 de copii din mediul rural și-au îmbunătățit substanțial frecvența și rezultatele școlare, ajungând la o prezență de aproape 100% la ore, pe care au menținut-o până la finalul anului școlar. Îmbunătățirea a fost obținută inclusiv în cazul unor elevi cu handicap fizic și al celor care au rămas repetenți în anii anteriori. De asemenea, mai mult de 500 de părinți au mers la „Școala părinților” și au participat la consiliere, o altă componentă a programului „Investiție în Mediul Rural”, primind consiliere de la specialiști pentru îmbunătățirea comunicării cu cei mici și a suportului acordat acestora și informații despre importanța educației și dezvoltarea relației cu copiii.

Cele 13 centre sociale de tip Școală după școală” se află în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov, Alba, Vâlcea, Dolj, Cluj și Vaslui. Înainte de participarea în program, rata medie de absenteism a elevilor era de 40%. Pentru implementarea activităților din program, Fundația Vodafone România a încheiat parteneriate strategice cu două ONG-uri cu experienţa în dezvoltarea proiectelor de susţinere a copiilor şi a familiilor defavorizate din mediul rural: Fundația Principesa Margareta a României și Fundația World Vision România. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România în acest program se ridică la aproape 960.000 de lei, dintr-un buget total de peste 1,2 milioane de lei.

˶Componenta de formare a profesorilor și a specialiștilor din domeniul educației este noutatea acestei ediții a programului. Credem că nu este suficient să ne concentrăm strict pe suportul direct acordat copiilor, de aceea ne-am dorit să ne adresăm în același timp profesioniștilor care lucrează cu ei. Este o nevoie evidențiată clar și în concluziile studiului nostru „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, derulat la nivel național. Studiul subliniază această nevoie de perfecţionare a resursei umane din domeniul educației, inclusiv prin programe specifice de dezvoltare profesională pentru lucrul cu elevii din comunitățile dezavantajate din punct de vedere socioeconomic. Ne bucurăm că primele rezultate ale sesiunilor de formare ne-au arătat că suntem pe drumul cel bun cu această intervenție”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

˶În centrele „Școală după școală” derulăm atât activități ce vizează zona de remediere școlară, prin suportul acordat elevilor în asimilarea celor două materii de bază, matematica și limba română, cât și activități educative non-formale, ce urmăresc dezvoltarea unor abilități diverse din mai multe domenii, cum ar fi muzica, sportul și arta. Copiii răspund foarte bine la suportul pe care îl primesc, îmbunătățirea performanțelor lor școlare fiind un indicator cât se poate de clar al evoluției lor”, a declarat dr. Mihaela-Loredana Nabăr, Head of Grants Acquisitions and Management Department, Fundația World Vision Romania.

Programul „Investiție în Mediul Rural” s-a bucurat de sprijinul a 175 de voluntari, inclusiv 42 de persoane în vârstă, care s-au fost implicați în diverse activități de la centrele de tip „Școală după școală”.

Înainte de programul „Investiție în Mediul Rural”, jumătate dintre copiii participanți aveau probleme de înțelegere a enunțurilor unor probleme și nu reușeau să își facă temele. Aproape niciunul dintre elevii clasei a doua nu știa să-și scrie numele, să scrie cifrele de la 1-10 și să facă operații aritmetice cu aceste cifre. În urma participării în activitățile zilnice ale centrelor, copiii au deprins în proportie de 100% cunoștințele necesare pentru a putea rezolva aceste operațiuni. În prezent, aproape toți copiii din cele 13 centre „Școală după școală” se duc la orele de a doua zi cu temele scrise la disciplinele de bază. De asemenea, 230 de copii merg în tabără în perioada iulie-august 2018. Tot în cadrul programului, 7 dintre centre au fost dotate cu mobilier și diverse echipamente IT.

Am dat START Proiectului Alege Școala – educație de calitate, viitor în comunitate!

Fundația World Vision România în Parteneriat cu Patriarhia Română au demarat proiectul Alege Școala ‐ educație de calitate, viitor în comunitate!

Scopul proiectului este de a reduce numărul de copii și elevi aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, din comunitățile Șopot, Predești, Băilești (jud. Dolj) și  Parpanița (jud. Vaslui), printr-un continuum de servicii și de măsuri destinate unui numar de 691 de antepreșcolari, preșcolari și școlari din clasele primare și gimnaziale și părinții lor, dintre care 100% beneficiază de măsuri și servicii integrate, implementate de echipe pluridisciplinare atât în cadrul unor centre de resurse educaționale, cât și prin intermediul serviciilor educaționale oferite de către partenerii asociați din proiect.

Proiectul vizează livrarea unor servicii integrate și centrate pe nevoile educaționale ale copiilor din grupurile vulnerabile identificate la nivelul celor 4 școli selectate, din jud. Dolj și Vaslui în vederea facilitării accesului la educație și reducerii părăsirii timpurii a școlii. Astfel, principalele acțiuni implementate în acest sens sunt:

– implementarea unui model de grădiniță prietenoasă,

– derularea unui program de tip „școală după școală”,

– furnizarea de servicii integrate de consiliere (socială, dezvoltare personală)

– crearea unor centre de resurse educaționale, care să complementeze educația de bază.

Durata de implementare a proiectului este de 36 luni.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 .

155 de copii defavorizaţi din mediul rural au beneficiat de activităţi socio-educaţionale în cele cinci centre şcoală după şcoală susţinute de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România

155 de copii din categorii vulnerabile din județele Dolj, Ialomița și Vâlcea au beneficiat de activităţi socio-educaţionale în cinci centre şcoală după şcoală create în cadrul proiectului ”Educație pentru Schimbare”. Proiectul, implementat de Fundaţia World Vision România, s-a derulat pe o perioadă de un an, având ca scop reducerea abandonului școlar în rândul copiilor aflaţi în dificultate din mediul rural şi a fost finanţat de Fundația Vodafone România prin ”Programul Strategic de Investiție în Mediul Rural”, cu suma de 333.000 lei, bugetul total al proiectului fiind de 364.400 lei.

Alături de cei 155 de copii din categorii vulnerabile care au beneficiat atât de sprijin în efectuarea temelor şi în activităţi socio-educaţionale desfăşurate după orele de curs, cât şi de o masă caldă sau un pachet alimentar, alţi 131 de copii au fost implicaţi în diferitele activităţi ale proiectului, astfel fiind sprijiniţi un număr total de 286 de elevi din spaţiul rural.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităților, cele 5 centre au fost amenajate şi dotate cu mobilier adecvat nevoilor copiilor, echipamente IT și materiale educaționale, cum ar fi cărţi de specialitate, manuale, jocuri şi programe educative. De asemenea, 15 cadre didactice au participat la programul de formare si asistenţă pentru managementul centrelor de tip şcoală după şcoală şi implementarea activităţilor de tip educaţie non-formală, program oferit de Fundaţia World Vision România.

Proiectul „Educație pentru Schimbare” face parte din Programul Strategic de Investiție în Mediul Rural al Fundației Vodafone România, derulat în comunitățile rurale din toate județele țării, care susține dezvoltarea de proiecte în domeniile educației și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orașele mici din România. Proiectul a fost implementat cu ajutorul a 3 asociații locale și 2 grupuri de inițiativă care au beneficiat de un program integrat de asistență și pregătire pentru organizarea activităților din centrele școală după școală. Acestea au fost:

  1. Asociația ProTineret Bucovăț, com. Bucovăț, jud. Dolj
  2. Asociația pentru Dezvoltare Comunitară “EURO”BREASTA, com. Breasta, jud. Dolj
  3. Asociația “Copiii – Speranța Armășeștiului”, com. Armășești, jud. Ialomița
  4. Grup de inițiativă Roșiori, com. Roșiori, jud. Ialomița
  5. Grup de inițiativă Scundu, com. Scundu, jud. Vâlcea

Copiii din proiectul ,,Educaţie pentru schimbare” au fost plecaţi în tabară

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În perioada vacanţei de Paşti, copiii din centrele şcoală dupa şcoală, create în cadrul proiectului „Educaţie pentru schimbare”, finanţat de Fundaţia Vodafone România, au participat la o tabără organizată special pentru ei împreună cu asociaţiile care implementează proiectele. Având în vedere ca beneficiarii centrelor şcoală dupa şcoală sunt copii vulnerabili, pentru majoritatea a fost pentru prima dată când au fost într-o excursie şi au văzut muntele.

Copiii din cele doua centre din Ialomiţa, Roşiori şi Armăşeşti, au fost în Poiana Braşov, iar copiii din centrele din Vâlcea (Scundu) şi Dolj (Breasta şi Bucovăţ) au participat la tabăra de la Straja.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tabăra a fost cu specific montan şi a inclus activităţi de orientare pe munte şi orientare cu busola, montarea unui cort, acordarea primului ajutor, drumeţii, activităţi în parcul de aventură, foc de tabără, vizionarea unor filme educative, vizitarea diverselor obiective turistice (oraşul Braşov, Grădina Zoologică Braşov, Castelul Peleş – cei din Ialomiţa, Schitul Straja, Crucea Straja, Oraşul Târgu Jiu – cei din Vâlcea şi Dolj.)

Vacanţa s-a încheiat şi odată cu ea şi proiectul, însă copiii vor continua activităţile până la sfârşitul anului şcolar.

Fundația Vodafone România alocă 333.000 de lei pentru educația a 155 de copii defavorizaţi din mediul rural

Fundația Vodafone România alocă 333.000 de lei pentru a sprijini 155 de copii din diferite categorii vulnerabile din mediul rural să beneficieze de activități de tip „școală după școală”. Activitățile fac parte din proiectul „Educație pentru Schimbare”, implementat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România.

Scoala dupa Scoala (2)

Proiectul „Educație pentru Schimbare” a demarat în vara anului 2016 cu scopul de a reduce abandonul școlar în rândul copiilor din mediul rural aflați în dificultate și este finanțat de Fundația Vodafone România prin „Programul Strategic de Investiție în Mediul Rural”. Copii din județele Dolj (Şcoala Gimnazială Bucovăţ şi Şcoala Gimnazială Breasta), Ialomița și Vâlcea participă gratuit la activități de tip „școală după școală” desfășurate în cinci centre create în cadrul acestui proiect, dotate cu mobilier adecvat, cu echipamente IT și cu materiale educaționale. Activitățile includ rezolvarea temelor, meditații pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare, formarea unor deprinderi și abilități – socializare, lucru în echipă, creşterea stimei de sine, igienă, protecţia mediului, teatru, dans şi ansamblu folcloric. De asemenea, copiii beneficiază de o masă caldă sau de un pachet cu alimente.

Proiectul „Educație pentru Schimbare” este implementat cu ajutorul a trei ONG-uri locale și a două grupuri de inițiativă, care beneficiază de un program integrat de asistență și pregătire pentru organizarea activităților din centrele „școală după școală”. Astfel, 15 cadre didactice care lucrează cu copiii în cele cinci au urmat două cursuri de formare, în cadrul cărora au fost abordate teme precum metode nonformale de lucru cu copiii, mobilizare comunitară pentru asigurarea sustenabilității proiectelor și managementul voluntarilor care desfășoară activități cu copiii.

Şi profesorii merg la şcoală

În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la Bucureşti, profesorii implicaţi în programul „Educaţie pentru Schimbare” au participat la cursul „Şcoală după şcoală – resurse şi metode de învăţare, mobilizare şi managementul voluntarilor”. Acest curs a avut ca obiectiv îmbunătaţirea resurselor şi metodelor de învăţare în cadrul activităţilor din programele ,,Şcoală dupa şcoală”. Timp de 3 zile, cei 12 participanţi au făcut schimb de experienţă, au învăţat şi experimentat metode non-formale de lucru cu copiii şi au făcut diferenţa dintre joc şi joacă.

20161031_142006

IMG_2079

În acelaşi timp, profesorii participanţi s-au uitat mai atent la grupul ţintă şi au identificat nevoile copiilor, punând accent pe cele care pot fi acoperite prin programele ,,Şcoală dupa şcoală”. În afară de asta, au schimbat idei despre spaţiul de învăţare şi au discutat despre ciclul învăţării prin experienţă, ritmul, efortul şi atenţia în procesul de învăţare, ingrediente pentru stimularea învăţării.

IMG_2050

La final, întrebaţi cum li s-a părut cursul şi cum l-ar defini, participanţii au răspuns: ,,explozie de idei”, ,,am deschis porţile către o lume nouă”, ,,simt ca ne-aţi reparat”, ,,plăcut, amuzant, atrăgător”, ,,am învăţat ceva de la fiecare şi am transmis informaţiile mele către ceilalţi”, „am fost toţi speciali, dar diferiţi”.

20161101_160820

Programul ,,Educaţie pentru Schimbare” desfăşurat de fundaţia World Vision România cu Sprijinul Vodafone face parte din Programul Strategic de Investiţie în Mediul Rural pe care Fundaţia Vodafone îl deruleaza în toate judeţele ţării şi care susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. Acesta este singurul program de acest gen, cu acoperire naţionala, derulat de o fundaţie. In prima ediţie, desfăşurată ȋn perioada februarie 2015 – iulie 2016, Fundaţia Vodafone România a acordat o finanţare totală de 653.645 de euro.

Mai multe detalii: http://www.worldvision.ro/educatie-pentru-schimbare-a832.html

Avem nevoie de programe de tip ”Scoala dupa Scoala”

72,8 % din parinti si-ar dori sa isi inscrie copilul intr-un program Scoala dupa Scoala contra unei contributii fie si minime”Programul Scoala dupa Scoala poate sa raspunda unor probleme majore de pe agenda publica a ultimilor ani: absenteismul scolar, parasirea timpurie a scolii, procentele tot mai mici de promovabilitate la examenele nationale.”

Stiati ca:

  • 5,6 % dintre parinti au afirmat ca au accesat  pentru copii servicii private de tip Scoala dupa Scoala?
  • 72,8 % din parinti si-ar dori sa isi inscrie copilul intr-un program Scoala dupa Scoala contra unei contributii fie si minime?
  • 15,2% din parinti afirma ca bunicii supravegheaza nepotii?

Pe 18 februarie am lansat in cadrul unei conferinte la Palatul Parlamentului „Raportul de cercetare privind nevoia de programe de tip Scoala dupa Scoala”.

Raportul prezinta punctul de vedere al parintilor cu privire la calitatea și accesibilitatea programului Scoala dupa Scoala in 11 judete: Alba, Bistrita-Nasaud, Cluj, Constanta, Dambovita, Dolj, Hunedoara, Ialomita, Maramures, Vaslui si Valcea. Totodata, cercetarea scoate in evidenta unele aspecte pentru care trebuie gasite solutii privind garantarea accesului la acest serviciu si implicit asigurarea egalitatii de sanse pentru toti copiii.

„Programul Scoala dupa Scoala poate sa raspunda unor probleme majore de pe agenda publica a ultimilor ani: absenteismul scolar, parasirea timpurie a scolii, procentele tot mai mici de promovabilitate la examenele nationale. Credem ca includerea acestui program in Legea Educatiei Nationale dar si serviciile infiintate pana in acest moment sunt pasi importanti in acest sens.

Speram ca rezultatele studiului sa convinga decidentii politici de necesitatea prioritizarii investitiei in copii folosind inclusiv Fondurile Europene care vor fi disponibile incepand cu acesta.” declara Daniela Buzducea, Director de Advocacy World Vision Romania.

Din cei 72,8 % parinti care ar fi dispusi sa aloce o suma de bani pentru program,  37,9% ar aloca sub 100 lei lunar/per copil iar 25,9 % ar aloca intre 100 -200 lei lunar/per copil. Sumele pe care parintii sunt dispusi sa le plateasca pentru un program Scoala dupa Scoala difera in functie de mediul de rezidenta, venitul mediu al familiei si numarul de copii. Parintii din mediul rural intr-o proportie mai mare fata de cei din urban declara ca nu pot aloca nici un ban pentru program sau sumele alocate sunt de sub 100 lei/luna/copil.

Cititi intregul raport aici.  De asemena, va invitam sa vizionati si filmul despre „Scoala dupa Scoala” pentru a afla ce spun oamenii implicati, parintii si copiii din program