Fundația World Vision România și MSD România demarează proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” în comunitățile din județul Dolj

Fundația World Vision România, alături de compania farmaceutică Merck Sharp and Dohme (MSD) România, au demarat un amplu program de reducere a mortalității materne din ţara noastră marti, 5 aprilie, la Craiova, ca parte a iniţiativei globale MSD for Mothers prin proiectul „Mame pentru viața. Viață pentru mame”.

DSC_1906

Sunt incluse în proiect comunele Argetoaia, Bralostița, Breasta, Bucovăț, Carpen, Cernăteşti, Coțofenii din Dos, Predeşti, Scăeşti şi Şopot.

Evenimentul de lansare a proiectului „Mame pentru viață. Viață pentru mame” dedicat comunităților județului Dolj a avut loc astăzi, în sala Consiliului Județean Dolj. La eveniment au participat reprezentanți ai autoritatilor locale, instituțiilor medicale și de protecția copilului, ai societaților profesionale, reprezentanți ai societații civile, precum şi jurnaliști.
Proiectul desfăşurat de World Vision se va derula în următorii trei ani și se va adresa unui număr de 15.000 de femei din 30 de comunităţi vulnerabile din 3 județe – Dolj, Vaslui și Vâlcea, cu obiectivul de a crea un model de succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite. Proiectul Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” este finanţat din fonduri câştigate de World Vision România ca parte a unui grant global MSD for Mothers, ce se ridică la 500.000 de dolari pentru următorii 3 ani. MSD for Mothers este o inițiativă cu o durată de 10 ani, ce aplică expertiza MSD și experienţa în abordarea provocărilor medicale de la nivel mondial pentru a reduce mortalitatea maternă în întreaga lume. Proiectul lansat în România reprezintă una dintre cele mai mari investiţii de CSR derulate de o companie farmaceutică din România şi se numără printre cele mai mari investiţii sociale private din domeniul sănătăţii.

DSC_1913
În judeţul Dolj sunt vizate comunele Argetoaia, Bralostița, Breasta, Bucovăț, Carpen, Cernăteşti, Coțofenii din Dos, Predeşti, Scăeşti, Şopot. Populaţia totală a acestor comune este de aproape 30.000 de locuitori, din care sunt peste 5.000 de femei fertile, cu vârsta între 15 şi 40 de ani. Evaluarea iniţială a comunităţilor a identificat 101 gravide şi 11 minore însărcinate care vor putea beneficia de sprijin şi consiliere în cadrul acestui proiect, încă de la început.
Rata mortalităţii materne în România este de peste două ori mai mare față de media UE-27, de trei ori mai mare decât în Slovacia, Slovenia și Bulgaria, de aproape şase ori mai mare decât în Italia și Spania şi de aproape zece ori mai mare decât în Austria şi Polonia. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința sarcinilor și avorturilor la minore, ceea ce indică atât lipsa educaţiei pentru sănătate, cât și accesarea redusă a serviciilor de planning familial. Intervenţiile din cele 30 de comunităţi – selectate pe baza ratei sărăciei şi a ratei mortalității materne – vor contribui la îmbunătăţirea competenţelelor cadrelor medicale, prin servicii medicale integrate, pre şi post natale.
În cadrul proiectului vor fi desfăşurate campanii educaţionale de către educatorii voluntari recrutați din cadrul comunitaților, va fi facilitat accesul femeilor vulnerabile la servicii medicale şi vor fi folosite, într-un mod inovator şi adaptat acestor comunităţi, soluţii tehnologice pentru asistenţa prenatală şi planning familial. 225 de funizori de servicii medicale din aceste judeţe vor fi incluşi în proiect, alături de autorităţi locale, participând la crearea unui model sustenabil de oferire a unor servicii integrate, adaptate nevoilor grupului ţintă. Susţinerea autorităţilor centrale şi locale pentru a livra servicii adaptate femeilor vulnerabile face parte, de asemenea, din proiectul MSD for Mothers Romania – „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”.

DSC_1917
„Am convingerea ca prin acest proiect, putem schimba radical viaţa femeilor din comunitătile rurale, le putem ajuta să îşi cunoască şi să îşi exercite drepturile de accesare a serviciilor de sănătate maternă şi reproductivă, de planning familial. Doar dezvoltând şi capacitând comunităţile locale, crescând gradul de informare, educaţie şi responsabilizare ne putem atinge obiectivul de a preveni decesele materne evitabile şi de a avea copii doriţi şi sănătosi. Romania merită alte statistici în privinţa sănătăţii materno-fetale, şi sunt convinsă că vom reuşi să le schimbăm împreună”, a declarat Dr. Cornelia Paraschiv Scărlătescu, Health Manager World Vision România.
“Proiectul “Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”, parte a programului global MSD for Mothers, va face o reală diferenţă pentru româncele din medii vulnerabile şi va contribui, pe termen lung, la atingerea misiunii ambiţioase a proiectului – aceea a nicio mamă să nu mai moară dând viaţă. În România, MSD susţine comunităţile locale printr-o platformă locală de responsabilitate, eforturile noastre locale vizând poziţiile fruntaşe pe care ţara noastră le deţine în Uniunea Europeană într-o serie de afecţiuni, inclusiv cancerul de col uterin şi mortalitatea maternă”, a declarat Adelina Nedelcu, Communications Manager MSD România.

DSC_1919

Acţiuni incluse în proiect:
• Elaborarea și promovarea de cursuri de învățare de la distanţă pentru personalul medical, puse la dispoziție prin intermediul unei platforme online, prin utilizarea infrastructurii digitale existente.
• Facilitarea accesului femeilor la îngrijire maternală, prin crearea de grupuri care să sprijine diseminarea informațiilor și mediatizarea relației dintre personalul medical şi femeile din cadrul grupului vulnerabil. Se utilizează tehnologia de telefonie mobilă pentru a oferi femeilor asistență de planificare familială și asistență prenatală.
• Creşterea capacităţii autorităților locale și centrale de a asigura accesul neîntrerupt al femeilor la servicii integrate de îngrijire maternală și de planificare familială.
• Grupul vizat de proiect include fiecare dintre axele menționate mai sus: medici de familie/ medici de planificare familială, asistente medicale, asistente comunitare, mediatori sanitari pentru populația de etnie romă, moașe, clinici/specialiști în planificare familială și obstetrică și ginecologie, personal din maternități din zonele urbane de proximitate (225 de beneficiari direcți), precum şi cele 15.000 de femei care sunt beneficiari direcți în zonele rurale.

Pentru mai multe detalii:
Cornelia Paraschiv Scărlătescu 0731 444 621
Adelina Nedelcu 0730 074 428

***
Despre proiectul MSD for Mothers
MSD for Mothers (proiect cunoscut ca Merck for Mothers in Statele Unite si Canada) este o iniţiativă cu o durată de 10 ani, ce aplică expertiza ştiinţifică şi de business a MSD – precum și resursele financiare ale companiei şi experienţa în abordarea provocărilor medicale de la nivel mondial – pentru a reduce mortalitatea maternă în întreaga lume. MSD for Mothers furnizează soluţii durabile, axate pe îmbunatăţirea calităţii îngrijirii medicale a mamelor, precum şi pentru creşterea accesului femeilor la servicii de planificare familială.
Până acum, eforturile derulate în acest proiect au contribuit la îmbunătăţirea accesului la servicii medicale de calitate pentru gravide şi la servicii de planificare familială pentru un număr de 4,8 milioane de femei, în 30 de ţări din întreaga lume. Mai multe informaţii pe http://merckformothers.com/

Despre World Vision România
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație creştină care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 25 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.
World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

Despre MSD România
Compania americană Merck Sharp and Dohme (MSD) a dechis un birou în România în urmă cu 21 de ani, fiind una dintre primele companii farmaceutice multinaţionale cu prezenţă locală. Cu un accent constant pe inovaţie şi ştiinţă, MSD oferă în România un portofoliu extins, de peste 50 branduri inovatoare, în 2 categorii principale: medicamente de uz uman (medicamente eliberate pe bază de reţetă şi vaccinuri) şi medicamente de uz veterinar.
MSD este prezent în arii terapeutice critice precum diabet, imunologie, hepatită C, HIV, antibiotice și antifungice pentru îngrijire spitalicească, antiinflamatoare. În plus, MSD are un portofoliu divers de vaccinuri pentru copii si adulţi. Datorită inovaţiilor în portofoliul curent şi în portofoliul de R&D din hepatită C, HIV şi vaccinuri – un exemplu recent fiind vaccinul candidat împotriva Ebola – MSD deţine la nivel global o poziţie de lider în boli infecţioase. În acelaşi timp, compania dezvoltă soluţii inovatoare pentru a ajuta la îmbunătățirea vieții pacienţilor care luptă cu cancerul.
Fiind o companie responsabilă, recunoaştem că avem un rol de jucat – în parteneriat cu alți actori cheie – în a ne asigura că produsele noastre sunt accesibile pacienţilor care au nevoie de acestea. Astfel, prezenţa MSD în board-urile ARPIM (Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente) şi LAWG (Local American Working Group), precum şi în asociaţiile Foreign Investors Council (Consiliul Investitorilor Străini) şi AmCham (Camera Americană de Comerţ) denotă angajamentul companiei faţă de piaţa din România. Mai mult, platforma locală de responsabilitate corporativă “MSD pentru viaţă. Împreună pentru viaţă” operează prin 4 piloni, cu accent în zona de sănătate, precum şi în susţinerea comunităţilor locale. Compania a luat ca o provocare plasarea actuală a României pe locuri fruntaşe, în Uniunea Europeană, într-o varietate de boli cronice sau boli foarte grave, inclusiv în mortalitatea maternă. În MSD, la baza strategiei de business se află angajamentul față de valori și integritate. Astfel, de la toţi angajaţii companiei este aşteptat un comportament etic și în conformitate cu Codul de conduită al MSD, aliniat la Codul de Etică al ARPIM şi EFPIA și, de asemenea, la legislația românească. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.msd.ro sau www.merck.com.

Zilele Asistentei Sociale: „Promovarea demnitatii umane: profesionisti si servicii sociale.”

Aflata la cea de a doua editie, Conferinta Nationala din cadrul Zilelor Asistentei Sociale a avut ca tema anul acesta „Promovarea demnitatii umane: profesionisti si servicii sociale”. World Vision Romania a prezentat tema „Proiectele de securitate alimentara – model integrat de prevenire a abandonului scolar si de combatere a saraciei”, in cadrul workshop-ului „Programe integrate de prevenire in asistenta sociala”. Cu acest prilej, World Vision Romania a vorbit despre modele de interventie prin integrarea mai multor abordari pentru a adresa problema saraciei si a abandonului scolar: interventia din cadrul proiectelor de securitate alimentara si dezvoltare economica, activitatile educationale pentru copii si cele specifice pentru parinti.

DSC_0032

O ora de seminar pentru studentii de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara

In paralel, la Facultatea de Zootehnie si Medicina Veterinara (USAMV), World Vision Romania a fost invitat de catre doamna Conf. Univ. Dr.  Mihaela Ivancia pentru a le vorbi studentilor despre cercul vicios al sarciei si despre cum organizatia adreseaza problema copiilor nevoiasi de la sate prin proiecte de agircultura si dezvoltare rurala. Tinerii, studenti la specializarea „Controlul si expertiza produselor alimentare”, au fost indrumati sa voluntarieze pentru World Vision Romania pentru a deprinde inca de pe bancile facultatii aptitudini practice de lucru.

DSC_0007

Prezentarea a fost sustinuta de catre Gabriela Grama si Rozica Tita.  Invitatia a venit ca urmare a aparitiei repetate a infograficului despre cercul vicios al saraciei in presa locala si centrala (Vocea ONG). De altfel, Doamna Conf. Univ. Dr. Mihaela Ivancia este si consilier judetean si a vizitat proiectele de agricultura si dezvoltare rurala World Vision Romania prin Caravana ONG organizata in cadrul proiectului local Vocea ONG.

DSC_0015

World Vision Romania lanseaza, in parteneriat cu MSD Romania, proiectul „Mame pentru viata. Viata pentru mame”, cu scopul reducerii mortalitatii materne in tara noastra

Fundatia World Vision Romania, impreuna cu compania farmaceutica Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, a demarat luni, 14 martie, un amplu program de reducere a mortalitatii materne din tara noastra, ca parte a initiativei globale MSD for Mothers, cu obiectivul ca nicio mama sa nu mai moara dand viata.

Anisoara si copiii ei - fotografie de Bogdan Baraghin

Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc astazi la Camera Deputatilor, in sala de sedinte a Comisiei pentru Sanatate si Familie, sub forma unei dezbateri la care au participat nume de referinta din Camera Deputatilor, Senat, Guvern si institutii subordonate, Presedintie, Ambasada Statelor Unite in Romania, societati profesionale si specialisti.

Rata mortalitatii materne in Romania este de peste doua ori mai mare fata de media UE-27, de trei ori mai mare decat in Slovacia, Slovenia si Bulgaria, de aproape sase ori mai mare decat in Italia si Spania si de aproape zece ori mai mare decat in Austria si Polonia².

Programul de reducere a ratei mortalitatii materne in Romania va fi desfasurat in urmatorii 3 ani si isi propune sa dezvolte un model integrat si inovativ de servicii de planificare familiala, sanatate reproductiva si asistenta a gravidelor, in zonele defavorizate din tara noastra. Programul este finantat din fonduri obtinute de World Vision Romania ca parte a unui grant global MSD for Mothers, ce se ridica la 500.000 de dolari pentru urmatorii 3 ani. MSD for Mothers este o initiativa cu o durata de 10 ani, ce aplica expertiza MSD si experienta in abordarea provocarilor medicale de la nivel mondial, pentru a reduce mortalitatea materna in intreaga lume. Proiectul lansat in Romania reprezinta una dintre cele mai mari investitii de CSR ale unei companii farmaceutice din Romania si se numara printre cele mai mari investitii sociale private, din domeniul sanatatii.

Gabriela si copilul ei - fotografie de Mihai Barbu

„De peste 25 de ani, World Vision Romania se straduieste ca, prin toate programele realizate alaturi de partenerii sai, sa imbunatateasca viata copiilor din mediile cele mai dezavantajate. Stim deja ca o viata mai buna pentru copii incepe cu o stare buna de sanatate a mamei si cu respect pentru puterea sa de a da viata. De aceea vrem ca prin acest program sa ne alaturam, cu resurse, specialistilor care vegheaza la sanatatea mamelor si sa oferim viitoarelor mame, indiferent daca sunt din mediul rural sau urban, din familii bogate sau sarace, sansa de a se bucura de acest statut privilegiat”, a mentionat Daniela Buzducea, Directorul Executiv al Fundatiei World Vision Romania.

„Proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame, parte a programului global MSD for Mothers, va face o reala diferenta pentru romancele din medii vulnerabile si va contribui, pe termen lung, la atingerea misiunii ambitioase a proiectului – aceea a nicio mama sa nu mai moara dand viata. De asemenea, proiectul se va integra in platforma noastra locala de responsabilitate, ce opereaza prin 4 piloni, cu accent pe sustinerea comunitatilor si pe sanatate, eforturile noastre locale vizand pozitiile fruntase pe care Romania le detine in Uniunea Europeana intr-o serie de afectiuni, inclusiv cancerul de col uterin si mortalitatea materna”, a declarat Fabrizio Giombini, Directorul General al MSD Romania.

Proiectul desfasurat de World Vision se va adresa unui numar de 15.000 de femei din 30 de comunitati vulnerabile, din 3 judete – Dolj, Vaslui si Valcea, cu obiectivul de a crea un model de succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate materna, prin prevenirea sarcinilor nedorite si prin sustinerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite. Interventiile din cele 30 de comunitati – selectate pe baza ratei saraciei si a ratei mortalitatii materne – vor contribui la imbunatatirea competentelelor cadrelor medicale, prin servicii medicale integrate, pre si post natale.

In acelasi timp, in proiect vor fi desfasurate campanii educationale, va fi facilitata legatura femeilor cu cadrele medicale si vor fi folosite, intr-un mod inovator si adaptat acestor comunitati, diverse solutii tehnologice. 225 de funizori de servicii medicale din aceste judete dar si primariile locale vor fi inclusi in proiect, participand la crearea unui model sustenabil de oferire a unor servicii integrate, adaptate nevoilor grupului tinta. Sustinerea autoritatilor centrale si locale pentru a livra servicii adaptate femeilor vulnerabile face parte, de asemenea, din proiectul MSD for Mothers Romania.

Irina si copiii ei - fotografie de Bogdan Baraghin

 

Actiuni incluse in proiect:

  • Elaborarea si promovarea de cursuri de invatare de la distanta pentru personalul medical, puse la dispozitie prin intermediul unei platforme online, prin utilizarea infrastructurii digitale existente.
  • Facilitarea accesului femeilor la ingrijire maternala, prin crearea de grupuri care sa sprijine diseminarea informatiilor si mediatizarea relatiei dintre personalul medical si femeile din cadrul grupului vulnerabil. Se utilizeaza tehnologia de telefonie mobila pentru a oferi femeilor asistenta de planificare familiala si asistenta prenatala.
  • Cresterea capacitatii autoritatilor locale si centrale de a asigura accesul neintrerupt al femeilor la servicii integrate de ingrijire maternala si de planificare familiala.
  • Grupul vizat de proiect include fiecare dintre axele mentionate mai sus: medici de familie/ medici de planificare familiala, asistente medicale, asistente comunitare, mediatori sanitari pentru populatia de etnie roma, moase, clinici/specialisti in planificare familiala si obstetrica si ginecologie, personal din maternitati din zonele urbane de proximitate (225 de beneficiari directi), precum si cele 15.000 de femei care sunt beneficiari directi in zonele rurale.

Lansare Mame pentru viata 2

 

Despre World Vision Romania

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International, prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. World Vision Romania este o fundatie crestina care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Fundatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirata de valorile crestine, fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen. In 25 de ani de prezenta in Romania, fundatia a ajutat peste 500.000 de copii si adulti, in 400 de comunitati din 8 judete.

World Vision Romania crede in dreptul la sanse egale pentru copiii de la sate si de la oras si de aceea in comunitatile rurale unde este prezenta desfasoara programe de dezvoltare comunitara pe termen lung cu focus pe educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala, angajament civic si crestin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la conditii de viata mai bune prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc. Proiectele sale se concentreaza pe transformarea comunitatilor si a membrilor acestora, pentru a realiza o viata implinita pentru fiecare copil.

 

Despre MSD Romania

Compania americana Merck Sharp and Dohme (MSD) a dechis un birou in Romania in urma cu 21 de ani, fiind una dintre primele companii farmaceutice multinationale cu prezenta locala. Cu un accent constant pe inovatie si stiinta, MSD ofera in Romania un portofoliu extins, de peste 50 branduri inovatoare, in 2 categorii principale: medicamente de uz uman (medicamente eliberate pe baza de reteta si vaccinuri) si medicamente de uz veterinar.

MSD este prezent in arii terapeutice critice precum diabet, imunologie, hepatita C, HIV, antibiotice si antifungice pentru ingrijire spitaliceasca, antiinflamatoare. In plus, MSD are un portofoliu divers de vaccinuri pentru copii si adulti. Datorita inovatiilor in portofoliul curent si in portofoliul de R&D din hepatita C, HIV si vaccinuri – un exemplu recent fiind vaccinul candidat impotriva Ebola – MSD detine la nivel global o pozitie de lider in boli infectioase. In acelasi timp, compania dezvolta solutii inovatoare pentru a ajuta la imbunatatirea vietii pacientilor care lupta cu cancerul.

Fiind o companie responsabila, recunoastem ca avem un rol de jucat – in parteneriat cu alti actori cheie – in a ne asigura ca produsele noastre sunt accesibile pacientilor care au nevoie de acestea. Astfel, prezenta MSD in board-urile ARPIM (Asociatia Producatorilor Internationali de Medicamente) si LAWG (Local American Working Group), precum si in asociatiile Foreign Investors Council (Consiliul Investitorilor Straini) si AmCham (Camera Americana de Comert) denota angajamentul companiei fata de piata din Romania. Mai mult, platforma locala de responsabilitate corporativa “MSD pentru viata. Impreuna pentru viata” opereaza prin 4 piloni, cu accent in zona de sanatate, precum si in sustinerea comunitatilor locale. Compania a luat ca o provocare plasarea actuala a Romaniei pe locuri fruntase, in Uniunea Europeana, intr-o varietate de boli cronice sau boli foarte grave, inclusiv in mortalitatea materna. In MSD, la baza strategiei de business se afla angajamentul fata de valori si integritate. Astfel, de la toti angajatii companiei este asteptat un comportament etic si in conformitate cu Codul de conduita al MSD, aliniat la Codul de Etica al EFPIA si, de asemenea, la legislatia romaneasca. Pentru mai multe informatii, vizitati www.msd.ro sau www.merck.com.

 

Despre proiectul MSD for Mothers

MSD for Mothers (proiect cunoscut ca Merck for Mothers in Statele Unite si Canada) este o initiativa cu o durata de 10 ani, ce aplica expertiza stiintifica si de business a MSD – precum si resursele financiare ale companiei si experienta in abordarea provocarilor medicale de la nivel mondial – pentru a reduce mortalitatea materna in intreaga lume. MSD for Mothers furnizeaza solutii durabile, axate pe imbunatatirea calitatii ingrijirii medicale a mamelor, precum si pentru cresterea accesului femeilor la servicii de planificare familiala.

Pana acum, eforturile derulate in acest proiect au contribuit la imbunatatirea accesului la servicii medicale de calitate pentru gravide si la servicii de planificare familiala pentru un numar de 4,8 milioane de femei, in 30 de tari din intreaga lume. Mai multe informatii pe http://merckformothers.com/

 

Povestea Ioanei, bursiera „Vreau in clasa a noua!”

Ioana are 16 ani si locuieste intr-un sat din judetul Vaslui. Odata cu terminarea clasei a VIII a, viitorul Ioanei era incert – pentru a merge mai departe la liceu familia ei trebuia sa ii asigure lunar banii pentru transport: peste 100 de lei. Prin Fundatia World Vision Romania, Ioana a devenit beneficiara a Proeictului „Vreau in clasa a noua!”, bursa ei lunara fiind oferita de Asociatia Sfantul Vasile, asociatie prezidata de episcopul Sofian Brasoveanul.

Ioana1

Constantin, reprezentantul Asociatiei Sfantul Vasile in relatia cu Ioana,  are 31 de ani si este medic neurochirurg. S-a stabilit in Germania, dar nu a rupt complet legaturile cu tara in care s-a nascut. Membrii Asociatiei Sfantul Vasile au decis, la propunerea episcopului Sofian, sa o sprijine pe Ioana sa isi continue studiile la liceu.

La inceput de primavara, Constantin si Ioana s-au intalnit la Iasi unde au petrecut, pentru a doua oara, o zi impreuna. Prima data s-au cunoscut in preajma sarbatorilor de Craciun, la sediul World Vision din Negresti. Acum, de martisor, cei doi s-au intalnit la Iasi unde au mers la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, au vizitat Parcul Copoul si Muzeul Eminescu, dar si Bojdeuca lui Creanga. Pasionata de istorie, Ioana i-a povestit ca isi doreste sa devina avocat, judecator sau chiar politician de viitor pentru Romania. „Daca tu faci tot ce tine de tine pentru a invata si pentru a avea o cariera, Dumnezeu te va ajuta!”, a fost incurajarea lui Constantin.

Ioana2

Ioana nu a venit singura, ci insotita de mama ei, Agripina, beneficiara a proiectului Made in Rural, dar si a proiectului de cresterea iepurilor, ambele derulate de Fundatia World Vision Romania. Agripina i-a adus in dar lui Consantin un covoras tesut traditional la razboiul de tesut. Impresionat de talentul si staruinta mamei, Constantin a incurajat-o pe Ioana sa isi sprijine mama prin promovarea produselor pe internet.

Ioana3

Cuvintele pot sa devina arme – atelier pentru bursierii „Vreau in clasa a noua”

Cuvintele pot sa devina arme! Asta au invatat bursierii „Vreau in clasa a noua” din Cluj in urma unui atelier de lucru sustinut de Mircea Toma, presedintele ActiveWatch. Timp de doua zile, bursierii au invatat ca de multe ori cuvintele sunt folosite impotriva grupurilor minoritare sau vulnerabile, afectandu-le prin discursuri instigatoare la ura.

WVR_9650

La invitatia Fundatiei Dezvoltarea Popoarelor, bursierii clujeni au invatat cat de usor se formeaza stereotipurile, cum cuvintele sunt de multe ori cele mai puternice arme si cat de mult rau le putem face celor din jurul nostru daca nu pretuim drepturile fiecarui om. Toate aceste informatii au fost intelese in cadrul atelierului „Prevenirea, remedierea si combaterea discursului instigator la ura in noile mijloace media”, sustinut de Mircea Toma, cunoscut activist si presedintele ActiveWatch. Timp de doua zile, acesta i-a invatat pe bursieri cum sa idendifice si sa analizeze discursul instigator la ura si infractiunile determinate de ura.

Cu ajutorul unor documentare alese cu grija, bursierii au reusit sa identifice numeroase exemple de astfel de discursuri chiar in randul colegilor din cadrul scolilor in care invata – fie ca au ca motiv etnia sau religia. Asa au invatat ca oamenii de toate varstele devin producatori de continut in mediul online, unde vorbele rautacioase provoaca mai mult rau decat constientizau pana atunci.

WVR_9891

Dupa ce au studiat si analizat fenomenul si au dobandint instrumentele necesare pentru a le adresa in mod critic, tinerii au demonstrat ca au capacitatea sa raspunda in mod adecvat la acest fenomen si sa devina producatori de continut online constructiv – prin realizarea unor afise care sa previna, remedieze si combata discursul instigator la ura.

La sfarsitul celor doua sesiuni de informare, bursierii au inteles ca informatiile online sunt o extraordinara resursa pentru ei. Cu toate acestea, au inteles si ca daca nu isi aleg atent informatiile, aceastea se pot transforma intr-o forta distructiva.

Dupa ce au descoperit diferitele forme de discriminare ale discursului rasist -inca existente in Romania – bursierii au fost stimulati sa gandeasca critic si sa-si dezvolte competentele de comunicare, toleranta si intelegere a persoanelor vulnerabile si a empatiei cu privire la aceste persoane.

 

300 de beneficiari ai Fundatiei World Vision Romania invata tehnici de intretinere a plantatiilor pomicole

In luna martie, 300 de beneficiari ai Fundatiei World Vision Romania din comunele vasluiene Rafaila, Todiresti, Dumesti, Laza si Ivanesti vor invata tehnici de intretinere a plantatiilor pomicole: epoca de aplicare a taierilor, intretinerea si rodirea pomilor.

Foto 001 Instructaj curatarea pomilor la Baltati logo

In prima saptamana, au participat deja 150 de beneficiari din comunele Ivanesti, Todiresti si Dumesti la lucrari practice in livada din comuna Baltati, judetul Iasi. Astfel, beneficiarii au insusit cunostinte privind tehnica de curatare si stropire a pomilor pe care le vor aplica pentru intretinerea propriilor pomi dar si pentru intretinerea altor pomi din comunitate si pentru a avea un venit suplimentar in gospodarie.

In luna noiembrie a anului trecut, 270 de gospodarii, 18 scoli si 12 biserici din comunele vasluiene Rafaila, Todiresti, Dumesti, Laza si Ivanesti au primit prin Fundatia World Vision Romania pachete de cate 20 de pomi fructiferi: meri, peri, pruni, caisi, ciresi si visini. In plus, beneficiarii vor mai primi si ustensile de lucru: foarfece de taiat si aparat de stropit, iar vreme de un an au sansa de a participa la cursuri si lectii practice in livada. Valoarea donatiei acordate de Fundatia World Vision Romania se ridica la suma de 22.700$ care insumeaza cei 6000 de pomi donati, ustensilele de lucru si participarea la sesiuni de instruire.

foto 2

Pana acum, beneficiarii au mai partcipat la cursuri privind tehnologia de plantare a pomilor si elemente tehnologice privind producerea materialului saditor pomicol. In lunile urmatoare, beneficiarii vor mai invata despre erbicidarea pentru combaterea buruienilor, fertilizarea plantatiilor de pomi si intretinerea solului. La finalul sesiunilor, beneficiarii vor mai invata despre controlul calitatii produselor pomicole, recoltarea si valorificarea in stare proaspata.

Foto 003 Instructaj curatarea pomilor la Baltati logo

In total au fost donati 6000 de pomi, iar primele roade vor bucura peste 2000 de copii care vor avea necesarul de vitamine prin consum de fructe sanatoase. In mediul rural exista un grup in crestere de copii foarte vulnerabili care provin din familii sarace, cu un singur tip de venit, adesea doar alocatia sau venitul social. Astfel, 225.000 de copii se duc zilnic flamanzi la culcare, iar 72% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor sub 5 ani o dieta minima acceptabila, ceea ce provoaca imbolnaviri grave sau malnutritie.

 

Mame pentru viata. Viata pentru mame

In luna femeii, cand sarbatorim viata, femininatea si maternitatea,  sa nu uitam ca Romania afiseaza statisticile cele mai ingrijoratoare privind sanatatea femeii, din intreaga Uniune Europeana.

  • Mortalitatea materna este de doua ori mai mare comparativ cu media UE 27, de trei ori mai mare decat in Slovacia, Slovenia si Bulgaria si de aproape zece ori mai mare decat in Austria si Polonia.
  • La nivel national, rata avorturilor este dubla fata de media UE si constituie principala metoda de contraceptie a romancelor.
  • Mai mult de 10% din toate nasterile din Romania sunt inregistrate la adolescente, cu varsta sub 19 ani, si tot mai multe la fete sub 14 ani.

Pentru Gabriela si alte 15.000 femei ca ea, World Vision Romania impreuna cu Merck Sharp & Dohme Romania (MSD) lanseaza proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame” – un program de 3 ani care va dezvolta un model integrat, inovativ, de servicii de planificare familiala, sanatate reproductiva  si asistenta a gravidelor, desfasurat  in zonele cele mai defavorizate din tara noastra. Proiectul a fost castigat de Romania, in cadrul unei competitii stranse, si constituie unul din cele mai mari granturi oferite de o companie farmaceutica pentru un proiect de responsabilitate sociala din sanatate.

Gabriela si copilul ei - fotografie de Mihai Barbu

Evenimentul de lansare a proiectului se va desfasura sub forma unei dezbateri care va aduce in prim plan, pe agenda guvernatilor si a opiniei publice, problemele stringente legate de situatia si drepturile femeilor din comunitatile vulnerabile si cele rurale, din Romania.
Dezbaterea va avea loc luni, 14 martie 2016, incepand cu 12:30 (inregistrarea participantilor va incepe cu ora 12:00), in sala 2 a Comisiei pentru Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor – intrarea A3, S2, corp B2, etaj 2 (str Izvor 2-4).

La eveniment vor participa nume de referinta din Camera Deputatilor, Senat, Guvern, CNAS, Presedintie, Ambasada Statelor Unite in Romania, societati profesionale si specialisti.

Va invitam sa fiti alaturi de noi intr-o campanie pentru redarea demnitatii femeii in Romania rurala, pentru politici publice care sa protejeze dreptul la viata si sanatate al mamei si copilului, in zonele defavorizate ale Romaniei. Obiectivul nostru este: „Nicio mama nu trebuie sa mai moara dand viata”
.

O primavara frumoasa si implinita  alaturi de cei dragi, va dorim!

Povestea Anei, o noua bursiera „Vreau in clasa a noua”

Ana Maria are 15 ani si este o tanara timida, politicoasa si foarte sensibila. Mama ei este casnica, iar tatal munceste ca mecanic pe unde gaseste. Ana are o singura sora, care este mai mica, Andreea, si care are doar 8 anisori. Cele doua fete sunt foarte apropiate si se sustin reciproc, mai ales cand Andreea are nevoie de ajutor la teme.

_DSC0135

Chiar daca situatia financiara de acasa este foarte grea, Ana este o eleva silitoare. Face zilnic 60 km naveta in oras, pentru ca parintii nu isi permit sa o tina la gazda. In ciuda dificultatilor financiare, tanara, care este eleva la un colegiu de prestigiu din Ramnicu Valcea la specializarea Filologie, a obtinut semestrul trecut media 9,58. Ii place foarte mult limba romana si doreste sa urmeze studiile  Academiei de Politie din Bucuresti.

„Imi place foarte mult sa invat, pentru mine este o prioritate. Desi nu imi permit sa imi cumpar carti, citesc tot ce imi cade in mana. Consider ca fara carte nu ai viitor. Pentru mine, liceul este in primul rand o rampa de lansare, care ma va ajuta sa imi cladesc un viitor frumos si implinit. Doresc sa urmez Academia de Politie din Bucuresti si pentru a ajunge aici trebuie sa fiu foarte bine pregatita si sa studiez foarte mult.”, spune Ana.

Ana la activitatile de socializare

Dezvoltarea abilitatilor de comunicare pentru tanara reprezinta o prioritate. Cu toate ca nu isi permite sa isi cumpere carti, merge zilnic la biblioteca, citeste de pe internet sau imprumuta carti de la colegi.

„Cartile ma inspira, ma dezvolta, imi transmit idei care imi pot schimba gandirea si felul in care actionez, imi arata alte perspective asupra problemelor din viata mea.”, declara tanara.

Luna aceasta, Ana a devenit beneficiara a proiectului „Vreau in clasa a noua”. Pentru prima data, Ana a participat la activitatile de socializare din cadrul proiectului si a fost foarte incantata.

„Cred ca aceste activitati ma vor ajuta foarte mult sa ma dezvolt personal, sa cunosc alti tineri si sa imi dezvolt abilitatile de comunicare”, spune cu incantare tanara bursiera.

Ajuta si alti copii precum Ana sa mearga la liceu accesand urmatorul link: bit.ly/1ISK3p4

Povestea lui Alexandru, bursier „Vreau in clasa a noua!”

Alexandru are 15 ani si este un baiat timid, politicos si foarte sensibil.

Mama lui este casnica, iar tatal munceste cu ziua prin sat. Din pacate, parintii lui nu au prea multa carte, iar tatalui ii place sa bea din cand in cand. Aproape niciodata nu le ajung banii de paine, iar inainte de a intra in proiectul de burse, Alex (asa cum il alinta mama lui si cum il striga prietenii) purta o singura pereche de tenisi rupti, indiferent de anotimp. Nici acum nu sta mult mai bine in ceea ce priveste imbracamintea, caci desi e iarna el nu poarta haina, ci doar o bluza de trening.

alex

Alexandru a fost sef de promotie cand a terminat clasa a VIII-a. A fost recomandat pentru proiectul de burse de catre profesorii lui si directorul scolii generale in care a invatat.

Baiatul are un defect congenital la unul dintre ochi. Dupa indelungi staruinte ale coordonatorului de proiect si a restului familiei, tatal lui l-a adus la consult la Bucuresti la un medic sufletist de la Spitalul de Oftalmologie. Din pacate, prea tarziu. Ignoranta parintilor a facut ca Alexandru sa fie acum partial nevazator.

Desi este inzestrat cu o inteligenta peste medie si invata cu staruinta si ambitie, Alexandru nu ar fi putut fi acum clasa a X-a la un Colegiu National de prestigiu daca nu ar fi avut sansa de a face parte din proiectul de burse.

Viata a fost nedreapta cu el, insa Alex zambeste in continuare, cu un zambet bland de copil maturizat prea devreme, cu un zambet bun si cald de om deja intelept, care stie ca ce e al lui e pus deoparte.

Alexandru_1

Alexandru are o sansa sa isi continue studiile si sa urmeze apoi o meserie care sa il ajute sa scape de traiul plin de lipsuri, datorita unor oameni inimosi care au crezut in el: mama lui, profesorii lui din scoala generala, lucratorii World Vision Romania si, nu in ultimul rand, donatorii de la Castrol.

Alexandru le multumeste tuturor, adresandu-le zambetul lui plin de speranta si un induiosator de simplu „Multumesc!”

 

Planuri mari pentru Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision Romania

Membrii Consiliului Consultativ al Copiilor – format din copii din proiectele World Vision Romania din judetele Cluj, Dolj, Ialomita, Vaslui si Valcea – s-au intalnit la sfarsitul saptamanii trecute la Baisoara, judetul Cluj, pentru a pune la punct planul lor de activitati pentru anul in curs.

WVR_9539

Cu aceasta ocazie, ei si-au prezentat rapoartele de activitate pe 2015 si au analizat proiectele de impact derulate. De exemplu, elevii din Vaslui I s-au implicat si au reusit sa sarbatoreasca zilele de nastere ale copiilor si sa-si faca vocea auzita in cadrul evenimentului „Primar pentru o zi”. Pe langa aceste proiecte, cel mai impresionant este cu siguranta „Ice bucket purse”, prin intermediul caruia o familie vulnerabila a reusit sa se mute intr-o casa doar a lor.

WVR_9469

La randul lor, reprezentantii biroului Dolj i-au sprijinit pe elevii vulnerabili cu rechizite si au organizat „Scoala de vara” pentru elevii mai putin norocosi. In cadrul acestui proiect  au organizat cursuri de lectura, jocuri educative si activitati remediale.

La Valcea, pe langa un admirabil club de limbi moderne, elevii au organizat impreuna cu tinerii cercetasi tabara de vara de la Perisani la care au participat 48 de copii. Mai mult, ei au ajutat zeci de familii nevoiase sa aiba parte de sarbatori fericite si i-au colindat pe cei mai putin norocosi.

Elevii din biroul Vaslui II au evidentiat saracia vazuta prin ochii copiilor in cadrul proiectului Photo Voice si au organizat o serie de activitati pentru a asigura respectarea drepturilor copiilor din Romania.

WVR_9534

Reprezentantii biroului din Ialomita au impartasit cu colegii lor sentimentul de bucurie trait in momentul in care s-au intalnit cu zeci de copii din centrele de plasament care s-au bucurat de afectiunea si timpul petrecut alaturi de ei, mai mult decat de cadouri. Totodata, acestia au organizat training-ul „DA Incluziune, NU Discriminare” prin care au militat pentru integrarea persoanelor cu dizabilitati.

Nu in ultimul rand, reprezentantii biroului din Cluj au vorbit despre participarea lor la  evenimentul People Experiencing Poverty organizat de Reteaua Europeana Antisaracie la Bruxelles, dar si despre tabara de vara si traseele turistice amenajate in muntii Apuseni.

Dupa trecerea in revista a principalelor proiecte de anul trecut, tinerii s-au organizat si au pregatit o agenda plina de activitati pentru 2016.

WVR_9415

Primul proiect pe care il vor implementa vizeaza o campanie de informare cu privire la alcool, tutun si droguri destinata elevilor.

A doua activitate se refera la un training de „Project Management” care vizeaza indentificare de probleme/resurse disponibile din comunitati, gestionarea fondurilor, si punerea proiectului in aplicare.

Pana in toamna, elevii si-au asumat ca vor organiza si campanii de strangere de fonduri prin intermediul urmatoarelor activitati:

– Confectionare obiecte handmade (de catre copii) cu vanzare pusa in practica la zilele comunei/sarbatori.

– Organizarea de spectacole (de catre copii) cu taxa de intrare

– Organizare concursuri ce percep o taxa de intrare (gaming, biking, cultura generala etc)

 

Nu in ultimul rand, reprezentantii Consiliului Consultativ al Copiilor isi vor indrepta atentia si catre activitati de ecologizare:

– Competitii in scoli pentru colectare selectiva a deseurilor din natura

– Fonduri pentru amplasarea cosurilor de gunoi in pateneriat cu primaria locala

– In Saptamana Altfel fiecare birou zonal va pune la cale o astfel de activitate

 

Totodata, in colaborare cu Consiliul National al Elevilor se vor derula campanii pentru prevenirea abandonului scolar si pentru promovarea luptei anti-bullying.

WVR_9558

Trainingul s-a incheiat cu o seara plina de aventura si munca in echipa. Acestia s-au impartit in doua echipe si au devenit adversari in cadrul unui joc de evadare care le-a demonstrat cat de importanta este munca in echipa. Cei 12 membri ai Consiliului Consultativ al Copiilor din World Vision Romania au invatat ca munca in echipa si impartirea sarcinilor in functie de abilitatile fiecaruia sunt cele mai importante elemente in atingerea telurilor.