88 de familii nevoiase din judetul Cluj au primit 1.300 de pui, in cadrul unui proiect ce are drept scop securitatea alimentara si asigurarea de hrana sanatoasa. Familiile care au primit pasari provin din comunitati izolate sau cu copii multi, cu probleme de sanatate, care necesita o dieta speciala.
Cei mai multi beneficiari ai donatiilor de pui provin din familii fara venituri sau cu venituri minime. Este si cazul Maria, mama a cinci copii. Nici ea, nici sotul ei nu au un loc de munca stabil, traiesc intr-o camera fara utilitati, iar pentru ca situatia sa fie cu adevarat dramatica, in luna februarie toti cei cincii copii s-au imbolnavit de hepatita A. Cea mai mica fetita, Alexandra, nu are doi ani impliniti si, proaspat scapata de hepatita, si-a rupt mana si acum urmeza sa stea cu ghipsul pus cateva saptamani. Situtia lor este cat se poate de grea, iar cei 20 de pui primiti reprezinta o gura de oxigen exterm de necesara.
„Barbatul meu lucreaza cu ziua, pe unde poate… Primeste banii la saptamana, cate 200 – 300 de lei, depinde cate ore are lucrate. Toti copiii merg la scoala, insa sase luni au stat acasa ca au facut hepatita. In februarie, baiatul cel mare a venit acasa de la scoala si se simtea rau, i s-au ingalbenit ochii si am chemat salvarea. A fost epidemie de hepatita, toti au facut. Trebuiau sa tina regim, da sincer va zic ca au tinut regim in spital si inca o luna acasa, ca nu am avut posibilitatea. Suntem sapte persoane intr-o camera mica, mica. Acolo e si bucatarie, si dormitor, n-avem baie, n-avem apa, nimic. Mi-ar placea mie sa avem inca o camera, doua sa doarma macar cate doi intr-un pat” povesteste femeia.
In anul scolar proaspat incheiat, 3 din cei 5 copii au fost inscrisi in invatamantul primar, iar din toamna inca un frate li se alatura. Din pacate, lipsa banilor ii tin de multe ori pe baieti departe de scoala.
„Sincer va spun ca de multe ori nu au cu ce se incalta. Cand are unul papuci, n-are celalalt, cand are papuci, n-are trening si tot asa. De mancat mai mananca de la scoala cornul si laptele, dar de multe ori nu avem cum sa ii trimitem ca n-avem bani de haine, de caiete. Eu am terminat patru clase, nu m-a lasat saracia sa fac mai multe clase si nu-mi doresc sa pateasca la fel si copiii mei. Va dati seama ca la situatia mea puii astia inseamna foarte mult, ma ajuta mult sa ii hranesc pe copii. Ma ajuta foarte mult, mai ales ca nu avem acasa animale. N-avem nici bani sa cumparam, nici cu ce sa le hranim, suntem foarte necajiti”, mai spune Maria.
Intr-o situatie similara sunt si Mihaela si Daniel. Resemnati si cu privirile stinse, cei doi stau si asteapta sa ajunga masina care aduce puii. Povestesc cum nu au unde lucra, iar capul familiei are si probleme de sanatate. Nu stie exact ce are pentru ca nu isi permite sa mearga la medic pentru un diagnostic, insa sunt zile in sir cand nu poate face nimic din cauza durerilor de picioare. Au patru baieti, cel mai mic are 6 ani, iar cel mare 16 ani. Toti au fost infectati cu hepatita A, iar singurul care aduce un ban in casa este baiatul cel mare, care lucreaza la spatii verzi, insa nu primeste un salariu pe care sa se poata baza.
„Mai mergem cu ziua la munca, dar nu ne cheama lumea foarte des. Fara scoala nu prea ai ce face, amandoi am crescut fara parinti, ne-au crescut de mila niste oameni. Pe copii am vrea sa ii trimitem la scoala cat mai mult, dar daca nu ne permite jebu` ce sa facem. As vrea eu sa ajunga in situatia mea? Nici vorba, dar daca nu ne permitem mai mult ce putem face?”, povestesc cei doi parinti.
La fel ca si familia Mariei, Mihaela si Daniel impart o camaruta mica cu cei patru copii. Si-ar dori sa reuseasca sa primeasca macar un teren pe care sa-si poata face, pas cu pas, o casa din chirpici unde sa aiba macar doua camere si incearca tot ce pot sa-si incropeasca o mica gospodarie.
„Intr-o camera ne e toata casa. In covata ii spal pe copii, aducem apa de la fantana. Avem vreo 300 de metri pana la fantana, trebuie sa urcam un deal sa ajungem acolo. Avem cateva animale, cum au copiii pe unde au lucrat. Le-am ingrijit cum am putut si acum avem iepuri, rate, bibilici si curcani. Caram apa de la fantana si de 10 ori pe zi, cat trebuie sa fie pentru animale. Din gainile pe care le primim acum nu vrem sa taiem niciuna, vrem sa le tinem, sa faca oua, sa le inmultim daca putem”, povestesc cei doi.
In aceeasi saracie lucie se zbat majoritatea familiilor care au beneficiat de donatia de pui. Proiectul, in valoare de aproximativ 12.000 de lei, le va permite copiilor sa continue regimul alimentar prescris de medici si le asigura sanse sporite de insanatosire.