Povestea Dianei, un model de succes

Diana C. provine din mediul rural, dintr-o familie monoparentala, avand inca doi frati. Toti cei trei copii sunt dornici sa invete, sa mearga la liceu si, ulterior, la facultate si sa isi gaseasca un loc de munca. Copiii sunt atat de ambitiosi deoarece ii sunt foarte recunoscatori mamei lor care, desi singura, a avut grija de ei din salariul sau mic.

Cotiuga Diana

Astfel, Diana a devenit beneficiara a proiectului “Vreau in clasa  a noua”, fiind sprijinita sa frecventeze cursurile unui liceu cu profil de informatica. Pe tot parcursul proiectului, bursiera a dat dovada de o seriozitate aparte, fiind implicata si respectandu-si responsabilitatile.

“Proiectul Vreau în clasa a noua a însemnat pentru mine mai mult decat o bursa si un nou început, dar și speranța la un viitor mai bun. A fost principalul factor care a contribuit la dezvoltarea și educarea mea sociala. In cadrul proiectului am avut ocazia sa intalnesc multe tipuri de oameni, ceea ce m-a ajutat sa-mi largesc orizonturile si sa devin persoana care sunt azi. Cu ajutorul Vreau in clasa a noua am reusit sa finalizez studiile la un liceu de prestigiu, acesta fiind un pas important in realizarea mea profesionala. Acum, la 2 ani dupa iesirea mea din proiect, am o alta  viziune  asupra viitorului,  mai ales  datorita  cunostintelor  dobandite  pe tot  parcursul participarii la activitatile organizate in cadrul proiectului. Impactul pe care l-a lasat acest proiect asupra mea nu a constat in formarea mea ca eleva de nota 10, cat a constat in formarea mea ca persoana care sa fie capabila sa ia deciziile cele mai potrivite si sa identifice oportunitatile in crearea unei cariere.”

Dupa terminarea liceului cu rezultate foarte bune, Diana s-a inscris la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, alegand specializarea Marketing, acum fiind studenta in anul 3. Fata se declara incantata de domeniul pe care l-a ales, mai ales ca are posibilitatea sa puna in practica o parte din lucrurile invatate in activitatea pe care o depune pentru liga studentilor din care face parte, in calitate de coordonator departament marketing si fundraising.

Inca din perioada in care era beneficiara a proiectului, ea a ales sa devina voluntara in cadrul fundatiei World Vision Romania, pentru a putea astfel sa ajute alti copii, sa intoarca ajutorul care i-a fost acordat. Diana s-a implicat in numeroase activitati, de la campanii de strangere de fonduri (prin participare la actiunile de strangere de fonduri desfasurate in diferite locatii), pana la traducerea scrisorilor trimise de copii celor care ii sprijina.

Povestea Dianei reprezinta un model de succes pentru copiii din mediul rural deoarece a constientizat ca educatia reprezinta cheia succesului si, totodata, a ales  sa ii ajute pe cei din jurul ei prin implicarea in diferite activitati de voluntariat.

Liceenii brasoveni fac practica si prospectie pentru meserii de viitor prin proiectul “Elevul de azi, fermierul de maine”

Fundatia World Vision Romania organizeaza pentru liceenii de la Colegiul Tara Barsei din localitatea Prejmer sesiuni de practica inovativa si vizite tematice la companii din intreaga tara

“Elevul de azi, fermierul de maine” este un proiect care urmareste sa echipeze tinerii din invatamantul agricol cu abilitati, cunostinte si experiente menite sa-i stimuleze sa continue studiile de profil si sa adopte meseriile studiate.

In primavara acestui an, elevii Colegiului pentru Agricultura si Industrie Alimentara Tara Barsei au participat la sedinte de consiliere profesionala si sesiuni de practica online si offline pentru a putea sa ia decizii informate privind viitorul lor.

DSC_0229

Incepand din 19 octombrie 2015, si “bobocii” care au inceput sa studieze agricultura la Colegiul Tara Barsei vor avea ocazia sa testeze aievea viata de fermier la ferma Agrovision, zi de zi, timp de o saptamana.

Viitorii tehnicieni veterinari vor petrece cinci zile la Ferma Demonstrativa Agrovision din satul brasovean Crit, iar cei de la specializarea agroturism vor “fura meserie” de la familia care administreaza pensiunea Elena din aceeasi localitate.

Experientele pe care elevii le vor dobandi sunt importante, deoarece in mod obisnuit, experientele lor practice se limiteaza la lucrul in laboratorul si mica ferma de pasari din liceu. Aproape niciodata nu li se ofera ocazia sa lucreze in ferme sau pensiuni reale, intrucat companiile private nu au obligatia sa gazduiasca stagii de practica.

DSC_0127

In perioada 26 octombrie – 6 noiembrie vor fi implicati in proiect si elevii mai mari pentru care vor fi organizate vizite tematice in companii si universitati din intreaga tara. In functie de profilul studiat,  timp de cateva zile, liceenii vor vizita ferme, clinici veterinare, pensiuni si hoteluri sau fabrici de procesare a carnii si a laptelui, astfel incat sa capete o perspectiva realista asupra viitorului loc de munca.

La finalul proiectului, rezultatele “fermierilor de viitor” vor fi evaluate de catre profesori, iar cei mai buni dintre elevii participanti vor fi recompensati cu premii constand in echipamente IT.

Proiectul “Elevul de azi, fermierul de maine” se desfasoara in perioada 6 mai 2014 – 15 decembrie 2015, in parteneriat cu Colegiul pentru Agricultura si Industrie Alimentara „Tara Barsei” Prejmer si Ascendo S.R.L.

World Vision Romania deschide linia de SMS 8825 pentru donatii de 2 euro destinate sprijinirii copiilor sirieni

Incepand cu data de 15 octombrie a devenit activa, pentru 3 luni, linia de SMS 8825 prin intermediul careia pot fi donati cate 2 euro pentru ajutorarea copiilor sirieni afectati de fenomenul migratiei.

World Vision Romania deschide linia de SMS 8825 pentru sprijinirea copiilor sirieni blog

World Vision Romania a initiat Campania “Ajuta copiii refugiati din Siria! Ei n-au nicio vina, dar sunt cei mai afectati!” prin care doreste sa sprijine zecile de mii de copii si mame cu nou-nascuti care si-au parasit caminele ca urmare a conflictului intern din Siria. Acesti copii sunt acum in pericol sa devina malnutriti, sa fie abuzati si exploatati.

 

Pe site-ul donatie.ro puteti afla in timp real cate SMS-uri s-au strans pentru Campania “Ajuta copiii refugiati din Siria! Ei n-au nicio vina, dar sunt cei mai afectati!”.
Campanie desfasurata cu sprijinul Orange, Telekom Romania Mobile, Vodafone si ARC. Suma alocata cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. In retelele Orange si Telekom Romania Mobile pentru cartelele preplatite, TVA-ul a fost retinut la achizitionarea creditului. Pentru donatiile de pe cartele preplatite, in reteaua Vodafone utilizatorii nu platesc TVA.

 

“E nevoie mai mult ca oricand de solidaritate, responsabilitate si incredere. E momentul ca impreuna sa actionam rapid pentru a asigura conditii decente copiilor din taberele de refugiati. Cifrele neoficiale arata ca peste 8.000 de copii umbla acum neinsotiti pe strazile din Serbia si Croatia, fiind nevoiti sa doarma sub cerul liber, in prag de iarna, fara sa beneficieze de hrana sau asistenta medicala primara”, a declarat Daniela Buzducea, director executiv World Vision Romania.

 

Conform ultimelor cifre furnizate de UNHCR, peste 4.013.000 oameni au parasit Siria de la inceputul conflictului intern si, potrivit estimarilor, numarul lor va ajunge la 4,27 milioane pana la sfarsitul anului. In Europa au fost inregistrate aproape 429.000 cereri de azil ale cetatenilor sirieni incepand din anul 2011 si se asteapta ca numarul acestora sa creasca.

 

Prin campania de strangere de fonduri prin SMS, World Vision Romania se alatura demersului fundatiei derulat la nivel international de sustinere din punct de vedere umanitar a acestor oameni. Pana in prezent au fost distribuite pachete cu produse alimentare si apa potabila, precum si produse de igiena personala. La fiecare sfarsit de saptamana, echipe ale organizatiei World Vision Romania, special pregatite pentru astfel de situatii, au mers in taberele de refugiati si au stat de vorba cu copiii afectati de aceasta criza.

 

La nivel international, World Vision le-a oferit constant sprijin refugiatilor inca din martie 2011. In tot acest timp, peste 2 milioane de persoane au beneficiat de hrana, apa, produse de igiena si sprijin pentru continuarea educatiei copiilor.

 

Mai multe informatii despre implicarea WVR in criza refugiatilor sirieni puteti gasi la

http://www.worldvision.ro/refugiati/proiecte/siria-p1224.html

iar despre implicarea World Vision International

http://www.wvi.org/syria-crisis

Asociatiile si ONG-urile de arta populara din Oltenia, cu un pas mai aproape de Prima Retea Nationala de Sprijin a Mestesugarilor

Aproape 30 de reprezentanti ai organizatiilor locale de promovare a mestesugurilor populare, reprezentanti ai asociatiilor mestesugaresti infiintate in cadrul proiectului MADE IN RURAL si ai mass-media regionale au participat miercuri, 14 octombrie, la evenimentul local de prezentare a primei retele nationale a mestesugarilor rurali care a avut loc la Casa Baniei, Muzeul Etnografic din Craiova.

DSC_0313

Acesta este primul eveniment dintr-o serie de cinci evenimente similare, care vor avea loc in urmatoarele doua saptamani in toate zonele vizate de proiect – Sibiu, Iasi, Cluj si Bucuresti. Scopul evenimentelor este sa promoveze reteaua si oportunitatile pe care aceasta le creeaza, dar si sa coopteze noi membri, indeosebi organizatii care desfasoara activitati si proiecte pentru dezvoltarea si promovarea mestesugurilor populare in mediul rural.

Este imbucurator faptul ca primul eveniment regional de lansare a retelei a atras atentia organizatiilor locale preocupate de mestesugurile populare, cat si prezenta numeroasa a presei locale. Speram ca si in celelalte regiuni ale tarii ni se vor alatura cat mai multe astfel de organizatii, pentru ca Reteaua Nationala a Mestesugarilor Rurali sa primeasca girul a cat mai multor comunitati de mesteri populari din Romania. Reiteram, cu acest prilej, invitatia catre asociatiile locale de mestesugari si catre organizatiile care desfasoara activitati legate de mestesugurile populare sa ne contacteze pentru a lua parte la procesul de constituire a singurei federatii care apara interesele mesterilor din spatiul rural.”, a declarat Adrian Secal, managerul proiectului MADE IN RURAL.

 

Asociatiile din Dolj, dornice sa se afilieze la prima Retea Nationala a Mestesugarilor Rurali

Organizatiile de mestesugari din zona Olteniei au salutat initiativa de formare a retelei si si-au exprimat intentia de a se afilia acesteia. Interesul mesterilor populari din Dolj si din imprejurimile judetului fata de mestesuguri nu este recent, aceasta zona fiind una dintre cele mai active in cadrul proiectului.

Prin MADE IN RURAL, peste 300 persoane vulnerabile din Oltenia rurala au finalizat cursuri de tesatorie sau antreprenoriat, 42 dintre ele fiind premiate cu cate 10.000 de lei pentru a-si transforma pasiunea pentru mestesuguri intr-o mica afacere.

 

Mesterii populari au nevoie de recunoastere publica

Fundatia World Vision Romania dezvolta de peste patru ani proiecte care urmaresc revitalizarea artei populare mestesugaresti si promovarea acesteia ca oportunitate accesibila oamenilor din mediul rural pentru dezvoltarea economica a comunitatilor.

Reteaua nationala pentru sustinerea mestesugarilor reprezinta pasul urmator in structurarea initiativelor precedente si urmareste sa imputerniceasca asociatiile de mestesugari din spatiul rural sa gaseasca resurse si resorturi pentru a se autosustine si a se dezvolta.

Reteaua Nationala a Mestesugarilor Rurali va facilita schimbul de resurse intre organizatiile existente la nivel national, de la informatii de interes general – surse de finantare, oportunitati de desfacere etc. – pana la consultanta specializata.

Reteaua Nationala a Mestesugarilor Rurali completeaza actiunile desfasurate de diverse institutii sau ONG-uri in sprijinul mesterilor populari din spatiul rural si poate deveni structura care reprezinta public interesele acestora, in special in relatia cu factorii responsabili de clarificarea situatiei legislative a mesterilor populari.

Bursa „Vreau in clasa a noua” ii permite Roxanei sa viseze la o lume mai buna

Roxana este o tanara de 16 ani, bursiera in programul „Vreau in clasa a noua”, care intampina pe toata lumea cu o privire calda si un zambet placut. In ciuda problemelor de acasa, are intotdeauna o vorba buna pentru cei din jur. Locuieste impreuna cu parintii si fratele ei intr-o casa modesta, de dimensiunea unei garsoniere. E fericita ca parintii ei au reusit sa ii cumpere un pat pliant nou si ca, astfel, a reusit sa ii dea un nou aspect camerei.

CJ, Roxana, VC9 (3)

Din pacate, cele mai mari probleme ale Roxanei nu sunt doar cele materiale. Mama ei a suferit pana acum cinci operatii, iar tatal tinerei a suferit in primavara o interventie complexa, in care i s-a extirpat stomacul, iar acum este sub tratament cu citostatice. Pentru ca viata nu le-a oferit o cale usoara, Roxana si fratele ei au invatat inca de mici sa se ingrijeasca unul pe altul.

„In 2007, cand a fost operata mama, am gatit prima data impreuna cu fratele meu. Mama ne-a explicat prin telefon cum sa facem tocana de cartofi”, isi aminteste Roxana.

Pe langa suferintele parintilor, tanara bursiera „Vreau in clasa a noua” se lupta cu un astm bronsic din nastere si este convinsa ca va iesi invingatoare in viata. Este pasionata de logica si literatura, canta la flaut in fanfara bisericii, scrie o carte si isi doreste sa studieze medicina si sa devina medic stomatolog. Pentru asta, de trei ani incoace nu rateaza nicio ocazie sa isi petreaca timpul in cabinetul stomatologic din comuna si a ajuns sa fie mana dreapta a medicului. Ba mai mult, din luna aprilie, de cand tatal ei a fost operat, ii tine deseori locul mamei ei, care e angajata la cabinet. Asa a ajuns sa invete tot ce tine de meseria de asistenta dintr-un cabinet stomatologic si sa iubeasca si mai mult acest domeniu.

„Prima data m-am dus la cabinetul stomatologic cand aveam 13 ani, in urma cu trei ani. Atunci stateam si ma uitam ce face asistenta, ce substante foloseste, cum procedeaza. Intre timp am ajuns sa stau si in locul mamei. Cand am inceput semestrul doi mi-a fost teama sa nu imi scada rezultatele la invatatura, dar imi duceam cartile cu mine si invatam si la cabinet. In timp ce doamna stomatolog slefuieste dintii pacientului, eu imi pregatesc temele si am ajuns chiar sa am rezultate mai bune la scoala”, povesteste Roxana.

In tot acest timp, mama fetei sta acasa si il ingrijeste pe tatal ei, iar daca programul la cabinet se prelungeste are grija sa isi inlocuiasca fiica sa nu o suprasolicite.

„Cat nu pot eu sa ma duc, o sa mearga ea ca nu avem ce sa facem. E greu, dar ii place si ei. Daca e sa lucreze pana seara, eu termin treaba acasa si merg sa o inlocuiesc”, explica mama Roxanei.

Pe langa munca la cabinet, tanara trebuie sa faca naveta in Gherla, orasul cel mai apropiat de satul in care traieste. Acolo este eleva in clasa a X-a, insa nu se plange ca trebuie sa stea in statii de autobuz indiferent daca e frig, ploua sau e intuneric. Ii place la scoala, iar in primul an de liceu a fost fascinata de logica si engleza. Iar bursa primita din partea programului „Vreau in clasa a noua” o ajuta sa ajunga la liceu si sa isi cumpere strictul necesar. Pe langa golurile umplute din aceasta suma, ajutorul primit din partea World Vision Romania ii permite sa viseze la o viata mai frumoasa.

„E greu si nu stiu ce va fi, dar sper sa ne ajute Dumnezeu sa fie bine. Mi-ar placea sa merg la facultate. Acum as vrea sa fac cumva sa imi pot strange bani sa imi rezolv si din problemele de sanatate. Trebuie sa imi pun neaparat aparat ortodontic cat de repede pentru ca mi se incaleca dintii si ma doare foarte tare”, incheie bursiera.

Pentru ca ii place si literatura, Roxana  a inceput sa scrie o carte. Capitolele scrise le-a postat deja pe o platforma de specialitate pe internet si a adunat peste 2.300 de afisari.

„E vorba despre o fata careia intr-o dimineata oarecare i se schimba viata. Nu vreau sa povestesc in detaliu cartea, dar oamenii ma sustin. Sunt si 110 comentarii, toate sunt pozitive. Profesoara mea de romana a ramas uimita cand a vazut cartea”, marturiseste tanara.

Nu are prea multi prieteni, doar pe cei din comunitatea bisericii la care merge. Cu acestia participa la diferite activitati in aer liber sau iesiri organizate. Alaturi de ei este si in fanfara bisericii. Canta la flaut, iar in fiecare miercuri, vineri si duminica participa cu entuziasm la repetitii. Pentru ca tot acest talent sa nu se iroseasca, Roxana isi doreste sa isi permita sa ajunga la facultate, insa acest lucru nu depinde doar de eforturile pe care ea le face.

Poveste de succes. Si-a petrecut copilaria intr-un canton CFR, dar a ajuns studenta la marketing

Camelia este una dintre bursierele „Vreau in clasa a noua” care s-a dedicat in intregime programului si a constientizat ca acesta este singura ei sansa catre o viata mai buna. Anul acesta, tanara si-a incheiat studiile liceale, insa crede atat de mult in programul derulat de World Vision Romania incat ramane alaturi de liceenii care au atata nevoie de ajutor.

CJ, Camelia, VC9 (2)

Povestea Cameliei incepe atat de trist, incat un final fericit era un vis frumos la care nici nu indraznea sa spere. De la nastere si pana in urma cu cativa ani, Camelia a locuit intr-un canton CFR dintr-o comuna de langa Cluj.

„Era numai o camera, fara bucatarie sau baie. Am stat acolo de cand m-am nascut si pana am terminat clasa a noua, in 2012. Casa aceasta a fost construita cu ajutorul celor de la Habitat, dupa ce am facut multe ore de voluntariat pe alte santiere alaturi de mama mea si sora mea. La inceput nici nu am vrut sa ma mut din canton, acolo ma simteam acasa. Eram obisnuita cu conditiile acelea, eu nu stiam cum e sa stau intr-o casa normala”, povesteste Camelia.

Desi parea ca mai rau de atat nu se poate, cand era in clasa a patra, Camelia si-a pierdut tatal. Atunci, mama Cameliei a ramas singura cu doua fete. In programul „Vreau in clasa a noua” a fost bursiera prima data Ani, sora Cameliei, si pentru ca a fost o bursiera exemplara, iar situatia lor materiala era una foarte grea, cativa ani mai tarziu a fost selectata si Camelia.

Timp de patru ani, cat a fost in liceu, Camelia a fost bursiera „Vreau in clasa a noua” si s-a implicat in toate activitatile care s-au derulat cu proiectul.

„Mi-a placut programul Vreau in clasa a noua pentru ca am avut ocazia sa ma dezvolt, iar activitatile la care am participat m-au invatat lucruri pe care altfel nu as fi avut de unde sa le invat. Imi placea foarte mult vara cand mergeam la centrul Sf. Maria. Era frumos, ii ajutam pe beneficiari la ateliere de lucru manual, de pictura, de tesatorie. Ii ajutam sa pregateasca mancarea, faceam tot ce era nevoie. I-am insotit si in afara centrului, la activitati in aer liber. Am fost in fiecare an si m-am simtit foarte bine, am invatat ca pot sa ii ajut pe altii chiar daca nu am bani. Eu cred ca e important pentru bursieri sa inteleaga faptul ca nu primesc doar ajutor material, ci au si ocazia sa faca o fapta buna”, isi aminteste tanara.

Pe langa aceste activitati, Camelia sustine ca a vazut lucruri pe care altfel nu si-ar fi permis sa le vada niciodata: muzee, galerii, companii, drumetii si excursii in tara si in Ungaria. Aceste activitati i-au dat prilejul sa-si largeasca orizontul. Acum, ea este studenta la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, la specializarea Marketing. Dupa ce a studiat aceasta disciplina in liceu, Camelia a participat si la competitii de profil care i-au facilitat accesul la facultate. A intrat pe putinele locuri fara plata, iar acum se pregateste intens de o noua aventura. Mai mult, pentru ca programul „Vreau in clasa a noua” a ajutat-o sa isi implineasca visele, din aceasta toamna Camelia este interna in World Vision Romania si ii va ajuta pe actualii bursierii.

KFC, Pizza Hut si Pizza Hut Delivery lanseaza cea de-a opta editie a programului „Vreau in clasa a noua”, in parteneriat cu World Vision Romania

In luna octombrie, pentru al optulea an consecutiv, KFC si Pizza Hut sprijina programul World Vision Romania – „Vreau in clasa a noua” printr-o campanie de strangere de fonduri desfasurata in toate restaurantele din tara. Campania are ca scop sustinerea a cel putin 75 de copii cu posibilitati financiare limitate, din zonele rurale ale Romaniei, pentru a-si continua studiile la liceu. Dupa succesul editiei din 2014, cand a fost stransa o suma-record de 75,000 de euro, Pizza Hut Delivery se alatura campaniei, oferind clientilor posibilitatea sa doneze in locatii odata cu ridicarea comenzilor.

Intre 1 si 31 octombrie, oricine poate dona in urnele special amenajate din restaurantele KFC, Pizza Hut si Pizza Hut Delivery, indiferent de suma donata si fara a fi nevoit sa cumpere ceva.

Poster - Vreau in clasa a noua

Datorita rezultatelor peste asteptari ale editiei din 2014, 93 de copii si-au putut continua studiile la liceu, cu 23 mai multi fata de obiectivul initial. Fiecare elev din program este sustinut cu o bursa lunara de 250 de lei pentru a putea acoperi cheltuielile specifice scolii.

Multumita clientilor, angajatilor si tuturor celor care ne-au sprijinit in campania „Vreau in clasa a noua” am reusit anul trecut sa ajutam 93 de copii. In cei sapte ani de cand am inceput colaborarea cu World Vision Romania, am ajutat 717 copii sa-si continue studiile si sa faca pasi spre un viitor mai bun. In 2015 speram sa depasim din nou asteptarile si sa sustinem mai multi copii, care astfel sa-si construiasca speranta unui viitor mai bun, iar noi, o societate mai buna si mai pregatita”, declara Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC, Pizza Hut si Pizza Hut Delivery Romania.

Copiii sunt resursa cea mai de pret a unei tari pentru ca ei vor construi viitorul. Si cum jumatate din copiii Romaniei traiesc in mediul rural, unde riscul de saracie este de sase ori mai mare decat in mediul urban, nu putem ramane indiferenti. Doar unul din patru copii de la tara merge la liceu. Ceilalti, din lipsa de resurse financiare si de educatie in randul parintilor, raman acasa. Prin programul <<Vreau in clasa a noua>> ne asumam rolul de a veni in intampinarea acestor copii, oferindu-le burse scolare pe toata perioada liceului. Suntem foarte recunoscatori sa-i avem alaturi de noi in aceasta calatorie pe prietenii si partenerii nostri din cadrul companiilor KFC, Pizza Hut si Pizza Hut Delivery a caror daruire si implicare ne onoreaza, ne incurajeaza si ne motiveaza sa mergem mai departe.”, declara Cristina Mosteanu, Director Marketing World Vision Romania.

In campania din acest an, prin intermediul canalelor de social media, KFC, Pizza Hut si Pizza Hut Delivery propun tuturor fanilor sa impartaseasca povesti, amintiri si emotii din liceu si sa transmita mai departe mesajul campaniei, folosind hashtag-ul #anideliceu.

Ambasadorul proiectului este, pentru al treilea an consecutiv, Dani Otil. Acesta sustine in continuare campania de strangere de fonduri, dupa ce anul trecut a scos la licitatie prima sa casca de motociclist, iar banii au fost donati pentru programul „Vreau in clasa a noua”.

Copiii sustinuti prin program traiesc in zone rurale din judetele Dolj, Ialomita, Valcea, Cluj, Iasi si Vaslui si sunt selectati in functie de situatia financiara a familiei, de rezultatele scolare, dar si de dorinta lor de a merge mai departe cu studiile. In ultimul an, toti elevii din clasa a 12-a din program au promovat examenul de Bacalaureat si 35 dintre acestia au devenit studenti. In total, 207 copii sustinuti de World Vision Romania au urmat o facultate precum cea de Matematica, Constructii de Masini, Marketing, Arte Plastice, Geografie, Drept, Telecomunicatii, Finante, Banci, Medicina Veterinara, Medicina, Asistenta Sociala sau Academia de Politie.

Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare initiativa internationala din sectorul privat, lansata de YUM! Brands Inc. al carei beneficiar este World Food Programme, o subsidiara a Organizatiei Natiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfasoara in peste 130 de tari si teritorii si in mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut si Taco Bell, implicand aproape 1,5 milioane de angajati.

 

Despre KFC

 

KFC Corporation, cu sediul in Louisville, Kentucky, este cel mai popular lant de restaurante specializat in produse din carne de pui din lume. KFC este recunoscut prin Reteta Originala®, Extra Crispy™, Kentucky Grilled Chicken® si Extra Crispy™ Strips, Aripioare picante™, Go Cups, Famous Bowls, Pot Pies, sandvisuri de pui proaspat preparate, biscuiti si garnituri. Exista peste 19,400 de locatii KFC in 120 de tari si teritorii din intreaga lume. KFC Corporation este subsidiara a Yum! Brands, Inc., Louisville, Ky. (NYSE: YUM.)

In Romania, lantul de restaurante KFC este operat in sistem de franciza, licenta pentru Romania fiind acordata in 1997 companiei US Food Network si numara 55 de restaurante atat in Bucuresti, cat si in alte orase precum Timisoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitesti sau Brasov. De asemenea, KFC Romania opereaza si un restaurant la Chisinau, Republica Moldova.

 

Despre Pizza Hut

 

Pizza Hut, lantul de restaurante cu un concept casual, opereaza pe piata romaneasca din 1994 sub contract de masterfranciza acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit in Romania in 1994, odata cu deschiderea primei locatii din Calea Dorobantilor, iar in prezent detine noua restaurante in Bucuresti, doua in Cluj si cate unul in Iasi, Constanta, Ploiesti, Timisoara, Brasov si Oradea. Mai multe detalii puteti afla pe www.pizzahut.ro si pe pagina de Facebook Pizza Hut Romania.

Pizza Hut este singura companie producatoare de pizza ce a fost nominalizata in Top 10 francize in 2009 de catre Revista Entrepreneur. Compania a inceput acum 57 de ani in Wichita, Kansas, iar in prezent detine aproape 13.600 de restaurante in 90 de tari. Pizza Hut este subsidiara a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel international.

 

Despre Pizza Hut Delivery

 

Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, furnizeaza produse numai la pachet si prin livrare. Compania a intrat pe piata romaneasca in decembrie 2007, odata cu deschiderea primei locatii in zona Vitan din Bucuresti, printr-un contract de masterfranciza acordat companiei American Restaurant System. In prezent, Pizza Hut Delivery detine 8 unitati in Bucuresti si una in Cluj – Napoca. Pizza Hut Delivery este subsidiara a Yum! Brands, Inc., cea mai mare companie de lanturi de restaurante si unul dintre cei mai mari angajatori la nivel mondial.

 

 

Despre World Vision Romania

World Vision Romania este o organizatie crestina, care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirata de valori crestine, fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen.

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. In 25 de ani de prezenta in Romania, ajutand peste 500.000 de copii si adulti, in aproape 400 de comunitati din 8 judete.

World Vision Romania crede in dreptul la sanse egale pentru copiii de la sate si de la oras si de aceea in comunitatile rurale unde este prezenta desfasoara programe de dezvoltare comunitara pe termen lung cu focus pe educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala, angajament civic si crestin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la conditii de viata mai bune prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc. Proiectele World Vision se concentreaza pe transformarea comunitatilor si membrilor acestora pentru a realiza o viata implinita pentru fiecare copil.

Bucurie la inceput de toamna: bursierii ,,Vreau in clasa a noua” au mers in excursie la munte!

Pentru cei 38 de bursieri ai programului „Vreau in clasa a noua” din judetele Iasi si Vaslui, toamna a venit cu un moment mult asteptat: o excursie la munte.

Astfel, tinerii bursieri au mers pentru cateva zile in frumoasa statiune Busteni unde s-au bucurat de activitati de recreere si timp liber. Inca din prima zi, ei s-au dovedit a fi buni cercetasi: au invatat cum sa traga cu arcul si cum sa foloseasca busola pentru a se orienta in padure. In urma acestor actiuni, copiii au dobandit diverse abilitati: lucrul in echipa, comunicarea cu ceilalti colegi, organizarea si coordonarea la nivel de grup etc. Spre seara au proiectat un film de munte.

Vreau in clasa a noua_1

In ziua urmatoare, curajosi si dornici de aventura, bursierii au facut o drumetie pe munte la Refugiul Costila (1600 m), iar dupa aceea s-au catarat pe stanca si au traversat o punte indiana. Ca ziua sa se incheie in acelasi ton, seara s-au strans cu totii in jurul unui foc de tabara unde au fredonat impreuna diverse cantece.

Vreau in clasa a noua_7

“Excursia la Busteni, a fost o experienta minunata, plina de distractie, unde curajul si indemanarile fiecaruia au fost puse la incercare. Activitatile au fost distractive si palpitante, iar curajul a atins cote maxime. Mie personal, mi-au placut foarte mult atat activitatile, cat si organizatorii acestora si sper sa mai am ocazia de a participa la astfel de excursii”, ne-a spus Anca, unul dintre bursierii prezenti in tabara.

Ultima zi a fost celebrata cu o binemeritata festivitate de premiere la care fiecare dintre ei a primit titlul de “Mare Aventurier”. Elevii provin atat din liceele din Iasi, cat si din Negresti, iar excursia a fost un prilej potrivit pentru ca acestia sa se cunoasca mai bine intre ei.

Vreau in clasa a noua_4

O tanara din Negresti a fost “Primar pentru o zi”

Pe 17 septembrie, s-a derulat competitia ”Primar pentru o zi” initiata de grupul “Tineri in Negresti” (TIN) in colaborare cu Fundatia World Vision Romania, Primaria Orasului Negresti, reprezentata de domnul primar Vasile Voicu si Centrul de Tineret Negresti. In juriu a fost si Lucia Prisecariu, membru in Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision Romania, ea fiind propusa de membrii TIN ca reprezentant al tinerilor.

Primar pentru o zi_3 blog

Rares Diaconu, Dana Savastru, Ioana Andreea Mardare, Crina Ursu, Andreea Fanaru, Arlet Faifer, Andrei Duca si Evelina Chirvase sunt tinerii care au sustinut discursuri convingatoare in fata audientei pentru a castiga titulatura de „Primar pntru o zi!”. Castigatoarea concursului este Dana Savastru care pentru o zi a fost „mana dreapta” a primarului din Negresti.

Succesul evenimentului se datoreaza membrilor TIN care au organizat intreaga intalnire si au asigurat mediatizarea evenimentului prin invitarea presei locale TeSalut Vaslui. Desigur, evenimentul a fost sprijinit „din culise” de Petronela Ojog si Oana Bontea.

Va invitam sa urmariti prezentarile tinerilor talentati care au participat la aceasta competitie, filmate de TeSalut Vaslui:

 

 

 

“Forumul copiilor” – editia a III-a la Vatra Dornei

Inainte de a incepe noul an scolar, World Vision Romania a organizat cea de-a treia editie a “Forumului Copiilor” care a reunit participarea a 39 de copii din clasele V–VIII din Consiliul Consultativ al Copiilor infiintat in comunele programului de dezvoltare “Un viitor mai bun pentru copiii nostri” (Rebricea, Negresti, Pungesti, Osesti, si Vulturesti). Elevii au fost insotiti de sapte cadre didactice si patru reprezentanti World Vision Romania.

Forum2015_1 blog

Reuniti pentru patru zile, in perioada 9-11 septembrie 2015, la Dorna Arini, Manastirea ‘Acoperamantul Maicii Domnului’, copiii si adultii au avut sansa de a impartasi experiente din anul scolar anterior, au participat din nou la procesul de formare al grupurilor de initiativa si au parcurs etapele de implementare a ideilor si proiectelor care pot imbunatati viata copiilor din comunitatea lor.

Pentru elevi, “Forumul Copiilor” a insemnat recapitularea si evaluarea mini-proiectelor anterioare, a responsabilitatilor care decurg din calitatea de membru al Consiliului Consultativ al Copiilor si al Grupurilor de Initiativa. Intalnirea a fost deosebit de benefica si pentru adultii care au avut sansa sa reflecteze la necesitatea implicarii copiilor in implementarea de mini-proiecte in comunitate.

Forum2015_4 blog

Activitatile planificate i-au pus pe copii in situatia de a-si depasi limitele si de a-si descoperi noi abilitati. Multi dintre ei au declarat ca aceasta experienta i-a ajutat sa devina mai increzatori, mai constienti de calitatile pe care le au si mai dornici sa se implice in viata comunitatii.

Pentru unii copii a fost chiar prima iesire din comunitatea lor, iar deplasarea a fost un prilej sa descopere lucruri precum: timpul real in care se parcurg distantele, diferentele de temperatura inregistrate odata cu trecerea in zona muntoasa si particularitatile peisagistice ale diferitelor zone prin care au trecut.

Forum2015_2 blog

„Inainte credeam ca nu putem lucra singuri, dar acum am vazut ca putem”, ne-a spus unul dintre elevii din Osesti. „Inainte de a veni aici credeam ca la fiecare concurs trebuie sa castigi mereu. Acum nu mai cred asa. Pe viitor, nu vreau sa castig doar eu,” a declarat un alt elev.

Si profesorii insotitori au marturisit ca excursia a fost utila si motivanta pentru menirea lor de dascal: “Aici am redescoperit copiii, talentele lor, faptul ca isi pot invinge timiditatea prin implicare. Inainte credeam ca unii copii se implica mai putin, acum cred ca toti copiii se pot implica”, a declarat un cadru didactic. “Intalnirea aceasta a fost constructiva si benefica pentru formarea mea profesionala. Voi participa cu mai mult devotament si incredere ca pot realiza lucruri frumoase cu copiii,” a marturisit un cadru didactic.