Sunt un supererou

In perioada 29 august – 1 septembrie, a avut loc, in localitatea Venus, judetul Constanta, Scoala de Vara „Sunt un supererou”, la care au participat 22 de bursieri (6 baieti si 16 fete) din proiectul „Vreau in clasa a noua”, alaturi de 2 traineri si un voluntar (fost beneficiar al proiectului de burse).

20160830_165541

Scopul Scolii de vara a fost dezvoltarea abilitatilor de exprimare verbala, paraverbala si non-verbala a copiilor.

Am facut acest lucru prin exercitii de vorbit in public (in care copiii si-au prezentat povestea personala in mai putin de un minut), jocuri de rol, sesiuni de debate, spectacole de improvizatie si teatru forum.

”Mi-a placut foarte mult ca am invatat sa vorbesc in public si sa am mai multa incredere in mine. Consider ca superputerea mea este, acum, dupa ce am participat la scoala de vara, ca pot sa vorbesc in public.” – Alexandra, 15 ani

20160830_165608

Sesiunile de dezbatere si scenele de teatru forum au avut la baza teme cu un puternic impact social, cum ar fi:  egalitatea de gen, violenta in scoala din perspectiva profesor – elev si elev – elev, vocea copilului in relatia parinte-copil.

Am avut ocazia sa-i cunosc mai bine pe colegii mei de proiect si am inteles inca o data ca violenta nu este niciodata o solutie intr-o cearta. De asemenea, am aflat ca aparentele insala in majoritatea timpului. Voi exersa vorbitul in public cat de des voi putea.” – Alexandru, 16 ani

IMG_20160901_121136

Am invatat despre tipurile si stilurile de comunicare si ne-am insusit tehnici de control emotional si trucuri pentru scaderea emotiei in momentul in care sustinem un discurs in public.

Am crescut coeziunea grupului prin jocuri de team-building, cum ar fi Mission Impossible si prietenul secret, acesta din urma desfasurandu-se pe intreaga durata a trainingului si facand participantii sa plece de la mare incarcati cu emotii pozitive si optimism.

O altfel de școală pentru comunitățile Pâine și Mâine din Dolj și Vâlcea

World Vision România, cu suportul Lidl România, a propus celor 213 copii din programul Pâine și Mâine, dar și familiilor acestora, o altfel de școală pe durata verii.

Cele trei luni de vacanță au devenit un prilej de dezvoltare socio-emoțională pentru copii și de învățare a metodelor de educare corectă – fizică, cognitivă și emoțională – pentru părinți. Lidl România a oferit familiilor din proiect 559 de pachete de alimente, produse făinoase, conserve și alimente de bază, în valoare de 65.000 de lei, care au înlocuit mesele calde servite în cadrul proiectului zilnic la școală. De asemenea, copiii au primit din partea Lidl și rechizite pentru începerea anului școlar și pentru activitățile de after-school.

DSC_0313

În fiecare săptămână, în cele 6 comunități Pâine și Mâine din Dolj și Vâlcea, copiii au fost ajutați prin  jocuri și activități să descopere imaginea de sine, să o valorizeze și să fie toleranți și empatici în relațiile cu ceilalți. Dezvoltarea socio-emoțională vine să completeze educația de tip teoretic cu scopul de obține o mai bună adaptare la mediul școlar și rezultate mai bune.

Sc. Palilula, 2 august (1)

Pâine și Mâine adresează problema sărăciei și a lipsei de educație din România rurală și oferă o soluție concretă, cu impact imediat, pentru copiii care suferă de foame și care sunt cei mai expuși riscului de abandon școlar.

Proiectul Pâine și Mâine a fost lansat de World Vision România cu susținerea Lidl în luna aprilie și vizează 6 comunități rurale din județele Dolj și Vâlcea. În cadrul proiectului, 213 școlari primesc o masă caldă în fiecare zi, la școală, și participă la activități extra-școlare. Rezultatele obținute de la lansarea proiectului au fost încurajatoare, astfel, în județul Dolj, s-a observat o scădere a absențelor școlare cu 34% în iunie față de luna mai. În plus, cele două ore de after school au ajutat la creșterea performanțelor școlare, cu 15% mai mulți elevi au încheiat semestrul doi cu media Foarte bine față de semestrul anterior. Urmând programul Pâine și Mâine, pe termen lung, acești copii vor avea mai multe șanse pentru a nu abandona școala din cauza lipsurilor materiale de acasă. World Vision România își propune ca 2.500 de copii din județele Dolj, Vâlcea şi Vaslui să fie incluși în program în următoarele etape.

DSC_0761

Pentru susținerea unui copil în proiect este nevoie de 270 lei pe lună, sumă ce acoperă costul unui prânz complet, precum și costurile aferente activităților extrașcolare pentru cele 20 de zile lucrătoare ale lunii. Astfel, pentru a atinge obiectivul setat – de 2500 de copii ajutați prin intermediul acestui proiect, World Vision România face un apel și pentru donațiile individuale. Toți cei care doresc să contribuie la susținerea educației copiilor defavorizați din mediul rural o pot face prin intermediul site-ului www.painesimaine.ro sau prin transmiterea unui SMS la numărul 8844, cu textul PAINE, prin care pot dona 2 euro lunar pentru susținerea programului.

Satele din județele Dolj şi Vâlcea incluse acum în program sunt: Leordoasa (comuna Argețoaia, judeţul Dolj, 31 şcolari), Salcia (comuna Argețoaia, judeţul Dolj, 28 şcolari), Urşi (comuna Stoilești, judeţul Vâlcea, 64 şcolari), Geamăna (comuna Stoilești, judeţul Vâlcea, 21 şcolari), Palilula (comuna Bucovăț, județul Dolj, 33 școlari), Sărbătoarea (comuna Bucovăț, judeţul Dolj, 36 şcolari).

Tabere educationale pentru copiii si tinerii din proiectele World Vision

In fiecare vacanta de vara, World Vision Romania – Biroul Zonal Dolj ofera sansa copiilor si tinerilor din proiectele sale sa ia parte la tabere educationale care sa-i ajute sa-si largeasca orizonul si sa invete lucruri noi. In aceasta vacanta, 39 de copii din 9 comunitati rurale partenere World Vision din judetul Dolj au mers pentru 5 zile in tabara la Bran si la o saptamana distanta, 31 de bursieri ai programului ,,Vreau in clasa a noua” i-au urmat si au avut parte de o experienta la fel de incantatoare si benefica.

DSC_0727

Cei 39 de copii care au fost selectati pentru a merge in tabara s-au remarcat de-a lungul timpului prin rezultate scolare bune si entuziasmul cu care au participat, alaturi de World Vison, la diferite proiecte si activitati de voluntariat la ei in comunitate. In cele cinci zile petrecute in tabara ei au avut ocazia sa viziteze mai multe puncte de interes din zona precum: Mausoleul Mateias din Campulung Muscel unde au putut vedea o simulare de atac de razboi, Biserica Neagra din Brasov si Prima Scoala Romaneasca din Brasov, unde se afla Sala de clasă „Anton Pann”, Sala ,,Diaconul Coresi”, Muzeul ,,Junii braşoveni”, Muzeul ,,Tudor Ciortea” si alte incaperi de interes. Copiii au fost impresionati sa afle cum invatau inainte elevii, sa vada primul catalog si sa ia parte la o demonstratie de tiparire, asa cum se facea pe vremuri.

DSC_0689

,,Am vizitat locuri foarte frumoase despre care am aflat mai multe de la ghizii locali. Cel mai mult mi-a placut Prima Scoala Romaneasca care m-a dus cu gandul in trecut, la cum invatau copiii si cum se desfasurau orele la scoala”, a spus Alexandra, 13 ani.

DSC_0792

Doua zile au foste dedicate activitatilor outdoor, pe munte. Alaturi de monitorii Clubului Sportiv Montan Altitudine din Rasnov, copiii au invatat sa foloseasca busola si harta pentru identificarea traseelor montane si impreuna au pus in practica cele invatate pe traseul pana la Varful Magura. Pe drum, copiii au aflat mai multe despre geografia zonei, elemente de fauna si flora locala. A doua zi, copiii si-au testat curajul la tiroliana, escalada, exercitii de echilibru si catarare. Seara si-au petrecut-o langa focul de tabara, ascultand cantece la chitara.

DSC_0007

,,Experienta pe munte a fost pentru noi toti o provocare. Am invatat foarte multe lucruri noi si folositoare si ne-am pus la incercare curajul si increderea in fortele proprii la exercitiile din Parcul montan. Activitatile la care am luat parte ne-au ajutat sa devenim un grup unit si sa legam prietenii,” a spus Mihai , 13 ani.

DSC_0031

In cele cinci zile petrecute in tabara, cele 27  de fete din grup au participat si la sesiuni de informare cu tema ,,Dezvoltarea fizica si emotionala la adolescenti”. Reprezentantii World Vision le-au vorbit fetelor despre ingrijirea, sanatatea, dezvoltarea si comportamentul la varsta adolescentei. Impreuna au vizionat si un film educativ despre schimbarile fiziologice si emotionale din perioada pubertatii.

DSC_0004

La o saptamana distanta, 31 de bursieri ,,Vreau in clasa a noua” au petrecut 4 zile in aceeasi locatie, avand un program asemanator cu al colegilor lor mai mici. In drumul spre statiunea Bran si ei s-au oprit si au vizitat Mausoleul din Campulung Muscel, dar apoi au ales sa viziteze Cetatea Rasnov, unde au aflat mai multe despre istoria cetatii si au fost captivati de prezentarea ghidului local caruia i-au adresat numeroase intrebari. Urmatoarea oprire a fost la Muzeul Vamii Medievale din Bran, unde au vazut mobilierul casei regale si au aflat informatii despre Regina Maria. Cele doua zile dedicate activitatilor pe munte au fost pentru tinerii liceeni cele mai atractive. Dornici sa experimenteze cat mai multe lucuri noi ei nu au ratat niciun exercitiu din parcul montan si chiar au cerut sa repete experienta de la escalada si tiroliana. Totodata, ei au apreciat informatiile primite legate de orientare si comportament in timpul drumetiilor montane spunand ca le vor fi de folos pe viitor.

DSC_0631

,,Pentru mine aceasta tabara a fost o experienta de neuitat, mai ales ca a fost si prima tabara la care am participat. Toate activitatile mi s-au parut interesante si folositoare, dar cel mai mut mi-au placut exercitiile din parcul montan care m-au invatat sa fiu mai curajoasa si sa am mai multa incredere in fortele mele”, a spus Georgiana, eleva in clasa a X-a.

Transilvania ADP a gazduit vizita Consiliului Director al World Vision Romania

Transilvania ADP (Area Development Program) a primit, saptamana trecuta, vizita board-ului World Vision Romania. Pe langa discutiile cu privire la strategia pe care World Vision Romania o va adopta in urmatorii ani, reprezentantii board-ului au vizitat si trei comunitati din zona biroului Cluj.

WVR_8025

Pe parcursul vizitei din comunitati, membrii boardului au vizitat doua familii beneficiare a proiectelor de dezvoltare economica (o familie din Aghiresu, beneficiara a proiectului prin care au fost donate capre, iar o alta familie din Bontida, care a primit porci Mangalita), precum si o familie care traieste la limita saraciei.

WVR_8184

Totodata, pentru a-si forma o parere cat mai clara vizavi de activitatea biroului zonal Cluj, acestia s-au intalnit cu lideri informali din comunitate, cu autoritati locale si cu un grup de copii care a participat la scoala de vara desfasurata de preotul din Bontida.

WVR_8149

„A fost o vizita reusita, mi-a parut bine ca am vazut si cazuri de succes, familii care au reusit sa fructifice ajutorul primit. Este important sa vedem cum arata saracia in Romania, insa ma bucur sa vad si ca dupa 15 ani am reusit sa producem o schimbare reala in unele comunitati. Mi-a parut bine sa vad cum o familie de oameni simpli, muncitori, au reusit sa depaseasca barierele si sa ajunga sa aiba o gospodarie frumoasa. Pe de alta parte, este necesar sa cunoastem si saracia. Mi-a placut sa vad demnitatea saraciei, o familie care nu are aproape nimic dar reuseste sa isi tina casa curata si sa-i trimita pe copii la scoala. Sunt atat de multi oameni care fac lucruri marete cu resurse infime”, a mentionat Conny Lenneberg, liderul regional MEER.

WVR_8278

In cadrul intalnirii care a precedat vizita din teren, reprezentantii board-ului au apreciat implicarea liderilor formali si informali in procesul de dezvoltare comunitara, dar si proiectele educationale derulate in beneficiul copiilor. Rudolf Fedorovici, vicepresedintele consiliului director al World Vision Romania, a subliniat importanta povestilor vazute in comunitate, care au reprezentat adevarate „studii de caz” pentru ei.

WVR_8109

„Interesul pe care board-ul il are pentru ceea ce se intampla in teren este o dovada foarte clara ca au ce vedea. Suntem tare binecuvantati si nu ar trebui sa uitam asta nicio clipa. La Cluj avem sponsorship-ul, care este o baza pentru activitatea noastra, insa nu ne oprim aici. Echipa de la Cluj lucreaza pentru granturi si nu astepta sa le vina totul pe tava, ci oamenii se agita sa gaseasca resurse suplimentare. Dumnezeu le da oamenilor care se zbat sa faca ceva, iar la Cluj avem cel mai mare succes pe relatia cu corporatiile. Steelcase este un astfel de exemplu de succes, de relatie pe termen lung, care demonstreaza ce putem sa facem pentru tineri. Cred ca perspectivele sunt bune si in alte ADP-uri, si la Cluj. Sunt perspective de crestere”, le-a explicat Daniela Buzducea membrilor board-ului in cadrul intalnirii care a precedat vizita din teren.

WVR_8181

Dezvoltare fizica si emotionala la adolescenti, sustinuta de proiectul Mame pentru Viata. Viata pentru Mame

In cadrul Scolii de vara desfasurata in perioada 11-15 august 2016 la care au participat reprezentanti ai Cluburilor de Initiativa Comunitara din comunitatile partenere World Vision Romania s-a desfasurat si sesiunea de informare cu tema „Dezvoltarea fizica si emotionala la adolescenti” – pentru un grup de 27 de fete cu varsta intre 11 – 15 ani.

Poza 4

Reprezentantii World Vision au discutat cu participantele subiecte care au vizat ingrijirea si sanatatea, dezvoltarea si comportamentul la varsta adolescentei. Intalnirea s-a desfasurat interactiv, a fost vizionat un film educativ despre schimbarile fiziologice si emotionale in perioada pubertatii cu titlul „Cresterea increderii in sine”. Fetele au adresat intrebari, si-au format opinii si si-au exprimat interesul fata de subiectele discutate.

Poza Mame 3

Am invatat lucruri interesante, care sunt primele semne la pubertate, despre menstruatie, la ce varsta poate sa vina, cat dureaza, care sunt starile fizice si emotionale prin care trecem in aceasta perioada, cum trebuie sa ne pastram sanatatea si regulile de igiena” – Alexandra, 13 ani

La finalul intalnirii participantele si-au exprimat interesul si pentru alte subiecte pe care sa le abordam la intalnirea viitoare (de exemplu: relatii personale, plan de dezvoltare personala, profesionala, etc).

Poza2

„Inca o data s-a vazut nevoia de a organiza intalniri pe tema educatiei pentru sanatate si educatiei sexuale pe grupe de varsta si gen cu adolescentii. Intalnirea de azi ne-a demonstrat faptul ca informatiile pe care fetele din scolile din mediul rural le primesc cu privire la dezvoltarea fizica si emotionala, educatia sexuala si transformarile care au loc in perioada pubertatii sunt sumare si nu raspund nevoilor lor de autocunoastere. Multitudinea de schimbari care au loc  in timpul pubertatii nu este inteleasa de adolescenti si, de cele mai multe ori, comportamentul lor este confuz si fara explicatie. De exemplu, fetele nu intelegeau starile emotionale si fizice prin care trec in perioada menstruatiei: nervozitate, emotivitate, dureri in diferite zone ale corpului. Din discutiile pe care le-am avut in timpul intalnirii a reiesit ca o parte din ele au avut discutii cu mamele – insa destul de reduse ca si continut informational. Este important ca informatiile sa fie prezentate si de un specialist pentru a fi intelese corect.” – Ungureanu Georgeta – coordonator regional in cadrul Proiectului „Mame pentru Viata. Viata pentru Mame” parte din programul international Merck for Mothers finantat de MSD.

Poze Craiova 1

Fundatia World Vision Romania, impreuna cu compania farmaceutica Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, demareaza un amplu program de reducere a mortalitatii materne din tara noastra, ca parte a initiativei globale MSD for Mothers, cu obiectivul ca nicio mama sa nu mai moara dand viata.

Proiectul desfasurat de World Vision se adreseaza unui numar de 15.000 de femei din 30 de comunitati vulnerabile, din 3 judete – Dolj, Vaslui si Valcea, cu obiectivul de a crea un model de succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate materna, prin prevenirea sarcinilor nedorite si prin sustinerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite.

Proiectul Mame pentru Viata. Viata pentru Mame vine in sprijinul mamelor si femeilor gravide din Romania

In urma cu o luna am aflat povestea Anei, o adolescenta de 13 ani, aflata in una dintre comunitatile rurale unde ne desfasuram activitatile. Insarcinata in luna a noua, este un  copil care va da nastere altui copil. S-a indragostit la 12 ani de un baiat de 21 de ani, un vecin. La 13 ani nu ai prea mult discernamant, s-a lasat dusa de val si a ramas insarcinata. A luat decizia de a pastra copilul si de a duce la sfarsit o nastere fara sa realizeze ca acum, in luna a noua, este din ce in ce mai greu:  greutate in respiratie, picioare umflate, dureri de spate, teama.
In septembrie Ana urmeaza sa nasca. A fost de cateva ori la medicul de specialitate care i-a recomandat investigatii suplimentare si nastere prin cezariana, deoarece trupul ei plapand  nu va putea face fata unei nasteri normale.

Nu condamnam pe nimeni, intelegem cat de greu este sa accepti o astfel de situatie, dar este o realitate. Primul impuls este acela de a judeca, uneori parintii alteori copilul iar de cele mai multe ori ambele parti. Este adevarat, educatia joaca un rol primordial in astfel de cazuri. Am stat de vorba atat cu mama cat si cu minora si am constatat ca erau informate, insa uneori lucrurile scapa de sub control. E prea tarziu sa o judecam si mai ales sa o informam despre preventie. Nu putem decat sa-i intindem o mana de ajutor. In aceasta etapa are nevoie de informatii despre cum sa isi ingrijeasca copilul, ce inseamna alaptarea la san, ce inseamna asumarea rolului de mama la o varsta atat de frageda si cel mai important cum sa imbine rolul de mama cu cel de elev. Ana trebuie incurajata si sustinuta sa isi continue studiile. Am vorbit atat cu ea cat si cu mama ei pe marginea acestui subiect si credem ca va reusi.

Mama a sustinut-o enorm in aceasta perioada. A mers cu ea aproape lunar la control, la un medic specialist. Drumul anevoios pe o distanta de 12 km era facut cu carute “arvonite” de prin sat.

Medicul s-a comportat exemplar cu Ana. A indrumat-o sa isi faca investigatii suplimentare pentru a se asigura ca sanatatea si viata minorei nu sunt in pericol. Si a avut dreptate.

Prin proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame am reusit sa ii oferim investigatii suplimentare, o ecografie performanta, analize si tot ceea ce este necesar pentru o gravida. Totul cu ajutorul unui doctor minunat. Cu doua zile inainte de aceste investigatii, mama Anei a chemat de doua ori ambulanta care a transportat-o la spital unde, tot de atatea ori, s-a constatat ca nu se declansase nasterea. După efectuarea ecografiei, s-au linistit, atat ea cat si mama ei. Va naste la sfarsitul lunii septembrie.

Am vazut-o iesind din cabinetul medicului cu zambetul pe buze si cu manute tremurande. Tinea in maini cea mai frumoasa jucarie pe care si-a imaginat-o: o poza cu fetita ei inca nenascuta. Avea emotii mari, nu le putem descrie in cuvinte. Mama avea ochii in lacrimi si nu le-am simtit a fi lacrimi de regret ci de bucurie.

“Proiectul Mame pentru Viata. Viata pentru mame vine in sprijinul femilor gravide si mamelor din Romania. Este foarte important ca femeile gravide sa isi faca periodic analize si macar o ecografie pe perioada sarcinii. In cazul Anei aceste consultatii au fost foarte importante, deoarece fatul are cordonul ombilical in jurul gatului, iar minora va avea nevoie de cezariana. Aceasta nu se poate face decat intr-un oras aflat la 70 de km de casa. Noi, ca fundatie, sustinem acesta tanara sa nasca in conditii bune, sub supraveghere medicala, pentru ca fetita sa se nasca sanatoasa”a declarat Octav Filip, reprezentant World Vision Romania.

Revenind la prima parte a mesajului, este adevarat, trebuie ca toți copiii să fie informați, sa aiba grija  sa nu ajunga in astfel de situatii la varste atat de fragede, dar sa nu uitam ca nu trebuie sa devenim nepasatori atunci cand ne intalnim cu astfel de cazuri. Sa nu judecam !

Sesiune privind educatia sexuala in cadrul proiectului Mame pentru viata. Viata pentru mame derulat de Fundatia World Vision si MSD

Tabara desfasurata in luna august, pentru bursierii proiectului „Vreau in clasa a IX-a” din Straja, judetul Hunedoara, a gazduit si sesiuni cu tematica educatiei pentru sanatate si viata de familie pentru adolescenti cu varste cuprinse intre 15 – 19 ani. Adolescentii au aflat mai multe despre „Anatomia si fiziologia sexuala”, „Evaluarea comportamentelor sexuale cu risc” si „Imaginea propriului corp”.

In total au participat 70 de adolescenti din mediul rural, cu varste intre 15 si 19 ani, 45 de fete si 25 de baieti. Grupul a fost impartit in 3 pentru a permite implicarea fiecarui adolescent la discutii. Au fost sesiuni interactive, animate cu jocuri, expuneri ale punctelor de vedere ale adolescentilor si prezentari de videoclipuri adresate adolescentilor, referitoare la tema discutata.

Poza 1

Participarea adolescentilor la sesiuni privind educatia sexuala este necesara pentru ca acestia sa primeasca o informare corecta si avizata, referitoare la tot ceea ce presupune activitatea sexuala, pentru a-și putea forma atitudini responsabile fata de aceasta si pentru a fi pregatiti sa isi asume deciziile legate de propria sexualitate.” a declarat Ramona Capatana, psiholog si coordonatorul regional al Proiectului „Mame pentru Viata. Viata pentru Mame” parte din programul international Merck for Mothers finantat de Merck Sharpe and Dohme.

Poza 2
Un adolescent informat va deveni un adult care isi va manifesta sexualitatea aratand respect fata de ceilalti, care se va preocupa de sanatatea si igiena sexuala, in scopul de a preveni infectiile cu transmitere sexuala, sarcinile nedorite si avortul cu implicatiile sale fizice si emotionale.

Astazi am invatat ca nu este ceva anormal sa treci prin perioada pubertatii si a adolescentei. Este perfect normal! Daca tu crezi ca este complet ciudat sa treci prin acest proces, te inseli amarnic! Pentru ca nu o sa te transformi sau ceva de genul…. Este o perioada care te „transforma” intr-un adult. Asa ca, nu te speria!” a declara Alina A., beneficiara proiect.

Poza 3

Fundatia World Vision Romania, impreuna cu compania farmaceutica Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, demareaza un amplu program de reducere a mortalitatii materne din tara noastra, ca parte a initiativei globale MSD for Mothers, cu obiectivul ca nicio mama sa nu mai moara dand viata.

Poza 4

Proiectul desfasurat de World Vision se adreseaza unui numar de 15.000 de femei din 30 de comunitati vulnerabile, din 3 judete, Dolj, Vaslui si Valcea,  si are ca scop crearea unui model de succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate materna, prin prevenirea sarcinilor nedorite si prin sustinerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite.

 

 

Atelierele de creatie scot la iveala talentul si pasiunea copiilor pentru handmade

Timp de cinci saptămâni, copiii din proiectele World Vision din judeţul Dolj au îmbinat utilul cu plăcutul prin participarea la atelierele de creaţie ce au avut loc in opt comunităţi partenere: Predeşti, Sopot, Vârvorul de Jos, Bucovăţ, Cernăteşti, Argetoaia, Coţofenii din Dos, Scaeşti. Sub îndrumarea unui specialist în pictură şi handmade, 120 de copii au învăţat să realizeze picturi pe lemn cu motive tradiţionale româneşti, ornamente pe bambus, obiecte de artizant, felicitări şi să folosească tehnica serveţelului.

Atelier de creatie, vara 2016, Argetoaia (1)

Atelier de creatie, vara 2016, Argetoaia (2)

În timpul orelor de lucru, copiii au dat frâu liber imaginaţiei, îmbinând culorile în moduri cât mai creative şi originale.
Săptămâna aceasta atelierele de creaţie iau sfârşit şi copiii se străduiesc să finiseze ultimele detalii. Lucrările lor arată minunat şi tinerii artişti sunt mândri de operele lor:

Atelier de creatie, vara 2016, Argetoaia (6)

,,Mi-a plăcut foarte mult să particip la atelierele de creaţie din aceasta vară şi arta asiatică prin care noi am realizat felicitările a început să mă pasioneze cu adevărat. Am învăţat să fim atenţi la detalii şi să ne folosim de sensibilitatea noastră. Am să continui să pun în practică ce am învăţat şi acasă, prin realizarea de noi produse”, a spus Angela, 14 ani.

Atelier de creatie, vara 2016, Argetoaia (8)

Atelier de creatie, vara 2016, Bucovat (2)

,,Ca in fiecare an am găsit în comunităţile rurale copii pasionaţi şi implicaţi, dornici să înveţe lucruri noi. Am început să lucrăm de la simplu la complex şi am trecut prin toate etapele necesare realizării unui obiect handmade în mod corect. Copiii pot să pună acum singuri în practică ce au învăţat şi să realizeze obiecte handmade cât mai reuşite”, a spus Doru Vasile Dragomir, artist plastic.

Atelier de creatie, vara 2016, Cotofeni (3)

La sfârşitul verii, frumoasele produse realizate cu migala de tinerii artişti vor putea fi admirate şi achiziţionate în cadrul expoziţiilor cu vânzare ce vor fi organizate în comunităţile partenere World Vision. Din banii strânşi se vor pune în practică noi proiecte care să raspundă nevoilor copiilor vulnerabili.

Cum poți schimba viitorul tinerilor și copiilor în bine? Prin colaborare, motivație, dăruire

O comunitate puternică, este o comunitate care învață împreună, asta a arătat vizita de schimb de experiență a Consiliilor Comunitare Consultative din 8 comunități ale Biroului Zonal Ialomița (Armășești, Coșereni, Fierbinți, Jilavele, Maia, Moldoveni, Movilita, Roșiori) care a avut loc la Vâlcea în perioada 2-4 august 2016.

Cei 31 de membri CCC – reprezentanți ai școlii, primăriei, SPAS-ului și bisericii, dar și voluntari și staff local WVR – au avut posibilitatea să se cunoască mai bine și să facă schimb de experiență și bune practici cu omologii lor din comunele vâlcene în care este prezentă Fundația World Vision România.

Schimbul de experiență a debutat cu o sesiune de cunoaștere în cadrul căreia, pe lângă prezentarea tuturor proiectelor ce se derulează în comunele ialomițene, participanții ne-au împărtășit o calitate care îi ajuta semnificativ în desfășurarea activităților de protecție și participare a copiilor, o calitate care îi face să fie niște adevărați lucrători de tineret.

Astfel, am aflat că pentru a putea lucra cu tinerii și copiii și a le schimba viitorul în bine, trebuie să ai compasiune, toleranță, empatie, pasiune, blândețe, răbdare, încredere, dăruire, să fii devotat, bun ascultător, implicat, voluntar, bun comunicator, optimist, încrezător și să „iți placă să lucrezi cu copiii, să vrei sa-i vezi fericiți”, după cum ne-a mărturisit doamna Florina Constantin, cadru didactic în Fierbinți.

Vizita experienta

Alături de niște adevărați susținători ai drepturilor copiilor, am vizitat apoi două comune vâlcene, Ionești și Scundu, unde am cunoscut alți oameni inimoși și minunați, care fac viața copiilor cu și pentru care lucrează mai frumoasă și împlinită, făcându-i să se simtă și să fie protejați si educați.

În Ionești, am cunoscut un asistent social care își vizitează beneficiarii chiar și când nu e nevoie din punct de vedere legal, ci doar ca să-i întrebe de sănătate și să le dea sfaturi de protecție contra căldurii. Asistent social care are o relație mai degrabă de mama decât de angajat al statului cu copiii pe care ii protejează, un asistent social care a făcut-o pe una dintre colegele noastre, Rodica, lucrător comunitar în Jilavele, sa exclame: „mă bucur ca am întâlnit un asistent social care este în primul rând om, cu suflet mare și cu compasiune pentru cei necăjiți și abia apoi funcționar public.

În Scundu, ne-a plăcut buna colaborare între primărie, școală și biserică. Ne-a plăcut implicarea copiilor din Consiliul Elevilor în organizarea și livrarea Școlii de Varașia trupei de teatru, dansuri și cântec popular Așchiuțele, așa cum am rămas foarte plăcut impresionați de dăruirea cu care îi coordonează domnul Dragos, profesorul și mentorul lor.

De asemenea, tot în Scundu, am cunoscut un preot foarte implicat în viața comunei sale, care pe lângă activitățile specifice profesiei, coordonează Asociația Apicolă din zonă și activitățile de cateheza și de școală după școală pentru copiii din comună.
Schimbul de experiență s-a încheiat cu stabilirea următorilor pași pe care CCC-urile ialomițene îi au de făcut pentru a asigura o viața sigură și prospera tuturor copiilor.

A fost „un schimb de experiență interesant. Sunt convinsă că toți vom pleca acasă mai bogați sufletește și mai luminați la minte. Copiii sunt cei care vor avea de câștigat din experiența acestor întâlniri.” (Georgeta Tănăsescu, cadru didactic Fierbinți)
Mi-a plăcut modul de funcționare al CCC Ionești. Am împărtășit bune practici și voi folosi modul de lucru văzut acolo.” (Adina Nicolae, asistent social Roșiori)

Aceste CCC-uri vor fi benefice tuturor copiilor. Mi-aș dori să văd cât mai curând rezultatul muncii membrilor. Abia aștept sa coordonez viitoarele întâlniri CCC.” (Elena Neicu, cadru didactic Coșereni)

„Mi-a plăcut și m-a inspirat colaborarea excelentă intre primăria din Scundu și școala gimnaziala pentru asigurarea celor mai bune condiții copiilor din comunitate.” (Marian Zamfir, primar Maia)

Amintiri si experiente frumoase pentru bursierii Vreau in clasa a noua

La final de iulie, a venit randul bursierilor  Vreau in clasa a noua, din judetele Iasi si Vaslui sa se bucure de mult asteptata tabara de vara. In acest an, tabara a avut loc in  Statiunea Muntele Baisorii, la Baisoara, in judetul Cluj.  Timp de 4 zile, 53 de bursieri s-au bucurat de activitati de cunoastere si socializare, activitati de timp liber precum si vizite la obiective turistice precum Salina Turda.

DSC_0314

In primele doua zile, dupa o lunga calatorie, bursierii s-au bucurat de oportunitatea de a socializa si de a desfasura impreuna jocuri sportive in aer liber,  precum si jocuri de cunoastere, iar seara pentru a afla despre viata montana, prin vizionarea unui film tematic.

DSC_0367

In urmatoarele doua zile, bursierii au vizitat salina Turda, prilej de a acumula mai multe cunostinte despre acest obiectiv turistic, s-au bucurat de o seara cu foc de tabara si karoke precum si de lunga calatorie spre casa.

La finalul acestei frumoase experiente bursierii s-au aratat foarte incantati, iar marturiil lor sunt graitoare:

“Pentru mine aceasta vacanta a fost foarte frumoasa. Ma bucur ca ne-am imprietenit mai tare cu celelalte persoane din grup, ma bucur ca ne-am distrat, ca am facut jocuri noi si am socializat. O sa am o amintire de neuitat si daca nu eram in proiectul “Vreau in clasa a noua”, nu cred ca ajungeam pana aici.”

“In aceasta excursie scurta, dar minunata, au fost cele mai distractive zile din vara aceasta penstru mine. Am reusit sa ma imprietenesc mai bine cu colegii bursieri din Vaslui, chiar si din Iasi, fiind bursiera din Iasi.

A fost suuuper la Salina Turda, am facut multe poze ca amintiri. Am cunoscut persoane minunante. Am ras, ne-am distrat, am cantat, a fost foarte frumos. A fost o experienta frumoasa si unica in acelasi timp. Ma bucur ca fac parte din proiect. Nu cred ca voi uita aceste patru zile!”

DSC_0620