Cum poți schimba viitorul tinerilor și copiilor în bine? Prin colaborare, motivație, dăruire

O comunitate puternică, este o comunitate care învață împreună, asta a arătat vizita de schimb de experiență a Consiliilor Comunitare Consultative din 8 comunități ale Biroului Zonal Ialomița (Armășești, Coșereni, Fierbinți, Jilavele, Maia, Moldoveni, Movilita, Roșiori) care a avut loc la Vâlcea în perioada 2-4 august 2016.

Cei 31 de membri CCC – reprezentanți ai școlii, primăriei, SPAS-ului și bisericii, dar și voluntari și staff local WVR – au avut posibilitatea să se cunoască mai bine și să facă schimb de experiență și bune practici cu omologii lor din comunele vâlcene în care este prezentă Fundația World Vision România.

Schimbul de experiență a debutat cu o sesiune de cunoaștere în cadrul căreia, pe lângă prezentarea tuturor proiectelor ce se derulează în comunele ialomițene, participanții ne-au împărtășit o calitate care îi ajuta semnificativ în desfășurarea activităților de protecție și participare a copiilor, o calitate care îi face să fie niște adevărați lucrători de tineret.

Astfel, am aflat că pentru a putea lucra cu tinerii și copiii și a le schimba viitorul în bine, trebuie să ai compasiune, toleranță, empatie, pasiune, blândețe, răbdare, încredere, dăruire, să fii devotat, bun ascultător, implicat, voluntar, bun comunicator, optimist, încrezător și să „iți placă să lucrezi cu copiii, să vrei sa-i vezi fericiți”, după cum ne-a mărturisit doamna Florina Constantin, cadru didactic în Fierbinți.

Vizita experienta

Alături de niște adevărați susținători ai drepturilor copiilor, am vizitat apoi două comune vâlcene, Ionești și Scundu, unde am cunoscut alți oameni inimoși și minunați, care fac viața copiilor cu și pentru care lucrează mai frumoasă și împlinită, făcându-i să se simtă și să fie protejați si educați.

În Ionești, am cunoscut un asistent social care își vizitează beneficiarii chiar și când nu e nevoie din punct de vedere legal, ci doar ca să-i întrebe de sănătate și să le dea sfaturi de protecție contra căldurii. Asistent social care are o relație mai degrabă de mama decât de angajat al statului cu copiii pe care ii protejează, un asistent social care a făcut-o pe una dintre colegele noastre, Rodica, lucrător comunitar în Jilavele, sa exclame: „mă bucur ca am întâlnit un asistent social care este în primul rând om, cu suflet mare și cu compasiune pentru cei necăjiți și abia apoi funcționar public.

În Scundu, ne-a plăcut buna colaborare între primărie, școală și biserică. Ne-a plăcut implicarea copiilor din Consiliul Elevilor în organizarea și livrarea Școlii de Varașia trupei de teatru, dansuri și cântec popular Așchiuțele, așa cum am rămas foarte plăcut impresionați de dăruirea cu care îi coordonează domnul Dragos, profesorul și mentorul lor.

De asemenea, tot în Scundu, am cunoscut un preot foarte implicat în viața comunei sale, care pe lângă activitățile specifice profesiei, coordonează Asociația Apicolă din zonă și activitățile de cateheza și de școală după școală pentru copiii din comună.
Schimbul de experiență s-a încheiat cu stabilirea următorilor pași pe care CCC-urile ialomițene îi au de făcut pentru a asigura o viața sigură și prospera tuturor copiilor.

A fost „un schimb de experiență interesant. Sunt convinsă că toți vom pleca acasă mai bogați sufletește și mai luminați la minte. Copiii sunt cei care vor avea de câștigat din experiența acestor întâlniri.” (Georgeta Tănăsescu, cadru didactic Fierbinți)
Mi-a plăcut modul de funcționare al CCC Ionești. Am împărtășit bune practici și voi folosi modul de lucru văzut acolo.” (Adina Nicolae, asistent social Roșiori)

Aceste CCC-uri vor fi benefice tuturor copiilor. Mi-aș dori să văd cât mai curând rezultatul muncii membrilor. Abia aștept sa coordonez viitoarele întâlniri CCC.” (Elena Neicu, cadru didactic Coșereni)

„Mi-a plăcut și m-a inspirat colaborarea excelentă intre primăria din Scundu și școala gimnaziala pentru asigurarea celor mai bune condiții copiilor din comunitate.” (Marian Zamfir, primar Maia)

Amintiri si experiente frumoase pentru bursierii Vreau in clasa a noua

La final de iulie, a venit randul bursierilor  Vreau in clasa a noua, din judetele Iasi si Vaslui sa se bucure de mult asteptata tabara de vara. In acest an, tabara a avut loc in  Statiunea Muntele Baisorii, la Baisoara, in judetul Cluj.  Timp de 4 zile, 53 de bursieri s-au bucurat de activitati de cunoastere si socializare, activitati de timp liber precum si vizite la obiective turistice precum Salina Turda.

DSC_0314

In primele doua zile, dupa o lunga calatorie, bursierii s-au bucurat de oportunitatea de a socializa si de a desfasura impreuna jocuri sportive in aer liber,  precum si jocuri de cunoastere, iar seara pentru a afla despre viata montana, prin vizionarea unui film tematic.

DSC_0367

In urmatoarele doua zile, bursierii au vizitat salina Turda, prilej de a acumula mai multe cunostinte despre acest obiectiv turistic, s-au bucurat de o seara cu foc de tabara si karoke precum si de lunga calatorie spre casa.

La finalul acestei frumoase experiente bursierii s-au aratat foarte incantati, iar marturiil lor sunt graitoare:

“Pentru mine aceasta vacanta a fost foarte frumoasa. Ma bucur ca ne-am imprietenit mai tare cu celelalte persoane din grup, ma bucur ca ne-am distrat, ca am facut jocuri noi si am socializat. O sa am o amintire de neuitat si daca nu eram in proiectul “Vreau in clasa a noua”, nu cred ca ajungeam pana aici.”

“In aceasta excursie scurta, dar minunata, au fost cele mai distractive zile din vara aceasta penstru mine. Am reusit sa ma imprietenesc mai bine cu colegii bursieri din Vaslui, chiar si din Iasi, fiind bursiera din Iasi.

A fost suuuper la Salina Turda, am facut multe poze ca amintiri. Am cunoscut persoane minunante. Am ras, ne-am distrat, am cantat, a fost foarte frumos. A fost o experienta frumoasa si unica in acelasi timp. Ma bucur ca fac parte din proiect. Nu cred ca voi uita aceste patru zile!”

DSC_0620

Copiii din programul ,,Paine si Maine” sunt mai increzatori si stapani pe sine

Sesiunilie din ,,Scoala de vara” continua si copiii nostri studiosi invata cu fiecare intalnire tot mai multe lucruri noi. Saptamana aceasta ei au luat parte la jocuri de autocunoastere si descoperirea imaginii de sine. Ei au invatat cum sa adopte o atitudine pozitiva fata de sine si de ceilalti, care le sunt calitatile si cum sa le puna in valoare. Cu toate ca la inceput au fost timizi si rusinati sa vorbeasca despre ei insisi, prin utilizarea fiselor de lucru si a povestilor teraputice, Emilia Stoian, facilitatorul sesiunilor din ,,Scoala de vara” a reusit sa ii faca pe copii sa fie deschisi si sa se autodescrie cu mai multa usurinta.

sc. Leordoasa, 3 august (2)

,,Cel mai mult mi-a placut jocul ,,Eu, in oglinda”. Dupa ce am spus cum ma vad eu pe mine si cum imi doresc sa fiu vazuta, colegii au mai spus ca sunt darnica si isteata. Acest lucru m-a facut sa ma simt foarte bine. Nu stiam ca ei cred asta despre mine”, a spus Alexandra, 11 ani, sat Palilula.

Sc. Palilula, 2 august (6)

Totodata, copiii au vorbit despre lucrurile de care le este frica si au primit sfaturi de la colegi despre cum ar putea sa combata aceste sentimente:

,,Pana acum imi era rusine sa spun ca imi e frica de intuneric, insa am vazut ca nu sunt singura care are aceasta teama. Colegii mi-au zis ca ei lasa o lampa aprinsa noaptea si astfel dorm linistiti”, a spus Georgiana, 10 ani, sat Leordoasa.

Sc. Leordoasa, 3 august

Sesiunile viitoare copiii vor vorbi despre empatie, toleranta si vor primi sfaturi despre cum sa-si imbunatateasca relatiile cu cei din jur.

Tinerele din mediul rural, încurajate să-și dezvolte abilitățile de lider

25 de fete din județul Cluj, bursiere în programul „Vreau în clasa a noua” derulat de World Vision România, au participat la tabăra GLOW – Girls Leading Our World – susținută de Steelcase și World Vision. Timp de o săptămâna, fetele și-au descoperit și dezvoltat abilitățile de lider, cele comunicare, dar au învățat și cum să lucreze și să lege prietenii trainice.

Tabăra „GLOW – Girls Leading Our World” a reușit, prin intermediul unor ateliere interactive coordonate de zece voluntare din partea Steelcase, să transforme 25 de fete cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din mediul rural. Prin intermediul activităților de grup, fetele și-au descoperit calități și abilități pe care nu știau că le au, au învățat toate trucurile vorbirii în public sau cum să clădească relații sănătoase cu cei din jur.

Prin această tabără ne-am propus să le creștem încrederea în sine, să le familiarizăm cu egalitatea de gen și să le dezvoltăm abilități de lider, de comunicare și de muncă în echipă. Experiența de o săptămână ne-a depășit așteptările, fetele fiind foarte receptive și implicate. Ne propunem ca pe viitor sa menținem legătură cu ele și să dezvoltăm alte proiecte comunitare inițiate de ele, în care noi să le susținem. Mai mult, ne-ar plăcea să continuăm experiența și în anii următori”, a declarat Alexandra Moldovan, Project Manager Steelcase.

20160730_102257

Printre atelierele cu rezultate peste așteptări se numără cel de public speaking, în care fetele au fost încurajate să vorbească în public, au învățat cum să treacă peste emoții și cum să controleze limbajul non-verbal. Într-o altă zi, bursierele au fost ghidate astfel încât să-și pună în evidență feminitatea prin vestimentație și machiaj. Mai mult, tinerele au fost învățate să lucreze în echipă și să lege prietenii astfel încât să se transforme în persoane responsabile și apreciate în cercurile în care vor activa în viitor.

„Eu, liderul” a fost un atelier extrem de apreciat, prin care tinerele și-au dezvoltat calitățile de leadership și au înțeles că trebuie să treacă peste prejudecăți și că pot să face orice își doresc în viață deoarece au șanse egale cu bărbații.

Pentru mine, tabăra GLOW a fost locul în care am realizat că sunt o persoană puternică, am conștientizat că nu trebuie să îmi impun limite și că dacă am încredere în mine voi putea duce la final orice obiectiv pe care mi-l voi propune”, a mărturisit Roxana, una dintre tinere participante la tabără.

20160727_143527

Finalul taberei a fost dedicat unui proiect comunitar, prin care tinerele au învățat cât de important este să contribuim activ la dezoltarea comunității în care trăim. Acestea au devenit un model demn de urmat prin faptul că s-au implicat în mod direct în ecologizarea unei zone din Băișoara, mai precis zona în care funcționează vâltoarea. Acestea au participat la amenajararea spațiului astfel încât să devină un loc prietenos pentru localnici și turiști. Pereții au fost vopsiti cu modele tradiționale, specifice zonei, iar în promximitatea vâltorii a fost amplasată o masa și două bănci.

20160726_094145

Pe lângă faptul că această tabără le-a dat bursierelor din programul „Vreau în clasa a noua” prijelul să se reîntâlnească și să consolideze relațiile de prietenie, a fost un excelent prilej de a se descoperi, de a se dezvolta, de a renunța la prejudecăți și de a-și crește stima de sine. Atelierele ținute de către trainerii veniți din partea Steelcase, precum și cei invitați din afară, le-au oferit fetelor prilejul să învețe cum este să fii femeie. Au învățat despre delicatețe, dar și despre cum să fie puternice, despre curajul de a fi autentice, de a găsi soluții la problemele apărute, de a consolida o echipă din care fac parte, de a se susține una pe alta și de a conștientiza cât sunt de valoroase”, a subliniat Carmen Cocoi, Coordonatorul Programului „Vreau în clasa a noua”.

O fata noua pentru Muzeul Bivolului din Mera

Muzeul Bivolului din Mera are de acum mobilier traditional vopsit manual si o podea din lemn care ii da un aer mult mai prietenos. Cu sprijinul material oferit de World Vision Romania, domnul Varga, omul care a infiintat acest spatiu minunat, a reusit sa achizitioneze lemnul pentru noua podea din muzeu si pentru mobilierul necesar.

WVR_6151

WVR_6153

Mai mult, prietenii nostri de la Steelcase ne-au intins, din nou, o mana de ajutor. Cu sprijinul voluntarilor companiei a fost vopsit mobilierul, astfel ca acum spatiul poata gazdui intalniri comunitare si evenimente de mici dimensiuni prin care sa se sudeze si mai bine comunitatea.

WVR_6157

WVR_6169

Totodata,  turistii care vor trece de acum inainte pragul muzeului se vor putea odihni intr-un spatiu primitor, in timp ce vor afla toate informatiile legate de istoria bivolului direct de la domnul Varga.

Atelierele de creatie – oaza de bucurie si creativitate pentru copiii din proiectele noastre

In plina vacanta de vara, copiii din proiectele World Vision din judetul Dolj imbina utilul cu frumosul prin participarea la atelierele de creatie ce au loc in opt comunitati partenere. Sub indrumarea unui specialist in pictura si handmade, 120 de copii invata sa realizeze picturi pe lemn cu motive traditionale romanesti, ornamente pe bambus, obiecte de artizant, felicitari si sa foloseasca tehnica servetelului. In timpul orelor de lucru, copiii dau frau liber imaginatiei, imbinand culorile in moduri cat mai creative si originale.

DSC_0850

 

Ateliere de creatie (1)

 

La sfarsitul verii,  frumoasele produse, realizate cu migala de tinerii artisti vor putea fi admirate si  achizitionate in cadrul unei expozitii cu vanzare ce va fi organizata intr-o locatie de interes din Craiova sau de la ei in comunitate. Banii stransi se vor intoarce in comunitate, sub forma de cadouri care sa raspunda nevoilor copiilor vulnerabili.

DSC_0822

 

DSC_0864

Emilia Stoian, coordonator,,Paine si Maine”, dar si indrumator pentru copiii din program

Emilia Stoian, coordonatorul programului ,,Paine si Maine” in judetul Dolj, este de profesie psiholog si cea care pe timpul vacantei de vara ii indruma pe micuti in timpul activitatilor din ,,Scoala de vara”. Dornica sa le aduca cat mai multe zambete si sa le creasca increderea in sine, Emilia transforma fiecare intalnire intr-un motiv de bucurie, transmitandu-le si copiilor din entuziasmul si dedicarea ei. Copiii se simt in largul lor si isi exprima liber emotiile, gasind raspunsuri la intrebari pe care poate pana acum nu au avut curaj sa le adreseze.

Emilia Stoian (3)

Folosindu-se de experienta sa ca psiholog, Emilia stie cum sa-i provoace si sa ii puna in situatii care sa ii ajute sa-si dezvolte motivatia, empatia, increderea si abilitatile de comunicare si  relationare, sa invete sa isi sustina punctul de vedere cu argumente, sa gestioneze cu usurinta “rautatile” celor din jur, sa se adapteze la schimbare sau sa se integreze cu usurinta intr-un grup.

Emilia Stoian (4)

 ,,Copiii din mediul rural sunt vazuti initial ca fiind timizi, retrasi si fara incredere in ei. Daca ai rabdare si empatie sa ii intelegi si sa-i ajuti,  vei descoperi ceva minunat: copii care au potential, copii care doresc sa fie mai indrazneti si sa se exteriorizeze, curiosi sa invete lucruri noi si sa fie increzatori in fortele proprii. Trebuie doar sa le dai sansa sa se autodepaseasca”, spune aceasta.

Emilia Stoian (5)

Cele doua ore petrecute impreuna trec repede si la sfarsitul fiecarei intalniri copiii nu ar mai vrea sa o lase sa plece, cu ochii mari si plini de curozitate, intreband-o: ,,Ce urmeaza sa invatam data viitoare?”

Pe timpul vacantei de vara, activitatile din ,,Scoala de vara” au loc saptamanal si acopera diferite teme, de la voluntariat, comunicare eficienta, toleranta, empatie pana la reguli pentru o alimentatie sanatoasa si igiena personala. Totodata, pentru a-i face sa se simta cat mai bine, copiii participa la jocuri distractive in aer liber.

 

Activitati placute prin Scoala de Vara

In vacanta de vara imbinam utilul cu placutul.
Copiii din din programul ,,Paine si Maine” din satul Palilula, judetul Dolj se distreaza, dar si invata multe lucruri noi in timpul sesiunilor saptamanale. Astazi,  ei au fost provocati sa-si stapaneasca emotiile si sa vorbeasca in fata colegilor lor despre pasiuni si visuri. De asemenea, ei au invatat cum sa primeasca si sa transmita mai departe un mesaj.

Palilula, 12 iulie, dez abilitati comunicare (1)

Palilula, 12 iulie, dez abilitati comunicare (2)

Urmatoarea sesiune se anunta la fel de interesanta! Am pregatit pentru copii mai multe povesti cu talc care sa le arate cum este cel mai potrivit sa se comporte in anumite situatii.

Palilula, 12 iulie, dez abilitati comunicare (3)

 

Drepturile copiilor conteaza

În perioada 5-7 iulie, am participat alaturi de 2 reprezentanti ai Consiliului Consultativ al Copiilor si de colegul nostru, Ciprian Tehei, la conferinta Eurochild, cu tematica “Drepturile copiilor conteaza: De ce trebuie Europa sa investeasca in copii”.

Peste 250 de participanti din 34 de tari au participat la Conferinta Eurochild 2016 la Palatul Academiei din Bruxelles.

drepturile copiilor

Specialistii din cadrul drepturilor copiilor din Europa s-au adunat pentru a raspunde intrebarii: „De ce trebuie Europa sa investeasca in copii”. Au fost prezenti atat legiuitori, profesionisti care lucreaza cu copiii si politicieni, cat si copii si tineri care s-au implicat activ in organizarea si desfasurarea acestui eveniment, care s-a bucurat de sustinerea Maiestatii Sale, Regina Mathilde a Belgiei.

drepturile copiilor1

Copiii din Consiliul Consultativ au participat la workshop-uri cu tematici diverse (protectia si participarea copiilor, cluburi de tineret, simulare dezbatere si votare act legislativ de catre Parlamentul Tinerilor) si au prezentat situatia copiilor din tara noastra, participand la schimb de experienta si bune practici cu asociatii de tineret din Olanda si Cipru.

Mesajul declaratiei copiilor si tinerilor care au participat la aceasta conferinta este unul pe cat de simplu, pe atat de puternic: „Cei care actioneaza trebuie sa inceapa sa vorbeasca, iar cei care vorbesc trebuie sa inceapa sa actioneze”.  Prin aceasta declaratie, copiii si tinerii cer guvernelor europene, membrilor Paralmentului European si noua tuturor sa investeasca in copii, implicandu-i in procesul decizional si in planificarile bugetare, sa sustina traininguri cu privire la drepturile copiilor pentru copii, sa integreze copiii refugiati si afectati de migratie, asigurandu-le acces la drepturi egale.

Intorsi de la conferinta, tinerii din CCC vor disemina informatiile obtinute cu colegii lor din CCC si cu tinerii si copiii cu care lucreaza la nivel local si regional.

drepturile copiilor4

De asemenea, ei doresc sa aduca schimbari statutului grupului lor, sa participe la un ToT si sa implice tot mai multi copii in activitatile si proiectele lor.

Pentru a va da seama de impactul pe care l-a avut conferinta asupra participantilor, va trimit o parte dintre opiniile Dianei, reprezentant CCC:

Oameni inteligenti, cooperare, egalitate, copii, adulti deschisi la minte, discutii, schimbari, provocari, iubire si amuzament. Acestea au fost ingredientele care au facut o conferinta perfecta: Eurochild 2016.

Inca o data, am demonstrat ca suntem o voce si ca opiniile noastre trebuie luate in considerare. Workshop-urile au fost bine facute, „biblioteca umana” a fost o idee minunata. Ma intorc acasa mai puternica si increzatoare si voi pastra legatura cu prieteni noi din alte tari participante cu care voi derula proiecte in viitor.

Multumesc Eurochild, multumesc World Vision Romania pentru ca mi-ati acordat oportunitatea de a reprezenta vocea Consiliului Consultativ al Copiilor.”

Iar ca bonus, in ultima zi a conferintei, ne-am bucurat sa vizitam biroul World Vision din Bruxelles, unde copiii din CCC au impartasit cunostinte si experiente cu colegii nostri din Bruxelles si Kosovo. Intalnirea s-a finalizat cu promisiunea tuturor participantilor de a ramane implicati in activitatile si proiectele ce privesc participarea copiilor si tinerilor.

 

Dezvoltarea abilitatilor de viata – la fel de importanta ca si transmiterea de cunostinte

Sub motto-ul „Dezvoltarea abilitatilor de viata – la fel de importanta ca si transmiterea de cunostinte”, World Vision Romania, Biroul Iasi&Vaslui a organizat timp de 2 zile, la Lacu Rosu,  workshop-ul  „Dezvoltarea abilitatilor de viata pentru copii”. Desi cele mai multe cadre didactice au intrat deja intr-o bine meritata vacanta, 45 de parteneri scolari si nu numai din programul „Un viitor mai bun pentru copiii nostri”, derulat in judetul Vaslui, au raspuns afirmativ invitatiei adresate de organizatia noastra. Acestia au dezbatut, au combatut si au reflectat asupra aspectelor importante ale parteneriatului comunitate – World Vision Romania in anul scolar 2015 – 2016. Toate s-au impletit cu informatii din domeniul abilitatilor de viata, transmise de catre colegii nostri Roberta, Oana si Remus, folosind metode de educatie non-formala, oferind participantilor ocazia de a experimenta tipuri de activitati si instrumente care sa contribuie la formarea de abilitati de viata la copiii din proiectele si programele World Vision Romania.

Intr-o atmosfera efervescenta, motivati si incurajati de catre colegii din World Vision Romania sa depaseasca provocarile pe care le intampina, cadrele didactice au identificat actiuni concrete prin care pot urmari in mod intentional formarea de abilitati de viata in cadrul orelor de predare – invatare. De asemenea, au plecat cu reperele necesare pentru a elabora un program de activitati care sa dezvolte o abilitate de viata.

Untitled 1

„Workshop-ul mi s-a parut o provocare deoarece nu stiam mai nimic despre abilitatile de viata. Voi incerca pe viitor sa aplic informatiile dobandite si sa dezvolt abilitatile de viata la copii si la orele de predare, nu doar la ora de dirigentie.”, a declarat unul dintre cadrele didactice participante, in timp ce un altul ne-a marturisit ca „…lectiile de la clasa pot fi mai atractive atunci cand introducem in ele metode si instrumente prin care sa dezvoltam abilitatile de viata la copii.

Untitled

Organizarea unui astfel de workshop a pornit de la nevoia identificata de a expune partenerii din comunitati la acest tip de informatii, care sa le permita implicarea mai activa in activitati si proiecte atractive, care sa reprezinte un real castig pentru copii. Acestia se simt astfel incurajati sa participe, isi cultiva stima si increderea in sine,  pentru a putea apoi sa reprezinte problemele copiilor in relatia cu adultii din comunitate.