Bursierii Vreau în clasa a noua din jud. Ialomiţa sunt pregătiţi să-şi atingă visurile!

În luna august, pentru trei zile, bursierii Vreau în clasa a noua din judeţul Ialomiţa au participat la Şcoala de Vară 2017.

Şcoala de Vară a avut loc în Predeal şi a îmbinat drumeţiile şi aventura cu jocurile de echipă, sesiunile de consiliere vocaţională, orientare în cariera şi promovare a voluntariatului în rândurile absolvenţilor proiectului.

Activităţile au fost coordonate şi susţinute de alumni ai proiectului “Vreau în clasa a noua”, voluntari şi membri ai echipei World Vision Romania.

 

Cele trei foste bursiere, Andreea, Elena şi Ştefania, au împărtăşit actualilor bursieri din experienţa proprie despre ce a însemnat pentru ele să facă parte din proiectul de burse, ce le-a motivat să îşi continue studiile (facultate şi master) şi cum şi-au găsit drumul în viaţă.

De asemenea, fetele i-au îndemnat pe bursieri să aibă încredere în forţele proprii şi să-şi urmeze visurile oricât de imposibile ar părea, deoarece cu munca multă, ambiţie şi susţinere din partea oamenilor care contează pot realiza orice îşi doresc.

În final, Şcoala de Vară s-a încheiat cu premierea absolvenţilor actuali, care au primit diplome cu mesajele şi semnăturile colegilor lor, moment ce i-a emoţionat pe toţi cei prezenţi şi cu promisiunea că ne vom revedea cât de curand, în aceeaşi formulă.

 

Iată ce a însemnat pentru ei această experienţă:

“Mi-a plăcut foarte mult că am aflat cum să te prezinţi la un interviu de angajare şi am fost plăcut surprins cand colegii mei m-au votat ca fiind cel care s-a prezentat cel mai bine la simularea interviului de angajare.” – Mihai, 15 ani

“Mi-a plăcut că am aflat lucruri noi despre interviul de angajare, lucrurile mărunte care contează, cum ar fi atitudinea, cum să te prezinţi, ce să porţi, ce întrebări să pui. Am învăţat lucruri noi, mi-am făcut prieteni noi şi mi-am dat seama că orice mi-aş propune, pot reuşi.” – Arizona, 16 ani

“Ceea ce-mi place întotdeauna în şcoala de vară şi la toate activităţile la care am participat în cadrul proiectului de burse este că ne comportăm ca o familie cu 40 de copii, că echipa devine din ce în ce mai unită şi deşi la început am emoţii şi îmi vine mai greu să vorbesc cu toată lumea, pe parcurs devin din ce în ce mai implicat şi comunicativ.” – Adrian, 18 ani, absolvent.

“Amintiri de neuitat, oameni minunaţi, experienţă inedită, familie mare, atmosfera perfectă, activităţi multiple, aer curat, exerciţii educative, organizare perfectă, să se repete mereu” – Andreea, 24 ani, alumni.

50 de tineri din comunităţile World Vision România au beneficat de tabere de dezvoltare personală

23 de băieţi din comunităţile World Vision Transilvania şi Vâlcea şi 27 de fete din comunităţile World Vision Transilvania, Vâlcea şi Iaşi au participat, timp de o săptămână, la două tabere de dezvoltare personală şi leadership. O parte dintre aceşti tineri sunt bursieri ai programului „Vreau în clasa a noua”, iar restul sunt participanţi sau voluntari în alte programe derulate de World Vision România.

Taberele s-au derulat separat pentru fete şi pentru băieţi, în comunităţi învecinate. În timp ce GLOW, tabăra de fete, s-a derulat pe Valea Ierii, cea de băieţi, BRO, s-a derulat în Muntele Băişorii. Coordonaţi de 13 facilitatori, angajaţi ai companiei Steelcase, cei 50 de tineri au învăţat cum să lucreze în echipă, să îşi gestioneze emoţiile, să se autocunoască sau să vorbească în public.

Echipele de facilitatori veniţi din partea Steelcase au abordat fiecare subiect ţinând cont de sensibilităţile şi particularităţile specifice vârstei, iar prin intermediul unor ateliere intensive, tinerii au reuşit să îşi depăşească temeri specifice adolescenţei şi s-au creat ocazii prin intermediul cărora au putut să comunice, să-şi depăşească fricile, au învăţat să viseze şi au înţeles că împlinirea viselor ţine numai şi numai de ei.

„Prin intermediul celor două tabere, ne-am dorit să susţinem şi să încurajăm adolescenţii să se cunoască mai bine, să aibă încredere în ei şi să îşi dezvolte gândirea critică pentru a-şi formă propriile opinii. Taberele au fost despre munca în echipă, comunicare, leadership, egalitate de gen, deconstruirea stereotipurilor şi, nu în ultimul rând, implicare în comunitate. Activităţile au fost organizate prin joc, astfel încât s-a încurajat învăţarea prin experienţă. Atât fetele, cât şi băieţii, au avut parte de o tabără plină de distracţie şi voie bună, unde au descoperit multe tematici noi care îi vor ajută cu siguranţă în viitor. Le mulţumesc participanţilor, colegilor din firma Steelcase şi partenerilor de la World Vision pentru dedicarea, implicarea şi prezenţa lor în realizarea taberelor”, Alexandra Moldovan, organizatorul taberelor BRO şi GLOW din partea Steelcase.

„Pentru mine, tabăra GLOW a însemnat „nou”. Pe lângă faptul că am avut ocazia de a călători într-o zonă diferită a țării, am avut și şansa să cunosc îndeaproape persoane minunate și de a interacționa cu acestea pe parcursul a mai multor zile. Deși eram familiarizată cu sesiunile de acest gen, tabăra GLOW mi-a oferit o experiență inedită tocmai datorită fetelor și a subiectelor abordate acolo. Am îmbinat în cel mai frumos mod sesiunile cu distracția și ne-am lovit de probleme reale care ne-au determinat să ne punem întrebări în legătură cu noi, dar și în legătură cu lumea în care trăim. Mă simt onorată că am participat și cu siguranță îmi voi aminti cu plăcere de această vară”, a menţionat Crina, una dintre participantele venite tocmai din Iaşi pentru a participa la tabăra GLOW.

„Prin intermediul celor două tabere, ne-am dorit să susţinem şi să încurajăm adolescenţii să se cunoască mai bine, să aibă încredere în ei şi să îşi dezvolte gândirea critică pentru a-şi formă propriile opinii. Taberele au fost despre munca în echipă, comunicare, leadership, egalitate de gen, deconstruirea stereotipurilor şi, nu în ultimul rând, implicare în comunitate. Activităţile au fost organizate prin joc, astfel încât s-a încurajat învăţarea prin experienţă. Atât fetele, cât şi băieţii, au avut parte de o tabără plină de distracţie şi voie bună, unde au descoperit multe tematici noi care îi vor ajută cu siguranţă în viitor. Le mulţumesc participanţilor, colegilor din firma Steelcase şi partenerilor de la World Vision pentru dedicarea, implicarea şi prezenţa lor în realizarea taberelor”, Alexandra Moldovan, organizatorul taberelor BRO şi GLOW din partea Steelcase.

Pe tot parcursul săptămânii, pe lângă sesiunile de dezvoltare personala şi leadership, adolescenţii au fost implicaţi şi în activităţi recreative precum vânători de comori, spectacole de abilităţi, seri de film sau competitii sportive, focuri de tabără sau ateliere în cadrul cărora şi-au personalizat tricouri, etc.

„Pot afirma că pe parcursul taberei BRO am primit un „big update” cu privire la tot ceea ce însemnă personalitatea. Începând cu valorile morale și terminând cu relațiile interumane, această experiență și-a lăsat adânc amprenta în comportamentul și atitudinea mea față de diversele situații cotidiene. Nu a existat nici o activitate inutilă, totuși menționez sesiunea de comunicare ca fiind piesa de bază în lacunele personalității mele”, a explicat Antonio, bursier „Vreau în clasa a noua” participant în tabăra BRO.

Cele două tabere au avut în vedere şi realizarea unor proiecte comunitare. În timp ce fetele au reabilitat parcul de joacă din centrul comunităţii Valea Ierii, situat în proximitatea şcolii, băieţii au dezvoltat un mic spaţiu destinat turiştilor, unde aceştia pot să se bucure de un picnic în condiţii optime, lângă noul centru de informare turistică din Muntele Băişorii. Acest tip de tabere, aflate la a doua ediţie, s-a dovedit a fi o excelentă posibilitate pentru adolescenţi de a-şi depăşi temerile şi de a se contrui ca tineri siguri pe sine.

„Pentru mine tabăra BRO a fost un loc unde am întâlnit oameni minunaţi, oameni dedicaţi, cu spirit creativ, alături de care am învăţat şi am experimentat lucruri noi. Mărturisesc că nu am simţit niciodată că mă potrivesc aşa de bine într-un loc. Am învăţat ce înseamnă să fii un lider, ce înseamnă să lucrezi în echipa, care sunt ingredientele succesului şi înfruntării provocărilor pe care le vom întâlni în viaţă. Cred că acesta a fost şi scopul principal al acestei tabere, care mi-a schimbat concepţia despre viaţă – să ne pregătească pentru maturitate, să devenim adulţi responsabili şi oameni de succes. Mulţumesc din suflet Steelcase şi World Vision România, schimbaţi vieţi şi chiar doresc că această tabăra să le schimbe şi pe ale altor copiii!”, a mărturisit Gabriel Todoran, participant în tabăra BRO.

Le mulţumim partenerilor de la Steelcase, care ne-au arătat şi de această dată sprijinul necondiţionat pentru proiectele derulate. Pe lângă susţinerea financiară a acestor tabere, implicarea angajaţilor ca facilitatori a contribuit la transformarea tinerilor din proiectele World Vision România. Totodată, le mulţumim pentru suportul oferit reprezentanţilor Palatului Copiilor din Cluj şi primăriilor din Valea Ierii şi Băişoara.

Bursierii ,,Vreau în clasa a noua” s-au întors cu experienţe de neuitat din tabăra de vară

În fiecare vacanţă de vară, bursierii programului de burse şcolare Vreau în clasa a noua, desfăşurat de fundaţia World Vision România, au şansa să meargă alături de colegii lor în excursii sau tabere educaţionale care să-i ajute să-şi lărgească orizontul şi să înveţe lucruri noi. Vara aceasta, în perioada 1-3 august, 67 de bursieri din judeţul Dolj au mers în staţiunea montană Straja unde au luat parte la activităţile organizate în cadrul Taberei Resiga.

Experienţa tinerilor liceeni a fost una plină de aventură şi distracţie. La sosirea în staţiune, ei au luat parte la activităţi în are liber şi au mers în drumeţii pentru a cunoaste mai bine zonele înconjurătoare.

Aventura a început cu adevărat, a doua zi, în parcul montan, acolo unde şi-au testat încrederea în sine şi curajul prin exerciţii la înălţime, escalada pe stâncă şi tiroliana. Dornici să experimenteze cât mai multe lucuri noi, ei nu au ratat niciun exerciţiu şi chiar au cerut să repete experienţa de la tiroliană.

Spre bucuria lor au fost şi exerciţiile în echipă care i-au ajutat să-şi dezvolte abilităţile de relaţionare şi leadership, precum şi cursul de bune maniere la care au avut ocazia să ia parte. Bineînteles că nu au lipsit serile pline de voie bună, cu dans si cântece la chitară în jurul focului de tabără.

,,Consider că aceste tabere contribuie foarte mult la dezvoltarea noastră. Am întâlnit oameni minunaţi care s-au transformat în prieteni şi am avut parte de foarte multă aventură. Am învăţat foarte multe lucruri noi şi folositoare şi ne-am pus la încercare curajul şi încrederea în forţele proprii. Cel mai mult mi-a plăcut ultima seară cea în care am participat la focul de tabără şi am cântat alături de liderii noştri,” a spus Ştefania, 18 ani.

,,Tabăra aceasta mi-a oferit experienţe de neuitat. Cel mai mult mi-a plăcut în parcul de aventura deorece a fost pentru prima dată când am experimentat astfel de exerciţii la înalţime”, a spus Bianca, 16 ani.

Programul Vreau în clasa a noua oferă copiilor din mediul rural cu situație financiară precară, dar cu rezultate scolare bune, șansa de a-și continua studiile la liceu. În prezent, 95 de tineri liceeni din judeţul Dolj fac parte din program. Bursierii primesc asistență și suport material continuu pe tot parcursul anului școlar în funcție de planul de intervenție al fiecărui copil.  Pe lângă bursa lunară care acoperă  parțial sau total, în funcție de nevoile bursierilor, masa și cazarea, transportul, rechizitele, îmbrăcămintea elevului, programul le oferă bursierilor acces la activități educative și de socializare, excursii și tabere de vară care facilitează socializarea și dezvoltă abilitați de comunicare și lucru în echipă în vederea unei bune integrări în mediul școlar.

Voluntarii Sykes se implică în educaţia bursierilor „Vreau în clasa a noua”

Limba engleză a devenit, în ultimii ani, o condiţie esenţială în evoluţia profesională a oricăru i tânăr. Pentru a veni în ajutorul bursierilor „Vreau în clasa a noua”, mai mulţi voluntari ai companiei Sykes au decis să se implice direct şi să îi sprijine în procesul de învăţare a acestei limbi.

DSC_0909

Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, patru voluntari Sykes au renunţat la timpul lor liber şi au devenit profesori în primul „english camp” organizat de către World Vision România şi Sykes în zona Bratca (Bihor). La acest curs intensiv, de două zile, au participat opt tineri bursieri care au dovedit de-a lungul timpului dorinţa de a învăţa mai mult şi de a-şi îmbogăţi vocabularul.

Conceptul de „english camp” dezvoltat de voluntarii Sykes a presupus o serie de activităţi non-formale, prin care liceenii nu doar au dobândit cunoştinţe noi de limba engleză ci şi-au dezvoltat şi abilităţi de viaţă independentă, de gândire logică şi, foarte important, de public speaking.

DSC_0940

„Experienţa taberei a fost fantastică. A fost o oportunitate incredibilă de a-mi exersa şi îmbunătăţi limba engleză pe toate palierele: vorbit, scris şi înţelegere, ocazie pe care nu o avem prea des. Tot weekendul poate fi descris într-un singur cuvânt: „frumos”! Vreau să le mulţumesc prietenilor de la Sykes pentru tot ce au făcut pentru noi”, a spus Antonio, unul dintre bursierii participanţi.

„Sunt bucuroasă că în aceste zile am avut şansa să exersez şi aprofundez cunoştinţele de limba engleză alături de oameni minunaţi. A fost o experienţă extrem de utilă şi deşi au fost doar câteva zile, am reuşit să ne cunoaştem mai bine, să ne schimbăm percepţia şi să comunicăm inclusiv prin intermediul jocurilor. Sunt foarte impresionată de această experienţă şi m-am simţit ca într-o familie alături de colegii mei”, a completat Ioana, bursieră „Vreau în clasa a noua”.

Această tabără de engleză nu este prima activitate în care s-au implicat angajaţii Sykes. Pe parcursul anului trecut, aceştia au susţinut săptămânal cursuri de limba engleză pentru bursierii „Vreau în clasa a noua”. În următoarea perioadă, împreună cu reprezentanţii unei asociaţii partenere Sykes, buriserii vor continua cursurile de limba engleză în cadrul unor întâlniri săptămânale.

Împreună pentru fotbal. Împreună pentru educație.

O parte din bursierii „Vreau în clasa a noua” din Cluj au beneficiat de o experiență de neuitat, mai ales pentru că vorbim de tineri cu adevărat pasionați de fotbal. Tinerii selectați pentru această experiență s-au evidențiat de-a lungul timpului prin rezultate școlare bune și prin implicare în activitățile comunitare pe care World Vision România le-a desfășurat.

La initiative   care colaborează cu Federația Română de Fotbal (FRF), bursierii cluejeni au avut șansa să viziteze FRF, stadionul National Arena și atelierul Fundației „Împreună pentru fotbal” unde se personalizează echipamentele echipei naționale, precum și materialele promoționale.

tricouri vreau in clasa a noua (22)

În prima zi a acestui schimb de experiență, drumul de la Cluj la București le-a adus un prim moment frumos tinerilor – o vizită pe platoul Bucegi, unde au vizitat Babele și Sfinxul. În a doua parte a zilei, tinerii au fost întâmpinați la Centrul Național de Fotbal, au vizitat baza de antrenament a naționalei și și-au personalizat tricouri oficiale, ce le vor rămâne amintire din această experiență.

platoul bucegi vreau in clasa a noua (2)

În cea de-a doua zi, tinerii liceeni au vizitat sediul Federației Române de Fotbal și au fost întâmpinați de către două vedete incontestabile ale fotbalului românesc – Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu. Timp de o oră, bursierii au împărtășit idei despre valorile fotbalului românesc, au discutat despre structurile FRF și despre modul în care aceștia pot face performanță în acest sport, chiar și în cazul fotbalului femin care prinde tot mai mult teren în România.

FRF vreau in clasa a noua (1)

„Vă dau un sfat! Tot timpul să căutați să fiți obosiți fizic, tot timpul să lucrați ceva! Asta o să vă ajute să vă dezvoltați și fizic, și psihic. Mai ales la vârsta voastră veți avea doar de câștigat dacă veți lucra tot timpul, să nu simțiți niciodată că vă plictisiți”, le-a spus Miodrag Belodedici tinerilor.

Pe parcursul celor două zile, liceenii au învațat că sportul este un limbaj universal care îi ajută să-și formeze un caracter puternic, iar Belodedici și Vlădoiu i-au învățat că în viață vor reuși cu adevărat doar prin consecvență și echilibru.

„Și noi venim tot din rural și asta a contat foarte mult pentru noi și pentru educația noastră. Suntem dovada că nu contează dacă ești de la țară sau de la oraș, important este să muncești mult pentru visul tău și atunci va deveni realitate”, le-a spus Ion Vlădoiu tinerilor.

FRF vreau in clasa a noua (44)

După cele două zile pline, impresiile tinerilor nu au întârziat să apară:

„Cel mai mult mi-a plăcut vizita pe Platoul Bucegi, plimbarea cu telecabina, însă la fel de mult mi-a plăcut și atelierul de personalizat tricourile, faptul că ne-am implicat noi și am putut participa activ la personalizarea tricourilor a fost senzațional”, mărturișeste Crisina.

„Mie mi-a plăcut foarte mult că ne-am cazat la Centrul Național de Fotbal, unde fiecare colț are legătură cu fotbalul. A fost foarte frumoasă vizita la Arena Națională, n-am mai fost niciodată pe un astfel de stadion”, povestește Cătălin.

„Eu nu cred că aș putea alege un moment preferat, mie mi-a plăcut totul! A fost o experiență deosebită, am interacționat între noi, ne-am cunoscut mai bine și am avut o întâlnire foarte interesantă, plină de informații utile, alături de Belo și Jean”, conchide Vini.

Bursierii „Vreau în clasa a noua” schimbă aspectul comunităților din care provin

Unul dintre obiectivele fundației World Vision România este ca tinerii din mediul rural să devină actori ai schimbării sociale în comunitățile lor. Programul de burse „Vreau în clasa a noua” lucrează la modelarea caracterelor și dezvoltarea capacității tinerilor pentru ca acest lucru să se întâmple, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Cu sprijinul partenerilor de la Steelcase, bursierii „Vreau în clasa a noua” din județul Cluj au participat la o tabără de formare în cadrul căreia au învățat de la angajații companiei Steelcase ce înseamnă managementul de proiect și care sunt pașii pe care trebuie să îi facă pentru a redacta și implementa un proiect de success.

WVR_Marisel (20)

Toate noțiunile teoretice și-au găsit apoi aplicabilitate într-o serie de proiecte creionate sub numele de „Giving back to community”. Tinerii s-au împărțit în cinci grupuri, reprezentând cinci comunități clujene, iar sub îndrumarea coordonatorilor din Steelcase au scris proiecte prin care să îmbunătățească viețile tinerilor din comunităților din care provin.

WVR_Marisel (72)

După ședințele de lucru s-au desprins planuri concrete, cu termene de livrare și bugete, cu sarcini clar trasate și, cel mai frumos aspect, cu finanțare pentru implementarea lor asigurată dintr-un fond special pus la dispoziție de către compania Steelcase. Printre ideile care urmează să fie puse în practică se numără: amplasarea coșurilor de gunoi stradale, renovarea și reamenajarea unui parc de joacă, împădurirea unei zone dintr-o comunitate și dezvoltarea unui grup care să ducă mai departe tradiția realizării mărgelelor specifice comunității maghiare din zonă.

Toate aceste proiecte vor fi finalizate în următoarele trei luni.

Bursierii „Vreau în clasa a noua” sunt implicați, pentru al treilea an consecutiv, în proiectul „Global Youth Forum”

IMG_0517

Zece tineri au selectați pentru etapa inițială a proiectului, care a presupus un exercițiu de muncă în echipă, realizarea unei prezentări personale și a unui interviu susținut cu reprezentanții companiei Steelcase și ai World Vision România.

În cadrul interviului, ei și-au prezentat materialul și și-au susținut candidatura pentru a face parte din echipa „Global Youth Forum” (GYF). Scopul etapei a fost de a selecta cinci tineri care vor reprezenta România în cadrul evenimentului GYF ce se va desfășura în Grand Rapids, SUA, în luna iunie.

Chiar dacă miza era una mare, liceenii au dat dovadă de spirit de echipă, stăpânire de sine și s-au prezentat remarcabil, ceea ce a făcut ca decizia finală să fie foarte greu de luat. Din proiectul „Vreau în clasa a noua” au fost selectați patru bursieri. Aceștia vor avea șansa să se dezvolte și să se familiarizeze cu noi metode de învățare specifice conceptului GYF.

În urmatoarele luni, coordonați de profesioniștii Steelcase și World Vision, tinerii își vor asuma dezvoltarea unui proiect pe care il vor susține mai apoi în fața celorlalte echipe din Germania, Franța, Mexic și SUA.

„Global Youth Forum” este una dintre cele mai frumoase și așteptate experiențe în care sunt implicați bursierii „Vreau în clasa a noua”. Modul în care este percepută această competiție ne face să apreciem și mai mult parteneriatul cu Steelcase care ne oferă nu numai resursele necesare pentru a realiza astfel de proiecte, ci și oportunități de dezvoltare remarcabile.

Inteligența financiară pe înțelesul buriserilor „Vreau în clasa a noua”

Vorbim mereu de problemele cauzate de lipsa banilor însă uităm, de multe ori, să educăm tinerii în această privință. Nevoile sunt din ce în ce mai mari, fie că sunt reale sau construite de oamenii de marketing, iar lipsa banilor poate provoca frustrări cu consecințe grave, în special în cazul bursierilor „Vreau în clasa a noua” care fac eforturi mari să depășească barierele pe care le resimt în relația cu colegii lor de liceu. Plecând de la aceste adevăruri pe care le sesizăm zi de zi, bursierii au participat la primul lor seminar de inteligență financiară.

VC9_burcas (20)

Eusebiu Burcas, coach financiar și trainer în vânzări, le-a dezvăluit tinerilor câteva secrete astfel încât insuficiența banilor să nu mai fie principala lor grijă. Timp de câteva ore, tainerul le-a explicat importanșa cunosțintelor acumulate de-a lungul vieții, le-a povesit că indiferent de vârstă, procesul de educație trebuie să continue și le-a explicat, de asemenea, cât de important este să câștige experiență prin diferite activități de voluntariat.

Cu ajutorul unor exerciții de creativitate, conduse cu multă precizie de către Eusebiu Burcaș, tinerii au realizat câte oportunități au de a câștiga bani suplimentari în această perioadă, în care școala trebuie să fie pe primul plan. Însă nu e suficient să câștige bani, astfel că un accent mare s-a pus și pe gestionarea lor. Astfel, bursierii „Vreau în clasa a noua” au învățat că unul dintre cei mai mari dușmani care îi lasă fără bani este reprezentat de obiceiurile lor, de ceea ce fac după școală, dar și că banii trebuie împărțiți în patru dimensiuni: 10% donație, 10% distracție, 20% dezvoltare personală, educație și 60% cheltuieli zilnice.

VC9_burcas (25)

La finalul acestui seminar, bursierii au declarat că sunt mai bine pregătiți să-și gestioneze banii și că vor încerca să aplice cât mai multe din cunoștiințele noi pentru a-și organiza cât mai eficient viitorul din acest punct de vedere.

„Cel mai mult mi-a plăcut informația cu privire la banii pe care ar trebui să îi donăm mai departe, e primul lucru p care îl voi pune în aplicare”, a spus Cristina.

„Mi s-a părut foarte interesant să aflu cum trebuie să ne provocăm pe noi să facem mai mulți bani și să nu-i risipim pe prostii”, a recunoscut Darian.