,,Mândru să fiu fermier!”: dezbatere despre educaţia agricolă la Salonta

Fundaţia World Vision România împreună cu  Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta au organizat  la sediul liceului, o nouă masă rotundă în cadrul campaniei „Mândru să fiu fermier”, parte a programului national „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii”. La eveniment au participat reprezentanţii Liceului Tehnologic nr.1 Salonta, autorităţilor locale, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, fermieri şi agenţi economici locali.

17022135_1674272049535066_266928842446689195_n

Dezbaterea din cadrul mesei rotunde a avut ca temă principală găsirea răspunsului la întrebări majore despre educaţia agricolă care ar trebui să reprezinte o parte importantă a învăţământului profesional şi tehnic-agricol din România, având în vedere potenţialul de dezvoltare a activităţilor agricole sau non-agricole, din mediul rural:

Cum îi ajutăm pe liceenii de acum să devină fermieri şi antreprenori în agricultură?

Cum sprijinim liceele agricole pentru ca ele să poată oferi programe educaţionale relevante pentru economia locală?

Ce pot face marile ferme / afacerile agricole pentru a ajuta elevii liceelor agricole să facă stagii de practică relevante?             

,,E nevoie de ambiţie şi dragoste faţă de natura şi animale şi de multa practică pentru a fi un bun agricultor. Sistemul de învăţământ ar trebui gândit astfel încât elevii trebuie să poată participa la toate fazele tehnologice şi nu doar în perioada când este programată practica”, le-a declarat domnul ing. dr. Ioan Matiu, fost profesor de horticultura, în prezent fermier, elevilor liceului din Salonta şi elevilor şcolilor gimnaziale din Talpoş şi Ciumeghiu, prezenţi la eveniment.

17103281_1674272892868315_2955679966963119983_n

Deşi se spune că ,,veşnicia s-a născut la ţară!”, domnul inspector Florian Mielut de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a declarat că imaginea învăţământului profesional şi tehnic s-a degradat dupa anii ’90, foarte multe licee agricole abandonandu-şi profilul: Singurul liceu din judeţ care a reuşit să-şi păstreze profilele agricole este liceul din Salonta”. Întrebat despre legea învăţământului dual, domnul inspector Mielut a detaliat beneficiile aduse atât pentru elevi cât şi pentru fermierii locali, subliniind faptul ca prin acesta se vor dezvolta parteneriate puternice între licee şi agenţii economici. Interesul agentului economic va fi să-l pregătească bine pe elev deoarece acesta va fi viitorul angajat.

O problemă semnalată de liceu dar şi de unul dintre partenerii de practică, domnul Istvan Molnar, este aceea a carnetului de conducere pe tractor care nu poate fi obţinut de elevii de la profilul mecanic agricol din cauza prevederilor legislaţiei rutiere privind vârsta şi omologarea tractorului şcoală. Toţi fermierii au fost de acord ca e nevoie de o schimbare a legislaţiei rutiere, schimbare pe care o poate face doar Ministerul de Interne la cererea Ministerului Educaţiei Naţionale. Domnul Molnar este un colaborator de nădejde al liceului, care sponsorizează reparaţiile tractoarelor şi a altor utilaje ale liceului.

17098571_1674272196201718_8651907940782924392_n

”Elevul trebuie educat o data acasă, o data la şcoală şi apoi la locul de munca. Angajatorul trebuie să ştie să-l înveţe şi să-l păstreze.” a declarat domnul Ioan Vesa, consilier local şi membru în Consiliul de Administraţie al şcolii.

Mai mulţi fermieri şi-au exprimat dezamăgirea că, în ciuda eforturilor constând în timp, muncă, bani şi alte resurse,  mulţi dintre elevii care vin la practică sunt dezinteresaţi să înveţe iar la absolvire, foarte puţini se întorc să se angajeze, majoritatea preferând să plece din ţară. În concluzie, un contract nu este suficient pentru angajarea fermă a unui absolvent. Potrivit domnului Emilian Truţă, reprezentantul SC Euro Buffalo SRL, ferma care se ocupă cu creşterea şi abatorizarea bizonilor: ”Nu contractele ţin oamenii împreuna, ci oamenii ţin oamenii împreuna!”

S-a lansat în toată lumea Parteneriatul Global Opriți Violența Împotriva Copiilor.

^5BC67C407FA593922CBBD3597A22E38E0B5311AED3AEE531FE^pimgpsh_fullsize_distr

De astăzi începe oficial lupta împotriva violenței asupra copiilor pe toate fronturile. Guvernul României și-a asumat explicit și ferm implicarea în această luptă prin discursul premierului Sorin Grindeanu de la lansarea Parteneriatului Global Opriți Violența Împotriva Copiilor care a avut loc astăzi la Guvern.

Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai corpului diplomatic, ai UNICEF în România, ai organizațiilor nonguvernamentale, precum și ai presei. Premierul Sorin Grindeanu, Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, Ministru delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, secretarul de stat, Adrian Marius Dobre, și Președintele Autorității Naționale  pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției, Gabriela Coman, au reafirmat angajamentul Guvernului de a susține lupta împotriva violenței.

Recunoașterea publică la nivel politic a faptului că România are o problemă cu violența asupra copiilor este primul pas, esențial, pentru a putea începe o intervenție.

Mesajul a fost comun. Acesta e momentul de mobilizare generală în care trebuie să înțelegem că e nevoie de fiecare dintre noi pentru a putea lupta cu adevărat împotriva abuzului și exploatării copiilor. Fie că reprezentăm o instituție de stat sau privată, un concern sau un trust media, o instituție academică sau o companie farma, fie că suntem părinte, șofer de taxi, vecinul de la scara B, învățătoare la clasa a patra sau îngrijitoare la un centru de plasament, contribuția noastră este în egală măsură esențială în această luptă.

“Această este șansa noastră de a schimba definitiv atitudinea societății față de violență. Dar pentru asta trebuie să ducem lupta pe teren. E foarte important ca prioritățile acestei campanii să nu rămână aici, între pereții Guvernului” a declarat Daniela Buzducea, Președinte Onorific al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului.

Parteneriatul global Opriți Violența Asupra Copiilor mobilizează guverne, fundații, Organizația Națiunilor Unite, societatea civilă, mediul academic, sectorul privat și tineri pentru a atinge noul obiectiv global de încetare a abuzului, a exploatării, a traficului și a tuturor formelor de violență împotriva copiilor.

România va avea un rol special: va fi în următorii ani un laborator de teste și soluții de luptă împotriva violenței asupra copiilor, în care se vor pilota programe inovative evaluate de comisii internaționale și apoi replicate la nivel mondial. Țara noastră este una dintre cele 12 țări care și-au asumat acest rol, angajându-se la nivel guvernamental să ofere servicii complete, coordonate și multisectoriale de prevenire și reacție la violență. Aceste țări sunt dispuse să consolideze legislația pentru a  proteja copiii. Ele aduc toate sectoarele împreună într-o mobilizare socială pentru a pune capăt violenței asupra copiilor și le oferă acestora un rol semnificativ în centrul acestei mișcări prin consultarea copiilor în privința planului de acțiune a campaniei.

World Vision România pune la aceeași masă cererea și oferta de specialiști în agricultură

Sala de conferinţe a Primăriei din comuna Miroslava a găzduit miercuri, 15 februarie, masa rotundă organizată de World Vision România împreună cu Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” din localitate, în cadrul campaniei „Mândru să fiu fermier”. Întâlnirea a reunit cadrele didactice şi elevii, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ pe de o parte, dar şi cele mai mari firme agricole din judeţul Iaşi  (Kosarom – Avi-Top Iaşi, Agricola Târgul Frumos, Agralmixt, Agrocomplex, ferma apicola Soleşti, ferma zootehnică de la Gorban, Agricola 96 Tigănaşi ş.a.) .

Mandru sa fiu fermier - 1

Participanţii s-au reunit pentru a stabili planuri concrete de acţiune în legătură cu practica de specialitate a elevilor şi pentru a sublinia importanţa implicării agenţilor economici în educaţia lor încă de pe băncile liceului agricol. Reprezentanţii marilor companii agricole au remarcat faptul ca este prima dată când sunt invitaţi la o astfel de discuţie, extrem de importantă atât pentru ei, cât şi pentru elevii liceului agricol. Astfel, au fost evidenţiate aspecte privind capacitatea companiilor agricole de a oferi practică de specialitate unui număr mare de elevi din liceele de specialitate şi au fost discutate cele mai importante detalii pentru stabilirea unei colaborări eficiente între programele de practică, nevoile angajatorilor şi dezvoltarea comunităţii. Chestiuni legate de motivarea elevilor pentru a-i atrage spre agricultură şi necesitatea de a urma sau nu cursuri în învăţământul superior au fost alte puncte importante pe agenda discuţiei.

,,Asigurăm toate liceele agricole că putem primi oricât de mulţi copii la practică. Rolul nostru este de a întinde o mână liceelor, fiindcă în acest fel avem posibilitatea de a selecta viitorii angajaţi”, a declarat reprezentantul grupului de firme Kosarom – Avi-Top, dl. Lucian Popovici.

,,Există o lipsă acută a forţei de muncă la nivelul studiilor medii, cum ar fi mecanizatori şi tehnicieni”, a declarat dl. Bogdan Pantazi, administratorul SC Agrocomplex Lunca Paşcani.

Dl. Cristian Andrici, administratorul SC Agricola Târgu Frumos, a remarcat că ”sunt mulţi absolvenţi cu studii superioare care lucrează ca vânzători şi există o impresie falsă a părinţilor că toţi elevii trebuie să urmeze o facultate”. Coordonatorul regional CNDIPT (Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic), d-na Florentina Vasilescu, a prezentat în detaliu prevederile noii legi privind învăţământul dual, explicând agenţilor economici că pot solicita clase întregi într-un anumit domeniu: ”E nevoie de o consultare între CNDIPT şi agenţii economici, ca să vedem legătura între cererea de pe piaţa muncii şi oferta liceelor”. De asemenea, doamna inspector şcolar pentru disciplinele tehnice, prof. dr. Claudia Tănase (ISJ Iaşi), a propus înfiinţarea unui consorţiu al fimelor de specialitate pentru a se cunoaşte nevoia forţei de muncă în vederea înfiinţării claselor respective.

Mandru sa fiu fermier - 3

 ,,Sperăm ca exemplele de succes din domeniul afacerilor agricole să fie un pol de atracţie pentru liceele agricole şi să îi inspire pe actualii elevi. E foarte important ca oamenii de afaceri din domeniu agricol să întindă o mână liceelor de specialitate, ambele părţi nu au decât de câştigat”, a declarat Crenguţa Bărbosu, Manager Program Naţional Agricultură şi Dezvoltare Economică – World Vision România.

La finalul întâlnirii, toţi participanţii au fost de acord că s-a făcut deja un pas important în strângerea relaţiilor între instituţiile de învăţământ şi afacerile agricole şi că este necesar ca acesta să fie urmat de acţiuni concrete.

Mândru să fiu fermier este o campanie de informare dedicată educaţiei agricole, campanie ce va reuni într-un singur loc informaţiile destinate tinerilor care intenţionează să devină fermieri sau să se formeze într-o meserie din domeniul agricol. Campania cuprinde 8 licee agricole din România (Miroslava, Huşi, Brăneşti, Slatina, Salonta, Turda, Ciumbrud şi Prejmer). Campania Mândru să fiu fermier a vizitat fiecare din cele opt comunităţi unde se află liceele şi a surprins ofertele acestora, oportunităţile locale, exemplele de success şi potenţialul meseriilor din agricultură. Campania „Mândru să fiu fermier” face parte din programul naţional „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii”, un program derulat cu sprijinul Romanian-American Foundation.

World Vision România a susținut desfășurarea Programului de formare a competențelor parentale

Un instrument esențial pentru pregătirea familiilor care îngrijesc copii cu tulburări și întârzieri în dezvoltare cu vârste între 2-9 ani

program formare competente parentale

Fundația – World Vision România a sprijinit desfășurarea unui program de formare pentru un număr de 10 specialiști în domeniul psihologiei și dezvoltării copilului  în perioada 23-27 ianuarie 2017 la București.

Programul este susținut de către Ambasada SUA, Autism Speaks, World Vision România, Asociația Minți Creative& C.I.P Cristina Nedelcu și coaliția informală de susținatori ai aceste cauze în România, în vederea pilotarii sale în cursul anului 2017, în cadrul instituțiilor (centre de zi, creșe, centre de recuperare, cabinete psihologice, grădinițe, școli) care își doresc să fie implicate în acest program pentru părinți. Specialiștii participanți au provenit din Timișoara, Iași, Galați, Constanța, Brașov, Cluj, Bistrița, Suceava și București.

Acești specialiști au fost pregătiți cu scopul de a pilota și valida în România un program de formare a competențelor parentale dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătții (OMS) cu sprijinul Autism Speaks, care face parte din Programul de acțiune al OMS pentru Sănătate Mintala Gap (mhGAP) și este deja implementat în peste 18 țări din lume. Acest program a fost adus și prezentat în România în luna august 2016 la Conferința organizată pe această temă sub patronajul Camerei Deputaților prin d-na deputat Cristina Nichita și organizația Autism Speaks din Statele Unite ale Americii. Ne dorim ca acest program să fie preluat de către instituțiile statului și replicat în comunitățile unde accesul la servicii pentru părinți și copiii cu dizabilități este limitat.

16143145_10210357067020933_6071632011036766115_n

Programul de formare a competențelor parentale (Parents Skills Training for Caregivers of Children with Developmental Delays and Disorders) recomandă formarea părinților pentru a putea gestiona tulburările de dezvoltare, inclusiv tulburarea din spectrul autism, în contextul serviciilor de asistență primară din sănătate și servicii, bazate pe comunitate. Programul de formare a competențelor parentale are următoarele caracteristici principale:

  • Programul este documentat pe baza dovezilor în țări cu venituri mari, medii și mici.
  • Programul poate fi livrat de către non-specialiști (asistenti sociali, lucrători comunitari,

asistente medicale, medici de familie, voluntari, centre de recuperare, profesori, îngrijitori și părinți, școli și grădințe etc).

  • Programul este satisfăcător și scalabil cu resurse minime.

Acest program de pregătire pentru părinții și îngrijitorii de copii cu vârste între 2-9 ani, ce prezintă tulburări și întârzieri în dezvoltare, inclusiv spectru autism, reprezintă o șansă la intervenție timpurie, educație și incluziune.

World Vision România susține programele de educație pentru părinți ca fiind o componentă esențială ce completează paleta de servicii sociale, medicale și educaționale pentru copii la nivel de comunitate. Încă din 2014 noi desfășurăm un astfel de program în comunitățile rurale în care lucrăm pentru a-i responsabiliza pe toți părinții copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani să adopte comportamente de viață sănătoasă, să respecte drepturile copilului, să prevină și să protejeze copilul de violență și abuz. “, a declarat Daniela Buzducea, director executiv World Vision România.

 “Principalul obiectiv al programului de formare a competențelor parentale este acela de a maximiza resursele locale necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor și familiilor. Numeroase comunități au acces limitat la specialiști bine pregătiți să facă față nevoilor locale.  Prin acest instrument sperăm să umplem acest gol atrăgându-I astfel pe ne-specialiștii care déjà lucrează în acele comunități, un model cunoscut sub denumirea de „task-shifting”. România face astfel un prim pas în ce privește implementarea programului”, a declarat  Lucilla Murillo, Assistant Director of Education Research, Autism Speaks.

Copiii din comunitatea doljeană Predeşti au primit cu bucurie prima masă caldă

DSC_0876

Săptămâna aceasta, cei 76 de copii, de clasa pregătitoare şi clasele I- IV, de la Şcoala Gimnazială Predeşti, din judeţul Dolj,  au primit prima masă caldă prin programul ,,Pâine şi Mâine”. Ca în majoritatea comunităţilor rurale, şi aici, părinţii se lupta cu lipsa locurilor de munca şi condiţiile grele de trai.  Trăind doar din alocaţiile copiilor şi ajutorul social, acestora le este greu să asigure copiilor o alimentaţie adecvată. Totodată, copiii duc lipsă de haine, încălţăminte şi condiţii proprii pentru realizarea temelor şi a lecţiilor. Mulţi dintre ei trăiesc încă în case de chirpici, care au una sau doua camere locuibilie, în sezonul rece toţi membrii unei familii dormind, adesea, într-o singură camera.

DSC_0890

,,Programul ,, Pâine și mâine,, a fost mult aşteptat de toţi părinţii şi copiii din şcoala noastră, deoarece mulţi dintre aceștia provin din familii vulnerabile care trăiesc doar din alocațiile de stat pentru copii sau ajutor social.

Prima zi a programului a fost primită cu emoţie şi nerăbdare de către copii. În primul rând, ei au fost  încântați de servirea mesei calde, lucru de care unii dintre ei nu beneficiaza acasă. Cu ocazia desfășurării acestui program, copiii o să-și dezvolte și abilitatea de a servi  masa, de a folosi şi furculiţa, nu numai lingura, asa cum o parte dintre ei erau obisnuiţi până acum, şi de a fi mai ordonaţi în timpul servirii mesei.

Totodată, considerăm că participarea copiilor la acest program este un câștig foarte mare pentru ei , deoarece mulți veneau zilnic fără temele făcute, motivând diverse lucruri, fapt ce bloca sau încetinea progresul şcolar al acestora.” a spus prof. Milica Bivolan, director Şcoala Gimnazială Predeşti.

DSC_0933

Alex, elev în clasa a doua şi ,,cel mai conştiincios, isteţ şi cuminte copil din clasă” aşa cum l-a lăudat doamna învăţătoare şi colegii lui, ne-a mărturist că: ,,Mi-a plăcut cel mai mult ciorba de pui. M-a încălzit şi mi-a dat putere. Sunt pregătit acum să-mi fac temele.”

Colega lui, Denisa, s-a arătat şi ea încântată de cele doua ore de afterschool: ,,Mă bucur că ne facem temele la şcoală pentru că aşa toţi copiii o să aibă temele făcute şi lecţiile învăţate.”

Denisa, 8 ani

În prezent, în programul ,,Pâine şi Mâine” sunt inclusi 618 copii din 18 sate din judeţele Vâlcea, Vaslui şi Dolj.

3.121 de copii au primit daruri de Crăciun de la Lidl România și World Vision România, în valoare totală de 141.000 de euro

În perioada 21 noiembrie – 21 decembrie, pentru fiecare jucărie achiziționată de către clienți din magazinele Lidl, compania a donat câte un leu către Fundația World Vision România. Astfel, organizația a primit 141.000 euro din partea Lidl România, pentru a oferi un Crăciun mai bun unui număr de 3.121 de copii din satele din Dolj, Vâlcea și Vaslui.

_DSC1310

În continuarea parteneriatului dintre Lidl România și World Vision România, inițiat prin suma de 100.000 euro pe care compania a oferit-o organizației în etapa pilot a proiectului „Pâine și Mâine”, Lidl a demarat, în perioada 21 noiembrie – 21 decembrie, o campanie de donații. Pentru fiecare jucărie achiziționată din magazinele Lidl, compania a donat câte un leu către Fundația World Vision România, fonduri care au făcut posibilă cumpărarea cadourilor de Crăciun pentru copii din medii defavorizate.

15697215_1173691616059901_4439530432211570314_n

În cadrul unor serbări, 3.121 de copii cu vârste între 3 și 14 ani, care fac parte din proiectele de dezvoltare comunitară pe care fundația le derulează în județele Dolj, Vaslui și Vâlcea, au primit cadouri constând în articole de îmbrăcăminte și încălțăminte esențiale pentru acest sezon de iarnă, alături de dulciuri.

„Pentru copiii din mediile defavorizate, Crăciunul nu este întotdeauna o sărbătoare a bucuriei. Mulți dintre aceștia nu au cadouri sub brad, pentru că situația materială a părinților nu le permite acest lucru. Alături de Fundația World Vision, ne-am dorit să le oferim copiilor cadouri de care au nevoie, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Așa cum s-a întâmplat cu fiecare campanie pe care am desfășurat-o de-a lungul celor cinci ani de prezență în România, ne-am bucurat și de data aceasta să îi avem alături de noi pe clienții noștri, cărora le mulțumim”, a povestit Maria Pârvuleasa, PR & CSR Manager Lidl România.

Donatie Lidl Dolj (3)

,,Mulțumim partenerului nostru Lidl România, care face posibil ca programul Pâine și Mâine să se extindă în mod spectaculos. Împreună reușim să ajutăm copiii  din cele mai sărace sate românești să meargă zilnic la școală și să se pregătească astfel pentru un viitor diferit de cel al părinților lor – un viitor în care își pot construi o carieră și pot câștiga un venit decent. Mulțumim, de asemenea, clienților care și-au dorit să participe la o astfel de acțiune și să dăruiască un Crăciun adevărat acestor copii mai puțin norocoși.” – Oana Șerban, director de comunicare World Vision România.

DSC_1020

În județele Dolj și Vâlcea, copiii au primit cadourile de Crăciun în cadrul evenimentelor din 19 decembrie, iar în cursul zilei de 23 decembrie au ajuns darurile și la micuții din județul Vaslui.

Magia Crăciunului a ajuns la copiii din satele izolate ale Clujului

23 de copii din doua sate izolate din comunităţile World Vision România au petrecut o zi plină de suprize în Cluj-Napoca. Copiii au fost primiţi ca oaspeţi de seamă de către reprezentanţii Steelcase, unde au vizitat fascinaţi sediul  companiei, au fost vizitaţi de Moş Crăciun şi au savurat o pizza delicioasă.

SONY DSC

Moşul cel bun le-a îndeplinit micuţilor toate dorinţele pe care aceştia le-au aşternut în scrisori pregătite cu migală în urmă cu câteva săptămâni. Pentru că era „Moşul cel adevarat”, acesta nu s-a suparat nici cand cei mici l-au tras de barbă şi l-au supus mai multor probe până s-au convins că nu au fost vizitaţi de vreun înlocuitor. Ca răsplată, copilaşii l-au colindat atât pe Moş Crăciun, cât şi pe angajaţii Steelcase cum au ştiut ei mai frumos.

SONY DSC

Pentru cei 23 de prichindei, distracţia a continuat la teatrul Reactor, unde au participat la un spectacol de magie pus în scenă special pentru ei. Ziua s-a încheiat cu spectacolul de lumini din cadrul Târgului de Crăciun care i-a încântat peste măsură.

„Vaaaaai, ce magie e aici, n-aş fi crezut niciodată că există aşa ceva în realitate”, a exclamat Mihai la vederea luminiţelor din centrul oraşului.

KFC şi Pizza Hut România vor dona suma record de 117.000 de euro pentru programul ,,Vreau în clasa a noua’’

i255^cimgpsh_orig

KFC și Pizza Hut România vor dona către World Vision suma de 117.000 de euro în urma programului de strângere de fonduri ,,Vreau în clasa a noua’’. Campania s-a desfăşurat în luna octombrie, în toate restaurantele KFC şi Pizza Hut din ţară. Pentru al nouălea an consecutiv, cele două companii susțin programul World Vision atât prin strângerea de fonduri în restaurantele proprii, cât și în calitate de sponsor.

Datorită rezultatelor extraordinare obţinute în acest an, programul ,,Vreau în clasa a noua’’ va susţine 175 decopii cu o situaţie financiară dificilă, cu 55 de elevi mai mult față de 2016, când 120 de copii au primit burse ca urmare a acestei campanii.

i256^cimgpsh_orig

,,Accesul la educaţie reprezintă cheia către integrarea socială, cătreprogresul societății. Absenţa resurselor este principala cauză a abandonului şcolar. Din nefericire, mulţi copii cu potenţial sunt nevoiţi să abandoneze drumul către un viitor mai bun.Pentrua-i ajuta să progreseze, am decis să devenim parteneri ai World Vision în programul ,,Vreau în clasa anoua”,parteneriat care s-a dovedit a fi un real succes de-a lungul timpului. În cei nouă ani am reuşit să ajutăm peste 830 de copii să meargă la liceu. Succesul acestei campanii se datorează atât clienţilor, cât şi angajaţilor KFC şi Pizza Hut, care s-au implicat în strângerea de fonduri. De asemenea, îi mulţumim  pentru sprijinul acordat şi lui Dani Oţil,  ambasadorul campaniei în ultimii patru ani’’, declară Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC și Pizza Hut România. 

 ,,Ne bucurăm să vedem cum de la an la an numărul susținătorilor educației crește, cum se creează o comunitate de oameni care înțeleg că Vreau în clasa a noua” este un proiect care transformă destine. Anul acesta s-a atins un nou vârf de donații, o sumă peste așteptări, care va permite ca un număr de  175 de elevi să meargă la liceu, cu 55 mai mulți decât în anul precedent. Mulțumim KFC, Pizza Hut și clienților care cred în șansele copiilor din mediul rural”, a declarat Daniela Buzducea, director executiv al Fundației World Vision România.

Campania „Vreau în clasa a noua” s-a desfășurat în toate restaurantele KFC și Pizza Hut din țară, între 1 și 31 octombrie 2016. Clienţii au avut posibilitatea de a dona bani pentru copiii înscriși în programul World Vision, în urnele special amenajate în restaurante, fără să fie condiționaţi de achiziționarea de produse.

Copiii selectaţi pentru programul ,,Vreau în clasa a noua’’ provin din familii cu o situaţie materială dificilă. În criteriile de selecţie pentru program se regăsesc atât rezultatele şcolare, cât şi dorinţa elevilor de a-şi continua studiile. Prin intermediul acestui program, copiii selectaţi pot beneficia pe parcursul ciclului liceal de un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, care le acoperă cheltuielile necesare pentru școală și le oferă acces la activități educative și de socializare.

Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare inițiativă internațională din sectorul privat, lansată de YUM! Brands Inc. al cărei beneficiar este World Food Programme, o subsidiară a Organizației Națiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfășoară în peste 130 de țări și teritorii și în mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell și implicând aproape 1,5 milioane de angajați.

Planuri mari pentru bursierii „Vreau în clasa a noua”

Într-un ținut uitat de vreme, în inima Parcului Național Apuseni, bursierii „Vreau în clasa a noua” s-au bucurat de prima ieșire din noul an școlar. Timp de două zile, zeci de tineri din comunitățile clujene au învățat, prin cele mai frumoase și plăcute mijloace, despre bogățiile din Apuseni – de la speciile rare de plante, la animalele incredibile care trăiesc în zonă și incredibila lume subterană, cu peșterile sculptate în calcar care alcătuiesc unul dintre cele mai mari și spectaculoase platouri carstice din România. Vârfurile montane cu priveliști ce-ți taie respirația au fost gazdele bursierilor care i-au inspirat să pună pe hârtie proiecte comunitare pe care să le dezvolte pe parcursul anului care urmează.

WVR_9781

Experiența bursierilor a fost întregită de un moment de adrenalină – alături de prietenii noștri de la Salvamont Vlădeasa, tinerii au avut ocazia să încerce un sport mai puțin accesibil – tiroliana. Ghidați și asigurați de salvatorii montani, buriserii și-au depășit emoțiile și au admirat zona Răchițele de la înălțime.

WVR_9521

Mai mult, Mircea Șușman, reprezentantul Parcului Național Apuseni le-a explicat tinerilor de ce este atât de valoroasă zona Apusenilor și le-a arătat imagini rare surprinse de rangeri în zona Apusenilor – haite de lupi la vânătoare, acvile și alte animale sălbatice surprinse în această toamnă în zonă. Tinerii au fost fascinați de frumusețea locului, iar reacțiile nu au întârziat să apară:

„Mie mi-a plăcut faptul că ne-am cunoscut mai bine, am aflat mai multe despre țara noastră și am văzut cât de important este să protejăm mediul înconjurător”, spune Damian.

Cele două zile au fost completate cu ateliere de împletit brățări pe care bursierii le vor dărui clujenilor care vor alerga la „Crosul lui Moș Crăciun” – eveniment organizat pentru a strânge fonduri pentru acest proiect, dar și ateliere în care tinerii au pus pe hârtie proiecte prin care să ajute comunităție din care provin.

WVR_9798

„Cu ajutorul vostru am putut vedea și explora locuri și lucruri noi, iar faptul că am lucrat în echipă ne-a ajutat să învățăm cât de important e să avem o bună colaborare și am înțeles că dintr-o idee mică putem ajunge la un proiect”, povestește Poliana.

„Mi-au plăcut mult peisajele pe care le-am văzut, locurile vizitate și mi-a placut foarte mult că am petrecut timp împreună, cunoscându-ne din ce în ce mai bine și munca în echipă ne-a ajutat să ne propunem și să venim cu diferite idei de activități de voluntariat prin care să-i ajutăm și pe alții”, conchide Denisa.

Printre proiectele pe care le vor realiza bursierii se numără parcuri pentru copiii din comunitățile din care provin, acțiuni de ajutorare a vârstnicilor mai puțin norocoși și activități la centrele de plasament.

Elicoptere de hârtie împotriva sărăciei

Au fost lansate cu prilejul intâlnirii ,,People Experiencing Poverty”, din 15-16 noiembrie, de la Bruxelles

În perioada 15-16 noiembrie 2016 a avut loc la Bruxelles ,,Întâlnirea Persoanelor cu experienţă directă de Sărăcie” (People Experiencing Poverty), organizată de Reţeaua Europeana Antisărăcie.  Această întâlnire reuneşte delegaţii formate din persoane cu experienţă directă a sărăciei din 30 de ţări, şi doreşte să faciliteze un dialog cu reprezentanţi ai unor instituţii politice şi alţi factori relevanţi. Tema din acest an a fost ,,Capacitarea prin participare”, incluzând participarea în procesele electorale. De asemenea, cu ocazia acestei întâlniri s-a  continuat  şi discuţia începută anul trecut asupra Pilonului European al Drepturilor Sociale.

Reţeaua Naţională Anti-Sărăcie şi Includere Socială din România, RENASIS, care este membră, la rândul sau, a Reţelei Europene Împotriva Sărăciei – EAPN, a fost reprezentată de copii şi tineri din proiectele World Vision România. World Vision România deţine din 2016  funcţia de vice-preşedinte RENASIS.

Panou Renasis

Diana, 17 ani, din Cluj, Lucia, 18 ani,  şi Dana, 17 ani, din Vaslui au fost mesagerii copiilor şi tinerilor din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision şi au participat la sesiunile de discuţii despre capacitarea prin participare, procesele electorale, drepturi sociale. Pe 16 Noiembrie,  în faţă Comisiei Europene , delegaţiile au organizat un moment de acţiune publică in cadrul caruia s-au lansat elicoptere de hârtie cu mesaje împotriva sărăciei, excluziunii sociale şi pentru promovarea accesului egal la servicii sociale, pentru demnitate şi respectarea drepturilor omului.

Mesajele lansate au fost adresate direct Doamnei Marianne Thyssen, Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, care a participat şi a adresat un mesaj participanţilor.

actiune publica CE

Delegaţia României a adresat următoarele mesaje către reprezentanţii Comisiei Europene

– acces la educaţie de calitate pentru copii şi tineri

– acces la servicii medicale de calitate

– acces la programe de locuire pentru tineri

– acces la servicii sociale integrate

– implicarea  copiilor şi a tinerilor în luarea deciziilor

– prevenirea violenţei împotriva copiilor

– drepturi egale pentru cetăţenii tuturor statelor europene – incluzând dreptul de vot

– reducerea discriminării şi a excluziunii sociale pentru categoriile la risc: minorităţi, populaţia săracă, refugiaţi etc.

Steag Comisia Europeana

Iată ce a însemnat această experienţă pentru participantele noastre:

,,Numele meu este Lucia şi reprezint tinerii din oraşul Negreşti în Consiliul Consultativ al Copiilor din România al organizaţiei World Vision România. Am fost fericită să aflu că voi participa din nou la Conferinţă Internaţională „People experiencing poverty”  organizată de Reţeaua Europeană Anti-Sărăcie în Bruxelles, Belgia. Recunosc, am avut multe, multe, multe emoţii deoarece eram cele mai tinere reprezentante, iar sesiunile pe grupuri au fost supervizate de reprezentaţi de la Comisia Europeană, EuroChild şi alte instituţii importante pe plan internaţional. Toţi aceşti factori nu ne-au oprit să spunem clar şi direct că în România, mai ales în judeţul nostru, copiii au ceva de spus, se implică şi lupta zilnic pentru a-şi depăşi condiţia şi pentru a avea o viaţă mai bună! Nu ne este ruşine să recunoaştem că venim din polul sărăciei europene sau că din 10000 de locuitori ai comunităţii 2000 deja au plecat peste hotare la muncă. Nu, nu ne-am ascuns şi nu ne-a fost teamă să spunem că, deşi sunt atâţia factori care ne împiedică drumul spre succes, încă încercăm să ne facem auziţi pe plan local, judeţean, naţional şi internaţional,” a spus Lucia P., 18 ani.

,,Sărăcia este un fenomen generalizat care ia forme atât de diverse încât ne este nu o recunoaștem decât în cazuri extreme. Participarea la PEP a fost o experiență unică pentru că am avut șansa să cunosc povești diverse și am descoperit idei care se pot aplica și în comunitățile noastre. Discuțiile despre participarea în luarea deciziilor și vot mi-au plăcut în mod deosebit. Consider că votul este mai mult decât un drept, este o obligație morală pe care, în special, noi, tinerii trebuie să o îndeplinim. Partea cea mai interesantă este că discuțiile nu au rămas la nivelul workshop-urilor, ci am ajuns până la Comisia Europeană. Pe fundalul melodiei lui Bob Dylan, „Blowing in the wind”, am lansat pe foi colorate mesaje pentru cei ce conduc Europa. Cererile noastre s-au îndreptat spre ceea ce contează cel mai mult, educația, dar și servicii sociale de calitate, dreptul la o locuință etc.,” a spus Dana, 17 ani.

,,Anul acesta am participat pentru a doua oara la  întâlnirea ,,People Experiencing Poverty” de la Bruxelles. Cu toate ca am fost cea mai tânăra participantă, pot spune că vocea mea s-a auzit, tare şi răspicat. Aceşti oameni îmi dau speranţa. Sper că generaţia mea să se trezească şi poate, poate vom putea să-i trezim pe toţi,” a spus Diana, 17 ani.

Mai multe informaţii pot fi găsite la:

https://voicesofpoverty-eu.net/