,,Mame pentru viață. Viață pentru Mame.” – organizează ateliere de formare pentru educatorii comunitari din judeţul Vâlcea

Mortalitatea materna în România este dublă  faţa de media UE, iar 90.000 de adolescente au devenit mame în 2009-2013, 3.000 dintre acestea având vârsta sub 15 ani.

Sub sloganul: Nicio mama nu trebuie să moară dând viață!, ,,Proiectul Mame pentru viață. Viață pentru mame”, vine în sprijinul femeilor  și adoleșcentelor  din România.

Astfel, timp de doua zile, 18 educatoare comunitare, din județul Vâlcea, participă la un atelier de formare pentru a dobândi abilitățile necesare în vederea susținerii de sesiuni interactive în domeniul sanatatii reproducerii, cu  aproximativ 5000 de adolescente și femei din mediul rural.

_DSC0225

_DSC0231

Educatoarele vor simula susținerea de sesiuni pentru diverse grupuri de vârstă,  folosind materialele create în  cadrul proiectului (șort, tabliță magnetică, broșuri) pentru  a explica femeilor anatomia și modul de funcționare a aparatului lor reproducator, cum apare o sarcina și cum se dezvoltă aceasta, care este intervalul optim de spațiere între nașteri, drepturile medicale ale femeilor gravide și care este personalul medical  specializat care le poate asista pe perioda sarcinii.

_DSC0242

_DSC0248

Scopul principal a acestor ateliere este de a evita situațiile nedorite și complicațiile legate de sarcina și naștere și de a asigura un acces corespunzator al femeilor  la servicii medicale de specialitate.

_DSC0238

“Sunt binevenite aceste ateliere de formare pentru noi, pentru că ne ajută să învățăm cum sa le explicam mai usor, pe întelesul lor, femeilor din mediul rural anatomia și modul de funcționare a  aparatului lor reproducator, ajutandu-le astfel să  știe cum să se protejeze  și  ce se întamplă cu corpul lor,” a declarat Greere Elena, educator comunitar.

_DSC0237

_DSC0243

Proiectul implementat în România de World Vision se va derula în următorii trei ani în 3 județe – Vâlcea, Dolj și Vaslui și se va adresa unui număr de 15.000 de femei cu vârsta între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale.

„Nicio mama nu trebuie să moară dând viaţă!” este obiectivul acestui program, care va dezvolta un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate prenatale si maternale. Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” are o valoare de 500 000 de dolari şi a fost câştigat  de World Vision pentru România, ca parte a unui grant global MSD for Mothers.

În judeţul Vâlcea sunt incluse în proiect comunele Frâncești, Scundu, Orlești, Ionești, Stoilești, Mihăești, Galicea, Nicolae Bălcescu, Drăgoești, Olanu, Șirineasa, Popești, Dănicei. Populaţia totală a acestor comune este de aproape 40.000 de locuitori, din care peste 6.100 sunt femei fertile  cu vârsta între 15 şi 40 de ani. Evaluarea iniţială a comunităţilor a identificat, într-o primă etapă, 75 gravide şi 5 minore însărcinate, care vor putea beneficia de sprijin şi consiliere în cadrul acestui proiect, încă de la început.

Şi profesorii merg la şcoală

În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la Bucureşti, profesorii implicaţi în programul „Educaţie pentru Schimbare” au participat la cursul „Şcoală după şcoală – resurse şi metode de învăţare, mobilizare şi managementul voluntarilor”. Acest curs a avut ca obiectiv îmbunătaţirea resurselor şi metodelor de învăţare în cadrul activităţilor din programele ,,Şcoală dupa şcoală”. Timp de 3 zile, cei 12 participanţi au făcut schimb de experienţă, au învăţat şi experimentat metode non-formale de lucru cu copiii şi au făcut diferenţa dintre joc şi joacă.

20161031_142006

IMG_2079

În acelaşi timp, profesorii participanţi s-au uitat mai atent la grupul ţintă şi au identificat nevoile copiilor, punând accent pe cele care pot fi acoperite prin programele ,,Şcoală dupa şcoală”. În afară de asta, au schimbat idei despre spaţiul de învăţare şi au discutat despre ciclul învăţării prin experienţă, ritmul, efortul şi atenţia în procesul de învăţare, ingrediente pentru stimularea învăţării.

IMG_2050

La final, întrebaţi cum li s-a părut cursul şi cum l-ar defini, participanţii au răspuns: ,,explozie de idei”, ,,am deschis porţile către o lume nouă”, ,,simt ca ne-aţi reparat”, ,,plăcut, amuzant, atrăgător”, ,,am învăţat ceva de la fiecare şi am transmis informaţiile mele către ceilalţi”, „am fost toţi speciali, dar diferiţi”.

20161101_160820

Programul ,,Educaţie pentru Schimbare” desfăşurat de fundaţia World Vision România cu Sprijinul Vodafone face parte din Programul Strategic de Investiţie în Mediul Rural pe care Fundaţia Vodafone îl deruleaza în toate judeţele ţării şi care susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. Acesta este singurul program de acest gen, cu acoperire naţionala, derulat de o fundaţie. In prima ediţie, desfăşurată ȋn perioada februarie 2015 – iulie 2016, Fundaţia Vodafone România a acordat o finanţare totală de 653.645 de euro.

Mai multe detalii: http://www.worldvision.ro/educatie-pentru-schimbare-a832.html

Emilia Stoian, coordonator,,Paine si Maine”, dar si indrumator pentru copiii din program

Emilia Stoian, coordonatorul programului ,,Paine si Maine” in judetul Dolj, este de profesie psiholog si cea care pe timpul vacantei de vara ii indruma pe micuti in timpul activitatilor din ,,Scoala de vara”. Dornica sa le aduca cat mai multe zambete si sa le creasca increderea in sine, Emilia transforma fiecare intalnire intr-un motiv de bucurie, transmitandu-le si copiilor din entuziasmul si dedicarea ei. Copiii se simt in largul lor si isi exprima liber emotiile, gasind raspunsuri la intrebari pe care poate pana acum nu au avut curaj sa le adreseze.

Emilia Stoian (3)

Folosindu-se de experienta sa ca psiholog, Emilia stie cum sa-i provoace si sa ii puna in situatii care sa ii ajute sa-si dezvolte motivatia, empatia, increderea si abilitatile de comunicare si  relationare, sa invete sa isi sustina punctul de vedere cu argumente, sa gestioneze cu usurinta “rautatile” celor din jur, sa se adapteze la schimbare sau sa se integreze cu usurinta intr-un grup.

Emilia Stoian (4)

 ,,Copiii din mediul rural sunt vazuti initial ca fiind timizi, retrasi si fara incredere in ei. Daca ai rabdare si empatie sa ii intelegi si sa-i ajuti,  vei descoperi ceva minunat: copii care au potential, copii care doresc sa fie mai indrazneti si sa se exteriorizeze, curiosi sa invete lucruri noi si sa fie increzatori in fortele proprii. Trebuie doar sa le dai sansa sa se autodepaseasca”, spune aceasta.

Emilia Stoian (5)

Cele doua ore petrecute impreuna trec repede si la sfarsitul fiecarei intalniri copiii nu ar mai vrea sa o lase sa plece, cu ochii mari si plini de curozitate, intreband-o: ,,Ce urmeaza sa invatam data viitoare?”

Pe timpul vacantei de vara, activitatile din ,,Scoala de vara” au loc saptamanal si acopera diferite teme, de la voluntariat, comunicare eficienta, toleranta, empatie pana la reguli pentru o alimentatie sanatoasa si igiena personala. Totodata, pentru a-i face sa se simta cat mai bine, copiii participa la jocuri distractive in aer liber.